Deturnarea

Details

Category: Filme de azi

Published on Thursday, 31 July 2014 19:35

Written by Florian-Rareș Tileagă

În Oceanul Indian, o navă de tip cargo cade în mâinile unor pirați, împreună cu toți membrii echipajului. Mikkel e bucătarul și, dintre toți, e omul pe care se bazează atât negociatorul piraților, cât și echipa de negociere de acasă. E chemat în continuu la telefon, ca să comunice cu răscumpărătorii și, astfel, este folosit ca momeală. Pus, deci, între ciocan și nicovală, Mikkel este imaginea atât a iadului prin care trece pe navă, cât și a strategiei șefilor săi de a scădea prețul răscumpărării de la 15 milioane de dolari, la... 250 de mii de dolari. Povestea ia proporțiile unei dileme insuportabile pentru ambele părți ale conflictului și, dintr-un discurs despre frică, povestea devine treptat un discurs despre valoarea vieții versus valoarea banului.

Când vorbeam despre filmele de acțiune din TIFF și spuneam că Nord-vest al lui Michael Noer e ceva ce nu prea vezi, de obicei, la TIFF, nu știam nimic despre Deturnarea. Filmul e tot danez și e făcut de un regizor care, de altfel, a și lucrat cu Noer în alte proiecte. Cu toate acestea, Deturnarea este mai mult suspans decât acțiune. Sau, în termeni de receptare a filmului, mai multă emoție decât energie. Iar emoția vine din faptul că tonul extrem de potolit al acțiunii ascunde un imens „butoi cu pulbere”. Toată acea poveste cu pirați, cu negociatori și cu bani, care pare un copy-paste după rețeta hollywodiană de filme cu răpiri și salvatori unici cu maieuri murdare, este, aici, un scenariu care primește un tratament narativ minimalist. Dialoguri seci, puține, scene de negociere profesionistă și rece între pirat și răscumpărător, gros-planuri cu grimase, scene de epuizare psihică, personaje cerebrale – sunt elemente mocnite, interiozitate, care reduc agitația narativă și cresc, în schimb, temperatura conflictului.

Practic, dacă ești atent la felul în care se planifică conflictele în film, la nivel de dialog, vei vedea că cele mai încleștate momente ale poveștii au loc prin telefon, între negociatori. Nu știi ce urmează și tot timpul ai impresia că pândește un dezastru. Iar scenele de interior din navă – filmate cu camera în mână în spații înghesuite și asudate cam în aceeași manieră ca în Lebanon de Samuel Maoz – confirmă din nou că realismul și subtilitatea filmării, excelente de obicei în cinema-ul nordic, sunt rețeta ideală ca să exprime acest gen de subiect. De fapt, îți dai seama că orice altă abordare – epică, eroică, horror, noir etc. – ar fi fost mult prea mult. Nu rata acest film bine scris, excelent jucat și enervant de încordat, datorită căruia Competiția TIFF a devenit destul de strânsă.

Danemarca, 2012, 103’
Titlu original: A Hijacking / Kapringen
Regie: Tobias Lindholm
Scenariu: Tobias Lindholm
Imagine: Magnus Nordenhof Jønck
Distribuție (parțial): Pilou Asbæk; Søren Malling
Vizionare: în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), 2013, Cluj-Napoca
Articolul a fost publicat inițial pe LiterNet.ro, iunie 2013