Școala ta de schi, la Șureanu: „PAȘI LIBERI”

Ca să schiezi, trebuie să fie zăpadă. Ca să fie zăpadă, trebuie să ningă. Ca să ningă, trebuie să fie iarnă. Simplu, nu? Ei bine, nu. Noi altfel vedem lucrurile. Ca să schiezi, trebuie să vrei. Ca să vrei, trebuie să prinzi încredere. Ca să prinzi încredere, ai nevoie de monitor. Unul bun, tehnic, rațional.
Fără false modestii, noi, cei de la „Pași Liberi”, chiar așa suntem. SCHImbă-ți viața cu noi!

Cine suntem noi?

Suntem o mână de oameni, în costume albastre. Întâi am fost eu, Rareș. Apoi mi s-au alăturat alții, rând pe rând, după care, în urma unui parteneriat cu Domeniul Schiabil Șureanu, am decis să-mi măresc echipa. Acum, suntem suficienți. Și avem toată răbdarea pentru ca tu să descoperi munții așa cum se cuvine: pe schiuri sau pe placă. Ziua ne găsești pe pârtii, iar seara, în cabana „Pași Liberi” din Poarta Raiului. Oricum, ne recunoști după costumele complet albastre, pe care scrie „Pași Liberi. Școala ta de schi”.

De ce cu noi?

Iată 5 motive:

1) nu ne facem că lucrăm, nu copiem pe nimeni și nu facem pauze inutile.
2) pentru noi, tehnica e pe primul loc. Plugăreala sau laudele gratuite, pe nici unul.
3) nu lungim procesul de învățare, ca să-ți luăm banii, sub pretextul evoluției lente.
4) avem un stil unic, marca „Pași Liberi”, cu rezultate mai rapide decât te aștepți.
5) n-o să ne vezi cu cârduri de cursanți, pe pârtie. Acceptăm doar 2 cursanți la lecția de grup, ca să existe evoluție tehnică REALĂ în cazul fiecăruia.

Ce vom face la lecție?

Inițiere – aici te punem pe picioare, adică în clăpari și pe schiuri. Facem cunoștință cu echipamentul, cu zăpada și cu pârtia. Încercăm exerciții de acomodare cu echipamentul, pășiri pe zăpadă, urcări și coborâri cu schiurile în picioare. Apoi facem primele coborâri, scuipând în sân de bucurie că am reușit, dar și primele ocoliri în plug și primele folosiri ale genunchilor pentru stabilitate pe pârtie. Nu ne ferim nici de teleschi, ci încercăm să îl abordăm fără spaimă. Totodată, încercăm să conștientizăm cât mai bine poziția noastră pe pârtie.

Perfecționare – aici avansăm spre pârtiile puțin mai solicitante, care ne vor oferi suficient spațiu (și motive) să încercăm, pas cu pas, coborârea și ocolirea cu schiurile în paralel, precum și punctarea cu bățul; vom face primele coborâri în carving, pe pantă slab înclinată, încercând să înțelegem și să folosim forma schiului și greutatea corpului nostru (prin balansul genunchilor și distribuirea greutății pe schiuri); totodată, vom mări viteza și vom dobândi încredere în picioarele noastre și în relieful pârtiei

Cizelare – pârtiile roșii și cele negre nu mai sunt acum un mit; rămânem în carving, dar grăbim ritmul și ne folosim corpul în viraje din ce în ce mai mult, în funcție de viteză; învățăm înclinarea corpului pe pantă abruptă și cristianiile prin derapaj; apoi, „dacă ne ține”, intrăm în powder, unde folosim balansul și unde toate elementele învățate până acum trebuie aplicate accentuat, perfect

Cât te costă?

Indiferent că vrei inițiere, perfecționare sau cizelare, tariful este același:

Lecție privată, durată 2 ore: 250 lei
Lecție privată, durată 1 oră: 150 lei
Lecție de grup 2 persoane, durată 2 ore: 200 lei / persoană

Ce altceva mai trebuie să știi?

- orarul zilnic al lecțiilor noastre este: 10.00-12.00, 12.00-14.00, 14.00-16.00
- lecțiile durează 2 ore didactice, iar prin „oră didactică” se înțelege durata de 50 minute (lecția va dura fie 100 minute, fără pauză, fie 120 minute, cu mici pauze)
- lucrăm cu grupe de maxim 2 cursanți, ambii de același nivel tehnic
- punctualitatea la lecție este esențială
- limita de vârstă: minim 7 ani
- programările se fac, preferabil, cu câteva zile înainte
- clienții neprogramați, dar care doresc lecție, vor fi distribuiți, în ziua respectivă, la clasa unui monitor, împreună cu alți cursanți de același nivel
- nu recomandăm formarea unei grupe din membrii aceleiași familii
- casca este obligatorie pentru orice cursant

Cum te programezi la lecție?

Ne poți suna zilnic, doar după ora 19.00, la numărul 0762 501 913

De unde închiriezi echipament?

De la cabana „PAȘI LIBERI” din Poarta Raiului (în drum spre pârtii). Acolo e centrul nostru, echipat cu de toate: schiuri, clăpari, bețe, plăci, boots, căști, ochelari, sănii. Program în vacanțe: L-D 09.00-21.00. Program în afara vacanțelor: L-V 18.00-21.00, S-D 09.00-21.00

Schiuri + clăpari + bețe + cască + ochelari 60 lei / zi
Placă + boots + cască + ochelari 60 lei / zi
Schiuri + clăpari + bețe 55 lei / zi
Placă + boots 55 lei / zi
Schiuri 40 lei / zi
Clăpari 40 lei / zi
Placă 40 lei / zi
Boots 40 lei / zi
Bețe 30 lei / zi
Cască 20 lei / zi
Ochelari 20 lei / zi
Sanie 20 lei / zi

Vă așteptăm!