Pârtii de lux: Les 2 Alpes

Articolul de mai jos ar trebui să fie film, nu text. Film dintr-ăla pe Vimeo, cu rideri în bătaia soarelui și cu pulberi de zăpadă în urma schiurilor. Film cu munți la peste 3.500 m altitudine, care te fac să uiți că există Facebook, tastaturi, depresii și nervi.

Bine ai venit în Les Deux Alpes, din Alpii francezi, stațiune care a schimbat sensul cuvântului „lux”, mutându-l de pe confortul și opulența hotelului, pe bogăția și calitatea dezarmantă a aventurii pe pârtie. E stațiunea apartamentelor cu multe paturi (cam 22.000 în total), stațiunea turiștilor care dorm puțin, mănâncă iute și umblă toată ziua în clăpari, stațiunea priveliștilor cu stânci albe, pe care la fel de bine le vezi de pe ghețar, cum le vezi din balconul pensiunii, dimineața la cafea. Iată, mai jos, niște lucruri pe care, vrând-nevrând, tot omul care și-a făcut măcar o dată vacanța în Les Deux Alpes le va ști, în sinea lui, până la adânci bătrâneți.

Pârtii

„Spectaculoase” sună prea comercial. „Multe”, ar fi cam ambiguu catalogate. Poate „intimidante și superbe”. Dar nici așa nu e convingător. Hai să le zicem, pur și simplu, pârtii foarte variate, dedicate atât începătorului căruia îi tremură genunchii în plug, cât și expertului care-și freacă geaca de stânci în coborâre suicidară pe ghețarul La Grave... Vorbim de 92 de pârtii (dintre care 11 negre, 19 roșii, 43 albastre și 19 verzi), care totalizează 225 km de domeniu schiabil amenajat (1.200 ha) și 25 de km de trasee pentru schi fond. De asemenea, există o diferență de nivel de doi kilometri de la cota 1.650 (unde se află stațiunea) până la 3.600, pe vârful ghețarului iar numărul tunurilor de zăpadă ce suplimentează stratul de omăt depășește 200. În plus, pârtiile sunt ireproșabil amenajate; nu te încurci, nu te pierzi, știi tot timpul unde te afli iar racordurile dintre pârtii sunt fluente și nu te pun în situația de a da din bețe...

Am schiat pe aproape toate pârtiile, deși aveam șansa să schiez pe absolut toate, dar știți cum e... Descoperi unele care-ți plac și cobori tot pe acolo. În sfârșit, cred că esența aventurii în Les Deux Alpes ține de relieful extrem de divers, care oferă priveliști atât de puternice, încât trezesc în tine un chef ciudat de a le domina. Așa că cea mai bună poziție în care te poți afla, în Les Deux Alpes, e cea de avansat și expert, fiindcă doar prin viteză, spectaculozitate și creativitate te poți ridica la înălțimea provocării pe care ți-o lansează pârtiile.

La cotele 2.600 – 2.200, poți încerca probe de coborâre și autoinstructaj de perfecționare pe roșiile Bellecombes 4, Glacier 6, Fée 4 și Fée 3, pe albastra Thuit 2 și, chiar lângă ea, pe înșelătoarea roșie Thuit 4, care-ți oferă dâmburi înghețate și pante înclinate spre stânci. De asemenea, ai câteva negre (Fée 6, Fée 5, celebra seria Diable, plus înfricoșătoarea Bellecombes 5 și inconfundabila Valentine, un fel de pârtie a oftatului...) care îți vor înroși mușchii picioarelor, fiind pline de denivelări și, firește, abrupte. Repet, abrupte, în ciuda oricăror comentarii ipocrite gen „a, păi aia nu e abruptă, să fim serioși...”, care nu urmăresc decât afirmarea prestigiului personal prin minimalizarea dificultății...

Cei care, însă, nu caută performanța, vor găsi în Les Deux Alpes spațiul perfect pentru „promenadă”. Adică pentru coborâri ușoare, în cel mai dulce carving, pornind de la cota 3.400, pe albastrele Jandri 4 și Glacier 1, fără întrerupere până jos, în stațiune, combinând cu pârtii verzi (Jandri 2 și Demoiselle) și, din nou, albastre (Petite Aiguille 2). De pildă, o coborâre de la cota 3.400 la 1.650, fără oprire și fără forțări de viteză, ar însemna, aici, un timp de circa 13 minute. Atenție, însă, a nu se confunda pârtiile albastre din Alpi cu ceea am văzut noi în România, pentru că sunt diferențe mari. Așa că nu întotdeauna te poți bucura, începător fiind, când intri pe pârtie albastră. S-ar putea să vrei să încerci plugul...

Off-piste și freestyle

Iar dacă vorbim de „fructul interzis”, adică off-piste, Les Deux Alpes ar fi un fel de mare livadă. Spațiul de libertate nebună se întinde pe 765 ha, ceea ce înseamnă (în cazul unei ninsori proaspete) un paradis. Istoricul buletinelor meteo indică o grosime a stratului proaspăt de zăpadă ce depășește, de regulă, 50 cm, deci imaginează-ți ce înseamnă să plutești în așa ceva pe o înclinație 60 de grade, timp de minute bune... Deși cele mai vestite porțiuni de freeride sunt cele care coboară de la 3.568 m, pe fâșiile de omăt gros care trec printre crestele ghețarului La Grave, totuși cele mai frecventate (și, deci, iubite) porțiuni sunt exterioarele pârtiilor Valentine, Fée 1, Super Diable 1.

Freesyle Land e unul dintre cele mai complexe și lăudate snowpark-uri din Europa, produs a peste 20 de ani de muncă a celor mai buni specialiști în domeniu. Astfel, a fost conturat un parc uriaș, la cota 2.600, dedicat atât celor care se inițiază, cât și celor experți, cu cinci zone bine definite: Easy Park (de regulă aglomerat, perfect pentru începători prin mini-pipe, mici kickere și box-uri scurte), Boardercross (construit la standarde de olimpiadă), Park Avenue (accesibil, creativ, antrenant, construit pe lungime), Slopestyle (trei serii a câte trei kickere, finalizate cu kicker uriaș), Superpipe (atenție, pereții superpipe-ului sunt de 6 m) și Cool Zone (un fel de après-ski al snowpark-ului).

Instalații de transport pe cablu

Reformulez: artă inginerească. Este o încrucișare de telescaune, telegondole și teleschiuri care îți amintesc de nodurile rutiere din Germania. Iar cuvântul de ordine este rapiditatea pe un singur skipass (luați aminte dragi proprietari români de pârtii!). Dacă în alte stațiuni durează aproape o oră și jumătate până ajungi în cel mai înalt punct, aici vorbim de maxim 50 de minute, timp în care schimbi iute mai multe mijloace. Telegondolă, telescaun, funicular, teleschi și ești deja sus, la 3.400. Există 53 de instalații de transport pe cablu iar avantajul real este că pornesc din oricare punct al stațiunii. Nu ai mult de mers și, practic, ai putea sta toată ziua cu schiurile în picioare, fără să trebuiască să te deplasezi aproape deloc de la un cablu la altul.

Distracție

Adică Pano Bar, après-ski-ul ultra-faimos fără de care Les Deux Alpes ar fi un fel de Mecca fără templu. La cota 2.600, Pano Bar e, într-adevăr un bar, dar de proporțiile unui mic vas de croazieră pe care se dansează om în om, se face plajă, se bea, se cântă. Ziua în amiaza mare, un DJ face o atmosferă de răsună munții și transformă atmosfera de viscol sau ninsoare în ceea ce sunt cluburile nocturne de jos, din stațiune: distracție și nonconformism. Un simplu search cu Pano Bar, pe YouTube, te convinge imediat... La cote ceva mai potolite sunt après-ski-urile de la 3.200, 2.400 și 2.100, pentru cei care preferă să servească masa sau să facă plajă într-o atmosferă de liniște.

Les Deux Alps te ține ocupat toată ziua, dar mai ales noaptea, unde te poți distra în cele mai cool baruri, restaurante, cafenele și clubluri, printre care Smokey Joes (aici vor fi concertele Snow Fest), Le Dôme (înăuntru vor fi concerte, afară scena, pentru spectacole și concursuri Snow Fest), Brésilien și Avalanche, toate perfecte pentru party-uri nebune, toate aflate în centrul stațiunii.

Shopping

Les Deux Alpes este exact ceea ce aștepți de la o stațiune completă. Rețelele de magazine sportive Intersport, Skimium, Camp D’Base, Skiset, Hors Limites, Sport 2000 și Ski Republic oferă echipamente schi & snowboard din cele mai recomandate brand-uri și cele mai noi tehnologii. Ceea ce nu înseamnă că-ți vei clăti ochii cu ele și atât. La sfârșit de martie, când are Snow Fest, stațiunea e doldora de oferte la reducere, așa că fii pe fază!

Și, ca să te bucuri până la capăt de diversitate și specific franțuzesc, încearcă Tabac Le Perce Neige din centrul stațiunii, un celebru magazin de suveniruri personalizate, foarte inventive. Pentru brânzeturi, dulciuri și alte bunătăți tradițională, încearcă Le Vieux Chalet, renumit pentru gastronomie locală. Sunt, de asemenea, o mulțime de magazine de bijuterii, saloane de cosmetică și înfrumusețare, care pot „colora” programul unei după-mese în Les Deux Alpes. Atenție, însă, majoritatea magazinelor se deschid la orele 9-10, se închid la prânz între 12.30-13.00 și se redeschid până pe la 19.00. Băncile sunt închise lunea, dar sunt deschise în compensație sâmbăta.

Și, totuși, Les Deux Alpes nu e doar atât; acolo există viață și după sezonul de schi (deși se schiază și vara, sus pe ghețar), muntele fiind un imens teren pentru cicloturism și trekking. Fie cum o vrea fiecare; vara noastră, însă, e iarna. Iar iarba noastră verde e aia care strălucește albastru în bătaia soarelui... Cu atât mai mult cu cât tocmai Les Deux Alpes e locul în care noi, românii, organizăm la fiecare sfârșit de martie celebrul Snow Fest, evenimentul care îi aduce laolaltă pe toți dependenții de Alpi. Cele mai bune oferte de preț le puteți găsi chiar pe site-ul evenimentului www.snow-fest.ro

Credite foto: © Copyright © Office de Tourisme Les 2 Alpes / Bruno LONGO
Articolul a fost publicat inițial în www.skipassmagazine.ro