E tot mai greu, azi, să folosim cuvinte mari. Nu pentru că nu s-ar folosi, ci pentru că tot mai puțini mai cred în ele, până într-acolo încât, din cauza lor, chiar și cuvintele mici – de la „bun” și „frumos”, la „atractiv” și „special” – își pierd credibilitatea. Azi, însă, vom folosi cuvinte mari.

Ca să ajungi la cetatea de la Căpâlna, cocoțată pe un deal, departe de case, tre’ să-ți lași mașina jos, la șosea. Ai mult de urcat, îți trebuie provizii de apă și, mai ales, haine groase, pentru că e frig pe acolo. Cine știe, probabil te prinde și ploaia și, poate, o să-ți mânjești bocancii

Dacă e vreun monument de pe Valea Sebeșului pe care-l vezi întotdeauna cu coada ochiului, din drum, în timp ce iei curba la ieșire din Petrești, dar despre care nu știi, din mașină, ce e și de ce e acolo, atunci acel monument e cetatea din Petrești. Un loc unic, ca peisaj de ruine, din

Săptămâna trecută vă scriam despre un Sebeș turistic care, de poluare și griji zilnice, aproape că nu se vede deloc. Cel puțin nu prin ochii localnicilor. Ar trebui, dacă vreți să-l vedeți, să se întâmple unul din două lucruri. Unu, fie să fiți turiști și să priviți orașul strict prin prisma celor câtorva spații turistice

Uneori, Sebeșul nu se vede de ceață. O ceață roz-albastră, suspectă ca un duh necurat, care plutește peste tot orașul și care cel mai bine se vede de la Râpa Roșie. Ei bine, ceața asta, atunci când nu e de la Dumnezeu sau de la sobele oamenilor, e poluare. Vechea poluare de Sebeș. Nu vă

Când eram mic și citeam basme cu castele și cetăți, îmi imaginam ceva în genul cetății de la Colțești. Bine, nu știam eu pe atunci de Colțești, dar, văzând-o acum, îmi dau seama că aia era în capul meu ideea de fortificație. Cocoțată pe un deal, cu ziduri din care n-au rămas decât ruine, cu