Știți, când spui „film”, spui intrigă, spui spectaculos, spui poveste cap-coadă, final puternic, efecte speciale, sunet excepțional, vedete, coloană sonoră pe care îți vine s-o cauți pe net și s-o pui pe urmă în playlist-ul tău. Cu mici aproximări, când vine vorba de cinema, cam aici sunt așteptările populației de pe întreg globul pământesc. Cristi

Într-un fel în care cred că mă pot înțelege doar cei care n-au făcut sport de ani de zile și care, dintr-o dată, se duc la sală și trag de fiare, provocând o febră musculară de coșmar, eu reîncep scrisul azi, după o pauză de 4 ani. Scrisul despre film și teatru. Să știți că

De fiecare dată când mă aflu în București, în octombrie, fac un sport ciudat. Zi de zi, seară de seară, fac sărituri din teatru în film, adică alerg de la spectacolele unui festival de teatru (FNT), la proiecțiile unuia de cinema (Les Films de Cannes a Bucarest) și am, astfel, un soi de senzație a

10 sună bine. Sună rotund, sună a succes. 10 e nota aia mare, 10 e Hagi. Să știți, însă, că 10 sună la fel de bine și pentru cinefili. Ediția de anul ăsta a festivalului Les Films de Cannes a Bucarest va fi ediția cu numărul 10. O ediție-eveniment, de sărbătorire a acestui festival de

Când ne mirăm de ce occidentalii privesc cu ochi mari filmele venite din est – adică ale noastre, în special, izvorâte din această lume neocomunistă, ultra-coruptă, încă gri, exotică pentru ei dar banală pentru noi – ar trebui să ne dăm seama că la fel privim și noi filmele care vin, tot din est, înspre

Până să apară Les Films de Cannes à Bucarest, în 2010, nu exista, în ce mă privește, un alt festival în afară de TIFF care să conteze. TIFF era, în esență, festivalul, adică cel mai bun motiv să plec de acasă în alt oraș, ca să văd filme. Din 2010, însă, TIFF a trecut pe

Uneori, ezit să-mi chem prietenii la TIFF. Mi-e… nu știu cum. Și vă zic și de ce. Am văzut prea multe în TIFF și sunt prea conștient că nu poți niciodată să știi cât de reușit / prost / complicat / șocant / grețos o să fie filmul la care nimerești. Pe scurt, pur și

Încep cu o mărturisire.  Cuvintele pe care le scriu acum, primele după un an de pauză, sunt un fel de miracol pentru mine. Secunda asta în care încep să (vă) scriu din nou – după un an de ne-scris, de ne-cultură, de ne-tastatură, în care ocupațiunea mea mintală a fost la alte prostii (șantier de

de Simona Tileagă Când eram pe clasa a I-a, mi-a spus odată un băiat (și l-am crezut, pentru că mi-a spus-o cu ochii mari, aproape speriat) că în America nu sunt muște. Era demult, după Revoluție. Cum naiba să nu-l crezi? Îmi imaginam o Americă perfectă, în țiplă, fără insecte și praf, ca în revista