Dacă v-aș arăta imagini cu Piatra Secuiului, din Apuseni, și v-aș spune că sunt din Tibet sau Japonia, m-ați crede. Stâncile enorme, înălțate parcă brusc din câmpie, ca și când n-ar trebui să fie acolo, te trimit cu gândul la cele mai stranii locuri din Asia. Locuri unde, de obicei, nu ajungi decât dacă dai o căruță de bani pe excursie, pe echipament, pe ghidaj etc.

 

Din fericire, însă, pentru turiștii români, pentru fotografi, pentru cățărători și pentru zburători cu parapanta, masivul Pietrei Secuiului e la noi în țară. La Rimetea, în județul Alba. Iar cheltuiala de drum ar trebui să fie atât de mică (fiindcă vorbim de un vârf montan din centrul țării), încât v-ar putea rămâne bani berechet pentru lecții de escaladă sau de zbor cu parapanta. Exact, ca să vă dați pe Piatra Secuiului.

Fără nici o exagerare jurnalistică, Piatra Secuiului e, într-adevăr, un munte unic. În primul rând, e atât de mare, încât îl vezi de peste tot, din sat, din casă, din curte, de pe șosea. În al doilea rând, se spune că aici soarele răsare de două ori. Dintre toate piscurile masivului, două se înalță atât de mult, încât soarele răsare de după primul și dispare după al doilea, urmând să răsară încă o dată și să lumineze din nou, de data asta pentru tot restul zilei, acoperișurile caselor din Rimetea. În al treilea rând, privit de jos, muntele ăsta imens pare un moșneag întins pe spate, cu capul înspre Cheile Aiudului și cu picioarele înspre Buru. În al patrulea rând, Piatra Secuiului nu e doar natură, e și istorie. Medievală. În secolul al XII-lea, pe un vârf al Pietrei Secuiului – considerat punct strategic pentru regiune – a fost clădită Cetatea Secuilor. Avea un turn și două ziduri, închizând singura cale de acces spre vârf. Cetatea era, deci, refugiu pentru săteni, iar ruinele ei încă puteau fi văzute în secolul al XIX-lea. Azi, doar turistul experimentat le mai poate zări, printre tufe de vegetație.

Masiv calcaros, alcătuit din două blocuri uriașe, Piatra Secuiului pornește de la cota 543 și ajunge la altitudinea de 1.128 m. Doar câteva pâlcuri de fagi îmbracă masivul, în nord, unde înclinarea versanţilor e mai domoală. În rest, în partea vestică, muntele se înalţă sterp prin creste înguste, care se găsesc de obicei la altitudini de peste 2.000 m. Aici, însă, natura a plăsmuit un altfel de munte, un fel de excepţie de la regulă. Este unul din cele mai înalte masive din Trascău şi adăposteşte chiar şi guri de peşteri, între pilonii ascuţiţi ai masivului. Din păcate, aici au acces exclusiv cățărătorii profesioniști, ca de altfel la o mare parte din ansamblul Pietrei Secuiului.

Traseul de urcare pornește din sat, străbate largi porțiuni de bolovăniș, durează circa 40 de minute și are suficient de multe porțiuni pieptișe, astfel încât să fie greoi „pentru pantofarii ăia rău de tot”, ca să citez o prietenă. Dar, pentru cei cu plămâni buni și picioare tari, care nu se plâng de efort și de înălțime, poteca de urcare e chiar lejeră. Atenție, însă, nu transformați lejeritatea în autosuficiență și neglijență. An de an, Piatra Secuiului își cere tributul de sânge – au loc accidente grave, unele fatale, iar cauze (aceleași, ca peste tot, în zonele stâncoase...) sunt lipsa echipamentului, părăsirea traseului, apropierea de prăpastie, escalada fără experiență, deplasarea de unul singur, condițiile meteo nefavorabile etc.

Și încă ceva. Drumul până acolo e o splendoare de șosea. E acum, pentru că până nu demult îți făceai praf mașina. Experiența de șofat e și mai ofertantă și creativă (mai ales pe motocicletă sau bicicletă), cu cât partea finală a drumului spre superbul sat Rimetea trece printre nuci bătrâni, care fac umbră șoselei exact ca-n fotografiile de calendar National Geographic. Inutil să mai insist asupra pitorescului, priviți galeria de mai jos. Dacă, deci, Piatra Secuiului este o operă a naturii, atunci cu siguranță drumul e cea mai potrivită „uvertură”. Mai ales în octombrie, când se scutură frunzele.

Acces la Piatra Secuiului

Masivul se află în dreapta satului Rimetea, cum mergi dinspre Aiud spre Buru, pe DJ 107 M (asfaltat în întregime). Traseul de urcare (bandă roșie) pornește din sat și străbate masivul până sus, în zona de platou.

Obiectiv turistic: Piatra Secuiului
Localizare: Munții Trascău, pe raza comunei Rimetea (județul Alba)
Coordonate: alt. 1.128 m, 46º29'30'' lat. N; 23º34'18'' long. E
Acces: cu mașina; pe jos
Surse de informație pentru acest articol: Academia Română
Credite foto: Florian-Rareș Tileagă

E, într-adevăr, o poiană și e, într-adevăr, ca o inimă. Decupată nu de om, cu drujbe și topoare, ci de Dumnezeu, cine știe acum cât timp. N-aveți cum să n-o vedeți, fiindcă e tocmai pe versantul opus, cum urcați spre Piatra Craivii. Și n-aveți cum să n-o țineți minte, pentru că pare a fi locul perfect pentru dragoste. Ca îmbrățișare, ca sărutare, ca stat pe pătură, ca selfie, ca plimbare de mână, ca etc. Luați-o cum vreți, eu doar vă spun că merită să cunoașteți Poiana Inimii cu ochii și cu pașii voștri.

Poiana Inimii, cunoscută printre localnici sub numele de Poiana lui Ursoi, a devenit, dintr-un loc ignorat și rareori pozat, un obiectiv turistic fotografiat, discutat pe forumuri, pin-uit pe Google Earth, tag-uit în selfie-uri de Facebook și filmat de n-șpe televiziuni. În plus, „inima” apare pe toate materialele de promovare a județului Alba. Mă refer la o idee mai veche a Consiliului Județean Alba de a folosi Poiana Inimii ca inspirație pentru logo-ul turistic al județului: o inimă, cu literele A, B (adică Alba) și T (adică turism) înscrise, simbolic, în ea, iar dedesupt, site-ul de turism al județului (www.turismalba.ro). Aceeași instituție dorește ca poiana să devină, în viitor, arie naturală protejată. Sperăm să se și întâmple. Iată, mai jos, câteva imagini făcute primăvara, vara și toamna, plus logo-ul turistic al județului.

Acces la Poiana Inimii

Din DJ 107 H, pe direcţia Ighiu-Cricău, se desprinde un drum la stânga, ce duce în satul Bucerdea Vinoasă. Drumul continuă până la ieşirea din sat, de unde se desprinde la stânga o potecă, ce străbate pădurea până la intrarea în poiană. Coordonate: 46°11'40" lat. N, 23°30'20" long. E.

Obiectiv turistic: Poiana Inimii
Localizare: Munții Trascău, pe raza comunei Ighiu (județul Alba)
Coordonate: alt. 560 m, 46º11'15'' lat. N; 23º29'36'' long. E
Acces: cu mașina; pe jos
Surse de informație pentru acest articol: Academia Română
Credite foto: Florian-Rareș Tileagă

Piatra Craivii, de lângă Alba Iulia, e cum desenam noi munții în copilărie: un vârf ascuțit, în care te înțepi dacă pui mâna. Înalt, stâncos, fotografiabil, desenabil, povestibil, e muntele care, spun mulți, ar ascunde capul lui Decebal... În sfârșit, e muntele clasic. Din simplul motiv că e sălbatic. Și, culmea, accesibil, chiar și celor cu picioare leneșe.

Părerea mea, ca umblător pe coclauri, e că singurul lucru care v-ar putea opri să urcați pe Piatra Craivii e frica de înălțimi. Și vremea rea. În rest, aveți toate motivele să vă cățărați pe cei 1.078 m pe care îi măsoară stânca: priveliștile amețitor de largi; aventura de urcare pe coate și genunchi; ruinele cetății dacice Apoulon; Poiana Inimii, din vecinătate; legendele locului; off-road-ul generos pentru MTB, moto și 4x4. Să le luăm pe rând.

Priveliștile

Traseul de urcare prin Bucerdea Vinoasă e cel mai ofertant, ca peisaj. Mai ales toamna, în octombrie, când totul e ruginiu, galben și încă verde. De cum ieșiți din sat și urcați prin superba livadă de meri, traseul vă duce iute sus. Încă de pe acum panoramele încep să vi se așeze la picioare, la doar 15 de minute de când ați început urcușul. Dar veți căsca ochii abia din secunda în care veți porni pe traseul de urcare pe stâncă. Realmente cu fiecare pas făcut, veți fi cu un metru mai sus și mai departe de vale iar locurile prin care știți că ați trecut vor părea miniaturi. Valea, culmile îngrășate de verdeață, Alba Iulia, Ighiu etc. Totul e mic și departe, înșelător de palpabil când e atmosfera clară. Iar de sus, de la crucea din vârf (cota 1.078), veți admira Cheile Turzii, Piatra Cetii, văile Munților Trascău, ca niște jgheaburi verzi, Culoarul Mureșului, Alba Iulia, Sebeș, Munții Șureanu, chiar și crestele Făgărașilor. Atenție, însă, admirați și stați deoparte; nu vă apropiați nici măcar la un metru de prăpăstiile care pornesc din vârf.

Aventura

La baza Pietrei Craivii e un izvor. Luați-l ca reper, fiindcă abia de acolo începe urcușul. Un urcuș obositor, cu of-uri și transpirații, dar palpitant. La început, traseul e cu pajiști, cu copăcei, dar se transformă treptat în cărări înguste, strecurate printre bolovani, pe care nu-i urci decât dacă te împingi în picioare, dacă te sprijini de omul din față și dacă te prinzi bine cu mâinile. Bocancii adecvați, obligatorii firește... Cât despre „omul din față”, ideal ar fi să fiți însoțiți de persoane care au mai urcat acolo. Mai ales că traseul nu e bine marcat, iar hăurile care se cască la un pas distanță pot crea panică în cazul în care n-ați nimerit pe cărarea corectă și v-ați pomenit pe un dead-end.

Cetatea dacică Apoulon

Dacă mulți urcă pe Piatra Craivii pentru priveliști, există totuși câțiva care merg acolo fiindcă le place istoria. Mai exact, istoria dacilor. Pe Piatra Craivii se află cetatea dacică Apoulon, găsită accidental în timpul unor săpături arheologice, acum peste 50 de ani. Cetatea era construită strategic, de aici putând fi supravegheat accesul spre munte; de altfel, Piatra Craivii oferea spațiul ideal de locuire: poziție strategică; zăcăminte metalifere; izvoare de apă. Cercetările au scos la iveală faptul că cetatea avea dimensiunile de 67x36 m și că era clădită dintr-un zid gros de 3 m, așezat pe stâncă. De asemenea, s-a constatat că tehnica de construcție e diferită de cea utilizată în așa-numiții Munți ai Orăștiei, astfel că cetatea (din care azi se mai văd rămășite pe traseul de urcare, așadar pe latura nord-vestică a masivului) impresionează prin arhitectură complexă (clădiri cu caracter civil, militar şi spiritual, ateliere, gropi de provizii sau cu depuneri de ofrande). Civilizația pe Piatra Craivii, însă, nu se oprește la antichitate, ci continuă cu evul mediu. Există urme ale unei cetăți medievale, parțial suprapusă celei dacice, însă sunt greu de identificat. Cu atât mai puțin de fotografiat.

Poiana Inimii

E, într-adevăr, o poiană și e, într-adevăr, ca o inimă. Decupată nu de om, cu drujbe și topoare, ci de Dumnezeu, cine știe acum cât timp. N-ai cum să n-o vezi, fiindcă e tocmai pe versantul opus, cum urci spre Piatra Craivii. Poiana Inimii, cunoscută printre localnici sub numele de Poiana lui Ursoi, a devenit, dintr-un loc ignorat și rareori pozat, un obiectiv turistic fotografiat, discutat pe forumuri, pin-uit pe Google Earth, tag-uit în selfie-uri de Facebook și filmat de n-șpe televiziuni. În plus, „inima” apare pe toate materialele de promovare a județului Alba. Mă refer la o idee mai veche a Consiliului Județean Alba de a folosi Poiana Inimii ca inspirație pentru logo-ul turistic al județului: o inimă, cu literele A, B (adică Alba) și T (adică turism) înscrise, simbolic, în ea, iar dedesupt, site-ul de turism al județului (www.turismalba.ro). Aceeași instituție dorește ca poiana să devină, în viitor, arie naturală protejată. Sperăm să se și întâmple. Cât despre accesul la Poiana Inimii, acesta e simplu. Din DJ 107 H, pe direcţia Ighiu-Cricău, se desprinde un drum la stânga, ce duce în satul Bucerdea Vinoasă. Drumul continuă până la ieşirea din sat, de unde se desprinde la stânga o potecă, ce străbate pădurea până la intrarea în poiană. Coordonate: 46°11'40" lat. N, 23°30'20" long. E. Iată, mai jos, câteva imagini făcute primăvara, vara și toamna, plus logo-ul turistic al județului.

Legendele

Ca orice stâncă impunătoare, cu trecut încărcat, violent, Piatra Craivii are multe povești în spate. Legende, dacă vreți. Una din ele, ușor horror, e că Piatra Craivii se deschide o dată la șapte ani, ca o gură de pește, lăsând cale liberă către comorile dinăuntru. Se spune că un om a nimerit acolo, acum câteva zeci de ani, tocmai în clipa când se deschidea stânca. Lacom după bogățiile văzute înăuntru, omul și-a îndesat desaga cu de toate. Piatra, însă, s-a închis înainte ca el să iasă. Bătrânii spun că, în unele nopți, se aud urletele celor încuiați înăuntru și că, în fiecare zi de Joi a Paștilor, stânca se redeschide.

O altă legendă spune că ar exista un tunel care leagă subsolul bisericii reformate din Cricău (sat din apropiere) de fosta cetate medievală de pe munte. Istoricii, însă, întorc capul de fiecare dată când se spune povestioara asta, dat fiind că în evul mediu nu existau posibilități tehnice pentru asemenea lucrări.

Dar poate cea mai sonoră poveste e cea legată de capul lui Decebal. Cum că el s-ar afla chiar acolo, la Piatra Craivii. Inutil să vă amintesc, acum, scena de pe Columna lui Traian, în care îl vedem pe regele Daciei tăindu-și gâtul... Așa că da, gurile credule și dornice de publicitate rapidă asta spun: că acolo e capul. Bineînțeles, studiile istorice infirmă totul, menționând că „trofeul” a fost, de fapt, dus la Roma și aruncat în râul Tibru, în mod ritualic.

Acces la Piatra Craivii

Trei căi de acces există spre Piatra Craivii și, cu toate că nici una nu e asfaltată, sunt practicabile de către orice tip de mașină. Un drum pornește din satul Craiva, altul din satul Cricău, iar al treilea din satul Bucerdea Vinoasă. Acesta din urmă e mai indicat, totuși, pentru mersul pe jos iar distanța de parcurs e de 6 km (care pot fi făcuți în două ore). Toate trei variantele sunt potrivite mai degrabă pentru off-road, în special pentru mountain-biking, pentru motociclism enduro și cross și pentru iubitorii de 4x4.

Obiectiv turistic: Piatra Craivii
Localizare: Munții Trascău, pe raza comunei Ighiu (județul Alba)
Coordonate: alt. 1.078 m, 46º12'28'' lat. N; 23º29'02'' long. E
Acces: cu mașina; pe jos
Surse de informație pentru acest articol: Academia Română; Muzeul Național al Unirii Alba Iulia
Credite foto: Florian-Rareș Tileagă

Cheile Rîmețului e genul de loc de care parcă toată țara a auzit și pe care parcă toți l-au văzut. Dovadă că, dacă n-ați fost încă acolo și o spuneți în gura mare, s-ar putea ca cinci să se mire, doi să facă pe deștepții iar unul să vă apostrofeze ironic „că nu se poate așa ceva.” Intrate în categoria destinaţiilor de manual de geogra’, gen Mamaia sau Sinaia pe care tot pruncul le ştie din auzite şi pe care tot bătrânul jură că le-a văzut, Cheile Rîmeţului par obligatorii. Eu, însă, vă zic să staţi calm. Cheile nu pleacă de acolo şi, dacă veţi vrea să le vedeţi acum, la 15 ani, sau mai încolo, la 60, tot aia e. La fel o să vă placă. La fel de copilăreşte o să vă bucuraţi.

Nu mi-aş fi început astfel articolul dacă un amic de-al meu nu m-ar fi întrebat, cu o sprânceană ridicată până-n tavan, „cum, n-ai fost în chei? Da’ până acuma ce-ai făcut?” Inutil, fireşte, să-i fi dezvăluit amicului orarul meu zilnic din ultimii 31 de ani, ca o tristă şi spăşită justificare a nevizitării Cheilor Rîmeţului. Atitudinea asta de om superior, al cărui mare merit e de a fi fost undeva unde tu nu ai fost sau de a fi văzut un film pe care „tu nu l-ai prins la vremea lui” (de parcă el a citit Robinson Crusoe la vremea apariţiei...), e atitudinea unui om care n-a înţeles multe din viaţă şi care, în loc să-i lase şi pe alţii să trăiască, face din propriile acte nişte repere existenţiale pentru toţi ceilalţi. E omul care, oricât i-ai explica, nu pricepe nici generozitatea, nici atemporalitatea lucrului valoros despre care vorbeşte, transformându-l în ceva consumabil şi trecător.

Despre chei

Iată de ce un loc precum Cheile Rîmeţului, care e atât de sălbatic şi inepuizabil, n-are nici o legătură cu timpul, cu deadline-uri de oraş, cu complicaţii de ins superior. E un loc în care natura se simte bine. Şi în care, cu puţin creier, cu ceva muşchi în picioare şi cu un pic de sânge în vene, ne putem şi noi simţi bine. Condiţia esenţială, ca pentru orice alt loc sălbatic de pe Terra, este să-l înţelegem şi, înţelegându-l, să ne cunoaştem limitele şi să ne întoarcem teferi de acolo.

Înţelegerea Cheilor Rîmeţului – căci până la urmă la asta se reduce orice călătorie în rezervaţie – ţine de aprecierea sălbăticiei lor ieşite din comun. Încă de la intrarea în chei, locul nu seamănă deloc cu restul peisajelor domoale de până acolo, fiind în întregime un tărâm pietros, abrupt, îngust. Pereţii cheilor, alcătuiţi din calcare, sunt udaţi în vale de apa pârâului Geoagiu, care în vremuri secetoase scade până la nivelul bocancului. În esenţă, relieful cheilor e dominat de două masive calcaroase: Uzmezeu, în nord (1.139 m altitudine maximă) şi Fundoi, în sud (1.189 m altitudine maximă), ambele resturi ale unui vechi platou calcaros, săpat de apa Geoagiului. Cât despre procesul intens de carstificare, exemplar pentru restul Apusenilor, acesta e vizibil în mulţimea impresionantă de formaţiuni: versanţi abrupţi şi golaşi, vârfuri sub formă de turnuri, fâşii de creste, grote, portaluri, grohotişuri şi blocuri.

Prin chei

Cheile oferă, putem spune, un imens decor pietrificat, comparabil cu cel mai stâncos ţinut montan pe care vi l-aţi putea imagina. Ca atare, străbaterea ar presupune, teoretic, multă experienţă de căţărător şi, totodată, vaste cunoştinţe montane. Realitatea, însă, sună mai bine decât atât, pentru că parcurgerea rezervaţiei are un grad mare de accesibilitate, dedicat oricărui tip de turist rezistent la efort. În plus, peste tot în chei veţi găsi, vara, oameni făcând plajă, pe malul apei, deci dacă vorbim de efort, vorbim şi de relaxare.

Dar să revenim la mişcare. Încă de la intrarea în chei, pereţii de calcar sunt prevăzuţi cu corzi metalice şi scăriţe – corzile sunt pentru mâini, scăriţele pentru tălpi. Pare simplu la prima vedere. Dar, atenţie, suprafaţa pietrei e netedă şi periculos de alunecoasă pentru picioare, în special dacă în faţa voastră au trecut deja turişti care au udat piatra muntelui cu tălpile. Oricum, există pasaje strâmte pe care va trebui să le treceţi prin apă – printre care notoriul şi terifiantul „La Cuptoare” –, aşa că fiţi gata fie pentru udare voluntară, fie pentru o „băiţă” bruscă. Pe de altă parte, dacă e vară şi apa nu vă sperie, evitaţi corzile: parcurgeţi cheile prin apă, cele mai adânci porţiuni sunt până la brâu în anotimpuri secetoase. Încercaţi să mergeţi doar câte unul pe rând, pe corzi. Nu faceţi mişcări inutile şi nu vă bazaţi prea mult pe ele; pot ceda, provocând accidentări. Şi nu uitaţi, vă aflaţi într-o zonă excesiv de stâncoasă, unde au loc căderi de pietre.
 
Îmi place maxim”, sună azi o expresie cam trasă de păr şi cam antiliterară, zgârietoare de ureche. Dar, the hell with it, asta îţi vine să spui după ce vezi Cheile Rîmeţului. Un loc în care, deşi natura e 100% suverană, totul pare a fi fost făcut pentru om. Cărările sunt încărcate de bolovani imenşi şi crengi de copaci, parcă speciale puse acolo ca să fie trepte pentru om. Şi e atât de primitor acest loc cu stânci care te zgârie, încât îţi vine să te împrieteneşti cu toţi cei cu care te întâlneşti pe traseu. Eu însumi mi-am făcut nişte amici (unii din Galaţi, alţii din Budapesta), în timp ce stăteam cu un bocanc în apă şi cu altul pe uscat. Pe scurt şi pe final, eu zic să nu (vă) refuzaţi această ocazie unică de a bifa în acelaşi timp mişcare, sport, relaxare, plajă, răcoreală şi aventură umană în cel mai pur sens.

Acces în Cheile Rîmețului

Cheile Rîmeţului se află în sud-estul Munților Trascău, din Carpaţii Occidentali, iar accesul principal, dedicat tuturor categoriilor de turişti, începe din centrul orașului Teiuş. Din DN 1, în direcția Cluj, faci stânga pe DJ 750 C și treci prin satele Stremţ şi Geoagiu de Sus. Vei trece, apoi, pe lângă Mănăstirea Rîmeț. De acolo vei vedea niște stânci – nu sunt Cheile Rîmețului, ci Cheile Mănăstirii. Îți continui drumul, treci de mănăstire, dar de la un moment dat drumul e neasfaltat. Continui cu mașina până ce ajungi într-un spațiu larg, tip parcare, de unde accesul în Cheile Rîmețului se face pe jos, pe cărare şi prin râu, folosind amenajările existente.

Obiectiv turistic: Cheile Rîmețului
Localizare: Munții Trascău, pe raza comunei Rîmeț (județul Alba)
Coordonate: alt. max. 1.189 m, alt. min. 530 m; 46º17'35'' lat. N; 23º28'38'' long. E
Acces: cu mașina; pe jos
Facilități: parcare; camping
Surse de informație pentru acest articol: Academia Română; Albamont; AET Transilvania; Administraţia Natura 2000 Trascău
Credite foto: Florian-Rareș Tileagă