Iernile bune, la Șureanu, încep toamna și se sfârșesc vara. Ninsorile care cad în octombrie și care albesc munții, urmând să se topească prin mai, confirmă că, aici, există o Siberie în versiune românească. Ger, viscol impenetrabil, țurțuri-gigant și un cer cu stele ca-n cărțile de colorat – sunt manifestarea zilnică a iernii în Șureanu, atunci când e iarnă pe bune. Dincolo, însă, de extreme, iarna oferă, aici, ceva ce alți munți au pierdut: viață. Faună. Habitat. Vegetație vie, pe sub omăt. Aici, spre deosebire de Alpi, n-aveți nevoie de binoclu pentru bird-watching. Păsări sunt peste tot, la fel cum urmele de cerb și lup sunt singurele pe care le veți vedea pe întinderile albe.

Și, totuși, există în acest ținut – deși pare greu de crezut – urme de om. Liniile lungi, curbate, care taie versanții de sus până jos, sunt urmele de schi și snowboard. Iar cele nouă pârtii, desfășurate în golul alpin care leagă vârfurile Șureanu de Pătru (la cea mai mare altitudine din România, după cele de la Sinaia), sunt pârtiile care, prin dinamismul lor, dau un contrapunct liniștii din Șureanu. Este, prin urmare, un contrast categoric între ambianța siberiană, de nemișcare totală care îmbracă Munții Șureanu, și agitația, gălăgioasă uneori, de pe domeniul schiabil, din après-ski-uri și cabane.

Pentru schiorul occidental, care cunoaște standardele de calitate ale unei stațiuni cu 30.000 de paturi, Munții Șureanu par a fi o joacă cu cele câteva pensiuni ale lor. Cu atât mai mult cu cât drumul spre domeniul schiabil este accidentat și îngust, deseori, cât pentru o mașină. Un drum înjurabil, ca să fim onești. Cu toate astea, același turist occidental are motive să vadă, în aceste limitări anti-confort, o mulțime de puncte forte, care fac din pârtiile de la Șureanu oferta perfectă pentru cei ce vor să schieze exclusiv în sălbăticie. Schiorul Munților Șureanu este, putem spune, turistul amenajărilor minime, al serviciilor strict necesare, e turistul camerei cu patru-cinci paturi și o teracotă veche. E turistul aventurii pe munte, turistul focului de tabără, al fumului de grătar, turistul off-road, care știe la fel de bine să monteze lanțuri pe roți și să folosească troliul. Este, prin excelență, un confort al adrenalinei, al rezistenței fizice, un confort al gerului și al luptei cu natura. De aceea, privind această „jumătate plină a paharului”, punctele forte ale pârtiilor de la Șureanu par, într-adevăr, suficiente pentru o experiență de povestit nepoților.

De pildă, când ninge, Munții Șureanu sunt un rai pentru freerideri. Golul alpin e fără margini în acest ținut încă virgin, în care cablurile de telescaun și teleschi par niște obiecte întru totul out of context. Date fiind condițiile naturale ale locului (drum sălbatic, neamenajat, platouri alpine cu zăpadă naturală cât cuprinde, inclusiv la cotele 1650 - 1700), domeniul schiabil din Șureanu este paradisul schiului de tură și al coborârilor freeride. Pe de altă parte, oricare din cele nouă pârtii oferă priveliști care pur și simplu nu pot fi descrise în cuvinte. Vă aflați la 2.010 m altitudine, de unde veți vedea crestele albe din Retezat, Parâng, Cindrel și Apuseni. În plus, lărgimea și înclinația pârtiilor le fac bune la fel de mult pentru slalom, cât și pentru lecțiile de schi pentru începători. Totodată, drumurile forestiere din Șureanu, care formează adevărate labirinturi printre văi, ar putea permite zeci de kilometri de schi fond.

Cu toate că aproape totul, la Șureanu, se rezumă la potențial, la tristele „s-ar putea” și „ar fi bine să...”, Șureau rezistă, turistic vorbind. Serviciile, deși minimale, mulțumesc. Turiștii vin și închid ochii la minusuri. Vinul fiert curge iar nervii rămân undeva în spate. Probabil în partea lucidă a creierului. Cert e că, pentru toate motivele care, la Șureanu, îl fac pe turistul de rând să devină schior, acești munți sunt, în esență, munții fotografilor. Tot ce e peisaj alb, arhitectură rustică, wild-life și schi este, implicit, o țintă pentru fotograful de munte, cu rucsac și bocanci în picioare. Indiferent în care punct s-ar plasa, pe pârtii sau în afara lor, acel punct devine punct de belvedere. Iată de ce unul dintre arealele de pe Google Earth, pentru care există un număr impresionant de fotografii panoramice 3600, e Șureanu.

Acces spre pârtiile Domeniului Schiabil Șureanu

Ruta este unică, pe timp de iarnă, și anume de la Sebeş – lacul Oaşa (pe Transalpina), apoi la dreapta pe ruta mănăstirea Oaşa – Luncile Prigoanei – Domeniul Schiabil Şureanu. Distanţă de la Sebeș la pârtii: 82 km. Durată: aproximativ 2 ore și 15 minute, fără popasuri.

Obiectiv turistic: pârtiile de schi ale Domeniului Schiabil Șureanu
Localizare: Munții Șureanu (județul Alba)
Coordonate: latitudine 45.566752; longitudine 23.509492; alt. 1.650 m
Acces: cu mașina
Credite foto: Florian-Rareș Tileagă
Articolul face parte din campania de promovare media, derulată de Asociația „Turism Mülhbach” 2015

Niște lupi, lângă iaz. Un munte încă alb, în iunie. O poiană prin care n-a călcat, vreodată, picior de om. Șureanu e unul din acele spații în care starea de geneză a Pământului a rămas intactă. Ca și când, dintr-o dată, v-ați trezi în primul capitol al Facerii, cu câteva zile înainte de crearea omului. Aici, natura e aproape neatinsă de om. Aproape sacră, făcând să pară „negru sub unghie” atât urâțenia multor cabane, gălăgia roților de pe Transalpina, larma manelelor, urletele bețiilor de seară, cât și tăierile de brad, apăsător de vizibile. Șureanu se ridică deasupra acestor mizerii și este, în proporție de 95%, tihnă. Bine ați venit în „patria ursului”. În ceea ce străinilor le place să spună că e „Elveția Estului”.

Uneori, la Șureanu plouă cu săptămânile. Ca-n Asia, când musonii lovesc coasta Indiei și obligă orice formă de viață să se ghemuiască în adăposturi. Dar, până și așa, nu se poate să nu vă placă: întinderile de pajiști la peste 1.700 m altitudine vă vor ține de urât pe ploaie. Și oricât ați vrea să rămâneți pe prispă sau în mașină, privind ploaia de sub acoperișuri sau prin parbriz, nu vă veți abține. Veți ieși, cu sau fără umbrelă și veți înfrunta ploaia dintr-un motiv banal: ținutul ăsta e pur și simplu irezistibil. Iată, mai jos, trei puncte definitorii pentru Șureanu, ireductibile indiferent de anotimp: lacuri, vârfuri și cărări.

Lacuri în Șureanu

Apa e profunzime, întindere, intimitate, apa e forță și punere în mișcare. Există o fascinație, întocmai ca pentru spațiile exotice, pe care apele de munte o exercită asupra orășeanului. Chiar și în cazul în care, prin absurd, toate lacurile din lume ar fi la fel, perfect identice, turistul n-ar ține cont și le-ar considera unice. Inconfundabile. Iată de ce drumul care urcă în Șureanu și care trece pe lângă patru lacuri de acumulare, pentru ca, apoi, să se încheie cu Iezerul Șureanu, la cota 1.750, e tot ce poate fi mai ispititor pentru turistul cu pantofi în picioare. De fapt, privind „filmul” călătoriei spre Șureanu, Transalpina este, în esență, drumul lacurilor. Al digurilor care opresc întinderi de ape și care oferă unele dintre cele mai bune panorame din Carpați. Distincte ca suprafață, ca număr de brațe adâncite în pădure, ca niște golfuri, cele patru lacuri se diferențiază cromatic, în același timp. Iar acest lucru, pentru fotografi, e esențial. În timp ce lacul Tău e un verzui închis, cu luciu neted ca și când în acele locuri n-ar fi niciodată vânt, lacul Oașa e un albastru oceanic, tot așa cum lacurile de la Căpâlna și Petrești, mai puțin adânci, au nuanțe de albastru-maro întunecat, oglindind dealurile argiloase din apropiere.

Cât despre al cincilea – Iezerul Șureanu –, asupra căruia există o veche percepție de axis mundi în Munții Șureanu, aș afirma chiar superlativul, pe ardelenește: „îi cel mai fain loc”. Un minut pe malul acestui mic lac verzui e de ajuns ca să înțelegeți spiritul întregii regiuni, definit prin sălbăticie și limpezime. I se spune „lacul fără fund”, dar nu pentru că n-ar avea. Ba chiar se văd, de pe cărarea care urcă pe munte, bolovanii de pe fundul lacului. E „fără fund” fiindcă adâncimea izvoarelor subterane care îl alimentează n-a fost încă măsurată de mâini omenești. Cu o adâncime reală de 8 m, o lungime de 94 m și o lățime de 91 m, lacul e aproape rodund, confirmându-i-se numele de „circ glaciar Șureanu”. Fotografiabil atât vara, când verdele luxuriant înconjoară lacul ca un guler, cât și iarna, când lacul e bocnă și se rostogolesc peste el bulgării avalanșelor de pe Șureanu, iezerul e locul absolut pentru căutătorii de pace.

Vârfuri în Șureanu

Ca orice munte vast, cu zăpezi permanente pe alocuri, cu cabane rare și doi-trei oameni pe kilometru pătrat, Șureanu înseamnă o mulțime de vârfuri în nori, cu ierburi pitice și stânci din loc în loc. Șureanu, Pătru, Bătrâna, Cârpa, Canciu, Fetița – toate, dar indiscutabil toate vârfurile din Șureanu sunt ceea ce v-ați imagina ca fiind „muntele clasic”: statură lată, domoală, mai mare decât toate culmile mici din jur, cam cum ar fi ursoaica între pui. Indiferent pe care vârf ați urca – în condițiile în care „urcare” înseamnă, aici, nu escaladă și corzi de alpinist, ci urcuș lent, de durată –, Munții Șureanu sunt ultra-înșelători. Creând iluzia de munte abordabil la orice oră, urcarea pe masivele din Șureanu e, de fapt, o cutezanță pe care și-o permite doar turistul cu plămâni buni și chef de efort fără smiorcăieli.

Șureanu și Pătru, cu altitudini de peste 2.000 m, sunt două vârfuri care corespund modelului de mai sus. Sunt moi, plăcute la vedere, aparent blânde, ca și când, odată ce v-ați porni la drum, ați ajunge imediat sus și v-ați și întoarce „până se gată grătarul”. Șureanu, pe de o parte, e masivul abrupt, bolovănos, cu o mie de cărări încrucișate sub ierburi aspre, care vă vor zgâria la picioare. E muntele imposibil de parcurs fără pauze, fiind istovitor la urcare, dar mai ales la coborâre. Vârful, însă, vă răsplătește cu priveliștile vagi, albăstrii ale Bucegilor, Parângului, Cindrelului și Retezatului.

Vârful lui Pătru e și mai amăgitor. De oriunde ar fi privit, pare o culme ușor de cucerit într-o plimbare cu țigara în gură. Realitatea, însă, acordă Vârfului lui Pătru statutul de Goliat, care păcălește cu fiecare nouă colină. Mereu ai impresia că e gata, că vârful e după colina asta, ba după colina aia, sau poate dincolo de hopul din dreapta. Şi tot aşa, timp de două ore de urcuş cu viteza melcului, greu pentru mersul pe jos și infernal pentru MTB. Dar merită, fotografic vorbind. Dacă e senin, de la troiţa din vârf veți obţine cele mai rafinate peisaje din sudul Transilvaniei, ca nişte lucrări în miniatură: mănăstirea Oașa, lacul Oaşa, Luncile Prigoanei, pârtiile Șureanu.

Cărări în Șureanu

Din pământ, lut sau rădăcini de copac. Din ace de brad sau crengi uscate. Din mușchi sau din ierburi. Cărările din Șureanu, indiferent cum le veți găsi în pădure, sunt toate la fel. Toate vă duc spre vârf, dincolo de brazi, acolo unde panoramele vi se lungesc sub picioare. Că vorbim de cele patru ore de traseu dintre Cabana Șureanu și lacul Oașa, sau de cele 17 ore de traseu de la Cugir, pe Râul Mic, până la Cabana Șureanu, potecile sunt practicabile tot timpul anului. Iar când nu e așa, înseamnă că e iarnă și nu aveți nici o șansă să umblați pe ele fără schiuri de tură sau rachete de zăpadă în picioare.

Una din cele mai odihnitoare spații din Șureanu, pe timp de vară-toamnă, e Valea Frumoasei, pe granița dintre județele Alba și Sibiu. E atât de picturală și intensă, ca peisaj, atât de altfel-față-de-orice, încât până și Sadoveanu s-a străduit s-o descrie, s-o „dea” mai departe celor care n-au văzut-o. Valea Frumoasei e o întindere imensă de poieni, udate de apa râului Frumoasa. De fapt, secretul splendorilor de acolo se află în felul în care acest râu de munte – aflat, în mod incredibil, la același nivel cu drumul – deschide și închide pajiștile prin șerpuirile lui. E o împăcare totală între apă și iarbă, între apă și copac, iar cărările din Frumoasa fac ca orice disconfort să se evapore. Dacă e vreun rai al turistului, alcătuit exclusiv din vegetație și apă, atunci el poate fi Valea Frumoasei, ținut al popasului, al cortului, al liniștii.

 ***

Se prea poate ca avalanșa de epitete de mai sus să vă dea impresia că nu prea circul prin Șureanu și că vorbesc despre munți de la birou, imaginându-mi-i idilici. Fals. Am crescut în Șureanu, am trăit în Șureanu, știu fiecare firicel de ninsoare și ploaie de acolo și sunt printre primii care au înțeles că Șureanu nu e poezie, ci realitate turistică crudă, uneori cu nervi la fel de mari ca entuziasmele. Vă propun, mai jos, un text critic, cu liniuță, despre Șureanu. Cu plus și minus, ca de obicei:

Cu plus. Vă recomand Șureanu, pentru că:

+ oriunde ați fi, în Șureanu, ați fi departe de om. Chiar și atunci când sunteți în curtea unei cabane și vă supără larma de grătare și boxe scoase afară, aveți de făcut câțiva pași până la primii brazi din pădure, unde sonorul se oprește și unde sălbăticia debordantă ia locul zgomotului uman. În plus, vorbim despre munți care încep cu adevărat acolo unde se termină ultimele case, așa că șansele să vă încurce gardul sau grădina cuiva, în timp ce explorați muntele, sunt mici.
+ aici, denumirile metaforice nu-s vrăjeli locale cu iz turistic. Poarta Raiului și Valea Frumoasei sunt, fără exagerări, rai și frumusețe. Dacă până nu demult credeam că cele două zone își pierduseră dreptul de a se mai numi așa – datorită molozului de pe șantierele pensiunilor, care acoperea verdeața –, azi lucrurile stau mai bine. Sperăm doar ca nebunilor lacomi, care măcelăresc pădurile, să nu le lucească ochii la brazii care au mai rămas în picioare și care asigură conținutul paradisiac al zonelor. Un conținut cu răcoare sănătoasă, cu pădure umbroasă, cu cetini care te ating pe umăr, cu cărări din rădăcini, cu parfum de con și de afine.
+ platourile alpine înseamnă priveliști alpine, cu caracter de surpriză, cu caracter de lărgime, care uneori fac vizibili cei mai îndepărtați Carpați.
+ aici, totul este potențial. Cine ajunge vara, pe Șureanu, își închipuie cât de bine se poate schia aici iarna și ce pârtii ar amenaja el, dacă ar avea bani. Iar cine ajunge iarna, visează la plimbări de vară pe munte, în bocanci și tricou, și la trasee de biță și off-road pe care, dacă ar avea bani, le-ar pune la punct...
+ există șanse mari ca Șureanu să rămână spațiu virgin. Alături de Cindrel și Lotru, Munții Șureanu se află în situl Natura 2000 Frumoasa, toate trei masivele aparținând grupei Parâng. Aflat în administrarea Consiliului Județean Alba, situl constituie una din cele mai importante regiuni pastorale din Carpați, cu belșug de păduri virgine și cvasivirgine. Totodată, situl adăpostește populații însemnate de mamifere mari, bine conservate.
+ în ciuda iluziei de rai în care omul pare să nu fi călcat niciodată, Șureanu pulsează de energie umană. Poți vedea la orice oră bicicliști și un nor de praf în urma lor. Sau oameni alergând pe drum cu căști pe urechi, sau veșnicele fumuri de grătar, sau un ATV neglijent, care sparge liniștea zilei și dispare, o clipă mai târziu, ca și când nici n-ar fi fost. Sau te poți intersecta, prin pădure, cu drumeți care, ca și tine, caută ieșire din labirintul de poteci. Ca să nu mai spun de Transalpina, care e atât de circulată, din iunie până în octombrie, încât aștepți minute bune ca să treci drumul de pe o parte pe alta. Iarna, în schimb, e suficient să privești muntele: urmele de schiuri de pe Domeniul Schiabil Șureanu îți dau de înțeles că, aici, omul e peste tot. Și că schiul e cel mai bun mod de a folosi sălbăticia acestui munte, din decembrie până în aprilie.
+ amenajările turistice sunt minimale, spre zero. Poate o băncuță de lemn, veche de parcă ar fi de la începutul lumii, poate ceva marcaje pe copaci, care să indice, nebătător la ochi, traseul. Pentru îndrăgostitul de sălbăticie, genul acesta de neatingere a naturii e aur.
+ aici, oamenii sunt mai aproape de cer. Șureanu e „țara” mănăstirilor, cu biserici de lemn pe vârf de munte și enoriași în straie populare. Aici, călugărul bătrân se întâlnește cu adolescentul și stau de vorbă, pe o bancă. Spiritualitate, însă, nu e numai acolo unde se bate toaca. Spiritualitate în stare pură găsiți și în sate. Sau prin pădure, pe potecă sau oriunde vă întâlniți cu oamenii locului. Că-i vedeți la muls vaca, la lemne sau la întors fânul, intrați în vorbă cu ei. În orice conversație, oamenii ăștia au obiceiul să strecoare vorbe de duh și să vă binecuvinteze, la final, cu un simplu „Doamne-ajută”. Și, dacă aveți noroc, vă veți întoarce acasă cu sirop din muguri de brad sau cu murături de ciuperci.

Cu minus. Vă contrarecomand Șureanu, pentru că:

- uneori e pur și simplu plin de cocalari locali, care pleacă de la cabanele lor în căutare de gagici, dar care, la final, găsesc jandarmi.
- oricând vă puteți pomeni în fața mașinii cu un ATV furios, condus de un „pilot” fără cască, fără echipament, dar cu alcool la bord, care crede că e singur pe drumuri. Evident, nu el pune frână și nu el cedează prioritatea, chiar dacă e la coborâre. E în acțiune omu’, în misiune. Uneori la fel pățiți dacă vă întâlniți cu o mașină mult mai scumpă decât a voastră: nu va ceda el, bossu’ și, cedându-i-se drumul, va uita să vă salute, în semn de minimă mulțumire.
- pentru șoferii cu mașini bune, joase, drumul neasfaltat care pornește de la lacul Oașa e un chin rutier. Adică prilej de înjurat și de pierdut cheful de călătorit, de fiecare dată când mașina riscă să dea cu baia de ulei dintr-o groapă în alta și de fiecare dată când pietrele de pe drum lovesc burta mașinii, creând o frustrantă muzică de bolovani și tăblărie.
- vă apucă nervii și revolta când descoperiți câte un versant de cioturi. Defrișările din unele zone ale Munților Șureanu includ această splendidă grupă montană pe lista zonelor de deșert montan ale României, cu buldozere fără numere de înmatriculare, cu drujbiști care se întorc cu spatele când treceți pe acolo. Încă se poartă furtul, încă se mai poate big time, așa că încă veți mai întâlni pe Transalpina camioane pline cu lemne, sau goale, pregătite să care lemne. Sfat amical: call 911-ul României.
- există, deocamdată, puține unități de cazare clasificate, veșnic pline în sezon (iulie-august și decembrie-ianuarie), care practic constrâng turistul să-și programeze concediul cu un an înainte.
- există o haotică împărțire teritorială în Luncile Prigoanei, zonă care, din superbă ce era prin ’95, când nu auzeai nici un ciocan de constructor, a ajuns un mușuroi indigest de căbănuțe, căbănoaie și șantiere fără creier, atât de lipite între ele, încât din living vezi oblu în WC-ul vecinului.
- există o puternică vulgarizare a atmosferei de pe Transalpina, datorită invaziei de selfiști cu manelele la maxim, care cred că muntele e un fel de Dorobanți, dar mai lat, cu brazi și stânci.
- e riscant să umblați seara pe drumurile din Șureanu, datorită habitatelor de animale sălbatice, pe de o parte, și habitatelor de oameni sălbatici, pe de alta.
- iubitorii de amenajări turistice vor ofta adânc la vederea lipsei aproape totale de servicii, de la popasuri și spații de campare, la restaurante, camping-uri, spații de recreere sportivă și facilități spa. Puținele unități cazare clasificate (din Luncile Prigoanei și Poarta Raiului) nu fac față decât rar numărului mare de turiști și numărului mare de pretenții turistice.
- nu există trasee oficiale de cicloturism și off-road. Neoficial, da, există cu nemiluita și sunt aproape zilnic umblate de împătimiții pe două sau patru roți.

Acces la Iezerul Șureanu

Rezervația e situată la baza vârfului Șureanu. Accesul rutier este unic și pornește din șoseaua Transalpina. Trebuie mai întâi să ajungi la lacul Oașa, de unde nu continui pe Transalpina, ci faci dreapta pe DJ 704. Vei trece pe lângă mănăstirea Oașa, Luncile Prigoanei, Poarta Raiului și pârtiile Domeniului Schiabil Șureanu. De la baza pârtiilor, continui la dreapta și vei ajunge la Cabana Șureanu. În total, distanța de la lacul Oașa la Iezerul Șureanu este de 20 km, care pot fi parcurși într-o oră. Drumul e neasfaltat, accidentat, plini de gropi în special în perioadele ploioase, dar practicabil inclusiv de către mașinile cu gardă joasă.

Acces la vârful Șureanu

Drumul de acces începe din șoseaua Transalpina. Odată ce ajungi la lacul Oașa, faci dreapta pe DJ 704. Ții drumul înainte pe lângă mănăstirea Oașa, Luncile Prigoanei, Poarta Raiului şi Domeniul Schiabil Șureanu. De la pârtii, faci dreapta pe drumul forestier care urcă la Cabana Şureanu. În total, sunt 84 km distanţă de Sebeș. Tot la Poarta Raiului ajungi şi dacă pleci din Cugir, pe DJ 704 (56 km lungime). Dar recomandabilă e numai Transalpina, proaspăt refăcută.

Acces la vârful lui Pătru

La poalele vârfului Pătru ajungi pe acelaşi drum care duce spre Şureanu, doar că trebuie să faci stânga, de la baza pârtiilor de schi, pe drumul forestier ce merge până pe şaua dintre cele două vârfuri.

Acces în Valea Frumoasei

Se află pe teritoriul județului Sibiu, în sud-estul județului Alba. De la Oaşa, continui la stânga pe Transalpina. La trifurcaţia care apare după ce treci de ultimul viaduct, faci stânga și vei intra pe un drum accidentat (DJ 106 N), dar accesibil oricărei maşini. Drumul continuă apoi spre staţiunea Păltiniş din judeţul Sibiu. Atenţie, accesul este oprit iarna din cauza zăpezilor.

Obiectiv turistic: Munții Șureanu (județul Alba)
Localizare: Munții Meridionali, în nordul grupei Parâng
Coordonate:
Lacul din Petrești – alt. 291 m, 45º54'20'' lat. N; 23º37'27'' long. E
Lacul din Căpâlna – alt. 423 m, 45º49'18'' lat. N; 23º36'41'' long. E
Lacul Tău – alt. 790 m, 45º41'23'' lat. N; 23º36'31'' long. E
Lacul Oașa – alt. 1.270 m, 45º35'19'' lat. N; 23º37'36'' long. E
Iezerul Șureanu – alt. 1.750 m, 45º35'00'' lat. N; 23º34'10'' long. E
Vârful Șureanu – alt. 2.059 m, 45º34'48'' lat. N; 23º29'59'' long. E
Vârful lui Pătru – alt. 2.130 m, 45º32'59'' lat. N; 23º32'12'' long. E
Valea Frumoasei – alt. 1.320 m, 45º30'36''+ lat. N; 23º39'32'' long. E
Acces: cu mașina; pe jos
Credite foto: Florian-Rareș Tileagă
Articolul face parte din campania de promovare media, derulată de Asociația „Turism Mülhbach” 2015

Dacă îți plac călătoriile prin munți, dar nu știi pe unde ai putea să mergi fără să te pierzi, vino cu noi. Oferim tururi ghidate pentru mașini 4x4, pe trasee din Munții Șureanu. Trasee retrase, ultrapitorești, rar umblate, dar perfect accesibile pentru orice tip de SUV, inclusiv pentru așa-zisele SUV-uri „de asfalt”. Vom fi alături de tine la orice pas, ca ghidaj și asistență tehnică, pentru a fi siguri că ne întoarcem acasă cu mașinile doar murdare, nu și avariate.

Ca să poți veni cu noi, trebuie să îndeplinești două condiții. Unu, mașina ta să fie SUV 4x4, ceea ce înseamnă că poți veni fără probleme cu un RAV-4, Duster, Freelander, X3, Santa Fe, Sorento, Xc90, CR-V, etc. Doi, să ai combustibil suficient în rezervor, pentru cel mult 10 ore de mers.

Iar asta nu e tot. Pe lângă faptul că, pe la mijlocul zilei, punem la cale un mic prânz pe pătură, cu mâncare tradițională „din brișcă” (slănină, ceapă, brânză, etc.), din care să ne înfruptăm cu toții, vă mai oferim ceva. Putem organiza, la cerere, bătălii airsoft, chiar acolo, pe traseu. Aducem cu noi uniformele militare, protecțiile și, bineînțeles, armele! Cu alte cuvinte, împletim condusul, mâncatul și luptatul, astfel încât să ne placă maxim și să nu uităm nici unul dintre noi ziua petrecută împreună!

Ce oferim?

... ghidaj pentru tururi auto 4x4, pe trasee unice, pline de pitoresc
... ghidaj turistic pentru toate obiectivele aflate pe traseu
... bătălii și poligon airsoft, pe traseu
... asistență tehnică și, la nevoie, tractare
... dotare individuală cu stații de emisie-recepție
... remorcare cu troliu profesional, în eventualitatea unui blocaj auto pe traseu
... prânz tradițional, „din brișcă”, chiar pe traseu
... 2 sticle apă plată / mașină participantă
... filmare HD și fotografii profesionale, atât în mers, cât și pe perioada staționărilor. Fiecare participant va primi, la câteva zile de la efectuarea turului, atât fotografiile, cât și un film personalizat
... traseele noastre au durate diferite, între 6-10 ore și străbat Munții Șureanu, fiind perfect accesibile pentru orice SUV cu tracțiune integrală

Ce trebuie să știi?

... cerințe pentru mașina ta, dacă vrei să vii cu noi în drumeție: să fie SUV, să fie 4x4, să aibă anvelope de vară și combustibil suficient pentru cel mult 10 ore de mers pe traseu
... dificultatea traseelor este ușor spre mediu, fiind accesibil pentru orice fel de SUV
... numărul de mașini care pot participa este minim 2, maxim 5 mașini
... drumețiile se planifică cu 1 zi înainte, la numărul de telefon 0762 501 913
... prețul este între 400-600 lei / mașină participantă, în funcție de traseul ales. Prețul e același, indiferent de numărul pasagerilor din mașină
... punctul de întâlnire pentru pornirea pe traseu se va stabili telefonic, astfel încât să fie simplu pentru toți participanții

* opțional:
1) bătălii airsoft pe traseu. Tarif: 60 lei / persoană (armă, 250 bile, protecții, uniformă militară). Numărul de persoane doritoare trebuie comunicat înainte de efectuarea traseului.
2) poligon airsoft pe traseu. Tarif: 30 lei / persoană (armă, 250 bile, protecții). Numărul de persoane doritoare trebuie comunicat înainte de efectuarea traseului.

Observații:
* dacă participanții doresc organizarea de jocuri airsoft pe traseu, acesta va fi mai scurt cu 3 ore, pentru a ne putea încadra în durata maximă de 10 ore.

Ilustrații: Florian-Rareș Tileagă