Cascada Vârciorog

Dacă vă place sălbăticia încă neatinsă de gunoaie și de tăierile disperate de copaci, dacă vă plac drumurile pe care nu încape decât omul, nu și mașina, dacă vă plac peisajele-surpriză și spațiile crude pe care nu le uiți tocmai pentru cruditatea lor, atunci mergeți la Cascada Vârciorog. La prost promovata, dar splendida Cascadă Vârciorog din Apuseni. E locul încă frumos, încă bun, dar care își va pierde, treptat, virginitatea, așadar e locul în care trebuie să ajungeți toți cei care luptați (prin petiții online, prin postări pe Facebook sau prin proteste mentale, tăcute, nerostite) pentru păstrarea naturii.

O cascadă cât un vis frumos

Dacă nu sunteți în concediu, în drum spre concediu sau pur și simplu undeva cu burta la soare – ceea ce e valabil atât pentru mine, cât și pentru mulți din cei care citesc aici –, atunci o să vă fie ușor să vă imaginați un loc în care v-ar plăcea să evadați, fix acum. Un loc pentru care ar merita să vă smulgeți de la tastatură și să renunțați la atribuțiile de serviciu, în favoarea umblatului pe munte. Ei bine, dragi visători la vacanțe bruște, iată mai jos un loc la care e fain să visați, tocmai pentru că e locul care întrunește, ca prin minune, toate însușirile raiurilor pe care le avem toți în cap: acces pe cărări de piatră, natură verde de te arde pe retină, păduri încă netăiate, încă superbe. Pe scurt, Cascada Vârciorog, din Apuseni.

Ca în cazul majorității rezervațiilor neamenajate din România, mai mult o să vă placă accesul decât destinația. De cum veți intra pe drumul de țară care pornește din șoseaua Arieșeni – Nucet, se modifică tot contextul călătoriei. Nu vă mai aflați pe valea largă a Arieșului, ci pe un drum de țară, noroios, pietros și uneori îngust. E lung de peste 3 km și nu aveți cum să-l parcurgeți integral cu mașina, așa că vrând-nevrând o să mergeți pe jos. Partea bună e că, odată ce vă porniți pe jos, o să vreți să fi făcut tot drumul pe jos. Priveliștile cu brazi și cărări de piatră, cu pârâu și punți de lemn sunt exact ceea ce aveați în minte, acasă, când sperați să ajungeți într-o zonă de munte virgină, verde, vie.

Mergând pe jos, cascada vă va părea mai departe decât este ea, de fapt. Veți crede, poate, că v-ați rătăcit. Abia în clipa în care sunteți gata să vă pierdeți răbdarea, pe cărarea care se îngustează tot mai mult sub brazi, veți auzi, „la capăt de linie”, zgomotul unei cascade care practic închide traseul turistic. Iar fotografii, mai ales cei care caută pot părea neimpresionați de această cascadă micuță, vor avea de lucru inclusiv aici: cele mai bune cadre vor fi close-up-urile cu pietre umede, apă învolburată, vegetație luxuriantă, pești și copii jucându-se în apă. Într-un cuvânt, nu are cum să nu placă oricui.

Studiile geografice, făcute aici, spun că rezervația – de tip geologic și peisagistic – se află în masivul Biharia din Munții Bihor, împrejmuită de culmi cu altitudini de peste 1.500 m. Cascada e situată la cota 1.140, pe Valea Vârciorog, o vale tânără cu multe rupturi de pantă, între care cea mai mare o constituie cascada, înaltă de 15 m. Aici, apa cade dintr-o singură săritură, săpând la bază o mare scobitură, evident impresionantă și atrăgătoare mai ales pentru cei care vor să se răcorească.

Chestiuni de principiu. Chestiuni românești

Sunt convins că nu ați (prea) auzit de cascada asta, la fel cum nici eu nu auzisem până să lucrez în turism. Ceea ce, din păcate, e simptomatic pentru „strategia” de promovare a majorității locurilor pe care merită să le vezi în România: habar n-ai că există, până ce nu le vezi tu, din greșeală, cu coada ochiului, din mașină. Deși vorbim despre o rezervație naturală, nu există table indicatoare, nu i se asigură paza și nici nu există vreun plan de amenajare. Nici măcar pădurea din jur nu are statut protejat, deci nu beneficiază de grija brigadierului silvic. Ceea ce există, în schimb, sunt trei pericole mari și late pentru starea rezervației: tăierile de păduri din amonte de cascadă, o galerie de prospectare pentru uraniu din apropiere și construcția de case de vacanță roz, mov și albastre.

Pe de altă parte, oricât ar fi de frumoasă, pentru ochiul turistului, și unică, pentru acela al fotografului, cascada e genul de loc pe care îl vezi... și gata; eventual o bălăceală în apa cascadei, dar cam atât. Mai mult de o oră n-ai ce face acolo, iar această realitate a lipsei de produs turistic este pe deplin comună majorității spațiilor turistice de la noi. Practic, direct proporțională cu splendoarea locului e întotdeauna imposibilitatea de a face acolo ceva mai mult decât simpla admirare, cu sau fără binoclu. Din păcate până și cele mai optimiste statistici spun că în județul Alba – ca aproape peste tot, în România – nu poate fi vorba decât rar, foarte rar de turism de weekend (cât despre cel de săptămână, să fim serioși). În cele mai multe cazuri, turismul e de o zi, ba uneori de câteva ceasuri, din care mai mult petreci pe drum decât la destinație.

Credeți-mă, nu contest calitatea stărilor sufletești (entuziasm, veselie, tihnă, etc.) pe care le poți avea exclusiv pe drum, mai ales că sunt unul dintre cei care ar merge oriunde, doar pentru drum. Dar una e să umbli în neștire, petrecând 90% pe drum și 10% la destinație, și cu totul altceva e să petreci 30% pe drum, și 70% la destinație. Da, ne plac potecile și aventura de urcare, dar am fi mai bucuroși dacă, dincolo de umblatul pe poteci, ar exista o aventură a serviciilor turistice. O închiriere de biciclete, o tiroliană, un balcon de belvedere bine amenajat, un loc de picnic cu adevărat decent, un ghidaj turistic deștept, ne-copy-paste și neplictisitor. Poate visăm cai verzi pe pereți, însă tare mă tem că și aici, la fel ca oriunde în țară, potențialii antreprenori se feresc să ofere produs turistic tocmai pentru că, la noi, o mică afacere în turism înseamnă 1) impozite greu de suportat în primul an de activitate; 2) încasări mici, având în vedere slaba promovare a locurilor și proasta infrastructura rutieră; 3) politica guvernamentală de descurajare a micilor investitori, în favoarea celor mari; 4) necesitatea de a face evaziune fiscală, pentru a putea rămâne cu ceva, pe lângă banii de impozite; 5) controale draconice din partea ANAF, pentru stârpirea evaziunii care, pentru mulți, înseamnă o sursă de supraviețuire. Și etc.

În concluzie, lăsând deoparte realitatea lucrurilor românești, vă recomand acest loc. E cu adevărat bun, frumos, liniștitor.

Acces la Cascada Vârciorog

Accesul spre rezervație pornește din DN 75, la ieșire din Arieșeni înspre Ștei (Bihor), pe un drum industrial care o ia la stânga. Drumul continuă preț de 3,5 km până la rezervație și este doar parțial accesibil pentru patru roți, dat fiind că traversează de câteva ori pârâul. Drumul este noroios și bolovănos, așadar recomand parcarea mașinilor în oricare dintre refugiile de lângă aceste traversări peste vale. Accesul pe jos este abordabil de către orice tip de turist, indiferent de vârstă.

Obiectiv turistic: Cascada Vârciorog
Localizare: Munții Bihor, pe raza comunei Arieșeni, sat Vămvucești (județul Alba)
Coordonate: alt. 1.140 m, 46.480235 lat. N, 22.691461 long. E
Acces: cu mașina; pe jos
Surse de informație pentru acest articol: Academia Română
Credite foto: Florian-Rareș Tileagă