De vorbă cu... TIBERIU ENACHE

Details

Category: De vorbă cu...

Published on Wednesday, 17 August 2016 07:39

Written by Florian-Rareș Tileagă

Lui Tiberiu ar fi bine să i se deschidă uși, pentru că, altfel, le smulge el. Și le aruncă cât colo. Glumesc, evident, dar în același timp evoc o situație reală, povestită de Tiberiu în interviul de mai jos, ca să evidențiez un fapt esențial: actorii, de oriunde ar fi ei și din orice cultură ar veni, dețin energii mult mai interesante, mai pline și mai cultivate decât noi, cei care îi urmărim în întunericul sălii.
Dacă nu credeți, iată mai jos dovada, reflectată în cele câteva răspunsuri pe care Tiberiu mi le-a oferit. Citiți-le, rând pe rând, ca să știți pe cine aplaudați, în septembrie, la Costinești.

Tiberiu Enache, 23 ani, din Galați
Studii: Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, secția Arta Actorului, promoția 2012, clasa prof. univ. dr. Mihaela Arsenescu Werner
Participă la Gala HOP 2016, la secțiunea Grup, cu spectacolul +Lorenzo, de Daniel Chirilă, producție a Frilensăr

Rareș Tileagă: Cine este Tiberiu?
Tiberiu Enache: Sincer, nici eu nu știu exact. Încă încerc să mă descifrez, ca să zic așa. Sunt un băiat care a terminat un profil de mate-info-bilingv în liceu, iar apoi a ales să se facă actor. Cam așa pot fi simplificat.

R. T.: Cum vedeai teatrul, înainte de facultate, și cum îl vezi acum?
T. E.: Sincer, înainte de facultate nu aveam nici o tangență cu teatrul. Dar nici măcar una. Nu prea dădeam pe la teatru, dar îmi petreceam 99% din timp în cinema. Pot să îți spun ce părere am acum, și anume: văd un teatru bogat în talent, dar înlăcrimat în materie de opțiuni pentru manifestarea acestuia.

R. T.: Spune-mi un nume care te-a marcat, ca actor, în cel mai bun sens.
T. E.: Sunt multe nume... Nu aș putea selecta unul singur. Heath Ledger, Edward Norton, Jared Leto, Kevin Spacey, Christian Bale, Ezra Miller... Și lista continuă.

R. T.: Povestește, pe scurt, cel mai amuzant lucru care ți s-a întâmplat, ca actor.
T. E.: Hm... Cred că a fost la un examen. Jucam într-un examen de la regie, la modulul commedia dell’arte. Îl jucam pe Arlecchino. Si cum mă agitam eu pe acolo, la vizionare, trebuia să ies pe o ușă. Eh, și cum „jucam” eu faptul că ușa e închisă și că se deschide greu, când am tras o dată de ea, am rămas cu ea în mână. Efectiv a sărit ușa din balamale, a zburat trei metri și a făcut cunoștință cu podeaua. S-a rupt geamul ușii, cioburi s-a făcut... Eu m-am oprit trei secunde, am rămas nemișcat, după care am ieșit repede. Profesorul studenților de la regie, d-l Ovidiu Lazăr, a început să râdă cu poftă. Eu am intrat iar, mi-am cerut scuze pentru daună, dar dumnealui râdea în continuare și vroia să refac momentul și în examen... Dar nu a fost posibil.

R. T.: Crezi în aplauze?
T. E.: Dificil de răspuns. Nu am o opinie exactă în ceea ce privește aplauzele. Adică mă gândesc că, atunci când vezi o pictură și rezonezi cu ea și îți place, nu începi să aplauzi în fața tabloului... Așa cred. Pe de altă parte, ar fi ciudat să termini spectacolul, iar publicul să se ridice și să plece sec din sală. Deci, e cu „du-te, vino”... Cum ziceam, nu am o opinie exactă.

R. T.: Cât de mare este distanța între ceea ce visezi să faci și ceea ce faci acum?
T. E.: Destul de măricică... Adică, sigur, fiecare visăm să jucăm în filme străine și să luăm Oscarul. Dar nu aș renunța la atmosfera de lucru pe care o am cu colegii și prietenii din Frilensăr, pentru nimic.

R. T.: Ce îți place în teatrul românesc?
T. E.: Într-un teatru nu am jucat niciodată. Nu am făcut figurație/colaborare nici în perioada facultății... De ce? Nu știu. Nu am simțit nevoia. Mi-au plăcut, în schimb, atmosfera și libertatea pe care mi le-a oferit teatrul independent. De aceea am ales să mă „manifest artistic” pe nișa asta.

R. T.: Ce te dezamăgește în teatrul românesc?
T. E.: Orgoliile.

R. T.: Ce importanță are pentru tine critica?
T. E.: Nu depind de ea, dar îmi place să citesc despre mine într-o cronică, pentru că sunt curios să văd dacă se înțelege sau nu ceea ce am vrut să arăt în spectacol.

R. T.: Ce citești?
T. E.: Texte de teatru, în cea mai mare parte a timpului.

R. T.: Ce altceva, în afară de teatru, îți ocupă mintea în fiecare zi?
T. E.: Plata chiriei și facturile la utilități.

R. T.: De ce lucruri te temi, ca actor?
T. E.: Nu pot să zic că mă tem de ceva, neapărat. Dar, dacă stau să mă gândesc, aș spune că mă tem pentru soarta noastră, fiindcă sunt o grămadă de actori talentați care nu sunt remarcați și care intră într-un con de umbră. E păcat.

R. T.: Enumeră câteva lucruri care te fac să te simți viu.
T. E.: Frilensăr. Atât.

R. T.: Ce înseamnă pentru tine expresia „să dai din coate”?
T. E.: Depinde de context. Dacă e să ne referim la teatru, as spune „să te faci remarcat, cu orice preț”.

R. T.: Ce i-ai spune unui tânăr absolvent de liceu, care vrea să facă Actoria?
T. E.: Nu e atât de ușor precum pare.

R. T.: Ce regizor ai vrea să te sune?
T. E.: Christopher Nolan.

R. T.: Cum înțelegi succesul?
T. E.: Nu știu, să fii realizat atât pe plan profesional, cât și personal?

R. T.: Când ai început să te gândești serios la teatru? Și, mai ales, de ce?
T. E.: Nu mă gândesc serios la teatru niciodată. Cred că e o greșeală. Adică, pentru mine, teatrul e o joacă. Noi așa lucrăm, în Frilensăr. Ne jucăm, descoperim, construim, evoluăm, modificăm.

R. T.: Ce înseamnă pentru tine HOP?
T. E.: Șansă, distracție, stres.

R. T.: Cum se face că ai ales, la HOP, participarea în grup, în defavoarea celei individuale?
T. E.: Hm... Păi mi s-a propus să particip și la Individual, de către colegul meu Daniel Chirilă, dar m-am gândit că e cam târziu să construiesc un moment demn de participare și am zis „pas”. Plus că e o acomodare mai ușoară, așa, pentru că îți faci o idee despre festival și e mai ușor să participi cu oameni pe care îi cunoști, decât singur. Dar, la anul? Cine știe?

Articolul a fost publicat inițial pe LiterNet.ro, august 2016