Legături primejdioase

Dacă v-aș spune că nu mi-a plăcut la spectacolul lui Cristi Juncu, de la Teatrul Mic, nu v-aș minți. Dar aș risca să mă înțelegeți greșit. Neplăcutul, în cazul de față, înseamnă o apăsare sufletească, o stare de insecuritate, un fel de spaimă în momentul în care ieși de la teatru și scoți, din nou, capul în lume. Cam asta te face să simți Legături primejdioase, de la Teatrul Mic, pe care l-am văzut recent, în FNT, și care, mărturisesc, mi-a trezit niște stări de care nu știam că mi-era dor. Stări de teatru bine făcut, de teatru actoricesc, jucat cursiv, bazat pe text, gândit să funcționeze, nu să placă.

Cei care ați citit, la viața voastră, nițică literatură veche – și când spun veche mă gândesc la un Cervantes, Molière, Defoe sau Lope de Vega –, veți tresări la spectacolul lui Cristi Juncu. Acele costume de epocă, acele gesturi largi, acele coduri sociale aristocratice, acea vorbire veche cu fraze lungi, cu pedanță, cu retorică, toate sunt în deplinătatea lor în spectacolul de la Teatrul Mic, al cărui text (adaptat în anii ’80 de un scriitor britanic, după o nuvelă de secol XVIII) e scris tocmai ca să „sune” ca cele de acum patru secole. Cât despre poveste, ei bine, așteptați-vă să fie la fel de „curată” cum erau perucile din vremea aia. O marchiză îl provoacă pe fostul ei amant, Valmont – un viconte renumit pentru uriașul său palmares de femei cucerite –, să o corupă pe Cecile, o fetișcană de 15 ani. Vicontele, însă, e interesat de o pradă mai dificilă decât Cecile: inima doamnei de Tourvel. O inimă plină de virtute, dar care cedează ispitei și se scufundă în dragoste, până într-acolo încât, odată cu ea, îl trage în jos și pe Valmont.

Surprinzător, nu neapărat despre iubire e povestea asta cu multe suspine. De la primul schimb de replici între marchiză și viconte, veți vedea că accentul se mută dinspre inimă, înspre creier. Înspre cine e mai puternic, atâta vreme cât puterea înseamnă să domini. E o bătaie pentru poziție și orgoliu, pentru control și vanitate, pentru trofeul uman. E o luptă dusă pe viață și pe moarte, cu dinții și cu ghearele, chiar dacă, verbal, e învelită în cel mai galant limbaj de curte. De fapt, e o luptă cu pumni în mănuși de catifea. Tot ce e pervers ajunge, prin cuvinte, să pară curat; tot ce e grav, ca încălcare a principiilor de familie, pare firesc; victimele devin obiecte de studiu, iar călăul Valmont, un fel de sportiv la jocurile olimpice, care își adjucă o victorie. E o lume veche, evident actuală, în care omul domină pentru însăși plăcerea dominației.

Totul, în Legături primejdioase, e „nisip mișcător”; e o stare de insecuritate sufletească incredibilă, iar asta li se datorează celor care conduc recitalurile actoricești – fiindcă chiar asta sunt, niște recitaluri. Adică lui Florin Piersic Jr., în rolul vicontelui, al Dianei Cavallioti, în rolul marchizei și al Alinei Rotaru, în rolul doamnei de Tourvel. Toți trei urcă atât de intens în salturile de la fals la onest, de la atac la derută, încât reușesc să mențină spectacolul în zona unui constant dublu înțeles. În oricare moment al spectacolului are loc câte o luptă a creierelor, specifică textelor de dramaturgie renascentistă și, apoi, burgheză, o luptă care ucide cu zâmbetul, la fel cum o face cu argumentul. E o virtuozitate actoricească pe care greu v-aș putea-o descrie, aici. Cel mult v-aș spune cum detaliile fețelor celor trei se schimbă în funcție de aproape fiecare replică, apăsând cu precizie pe umor, pe cinism, pe disperare. E o mostră de teatru actoricesc 100%, perfect narativ și perfect textual, așa cum multor nostalgici după „marele teatru” le este dor să vadă. Cât despre muzica obscură, aproape de coșmar a Adei Milei, sau despre decorul floral, sufocant al Cristinei Milea, nu am ce adăuga. Au fost suportul firesc pentru această poveste neliniștitoare.

Deși i-aș reproșa spectacolului anumite scăderi de ritm, anumite tăceri cam prea insistente, totuși e imposibil să nu te bucuri de el. Și, mai ales, să îl ții minte când ieși din sală. Ar putea fi, cu îngăduință, un titlu foarte important al acestor ani, în care teatrului i se reproșează îndepărtarea de cuvânt.

Autor: Christopher Hampton
Regie: Cristi Juncu
Scenografie: Cristina Milea
Muzică: Ada Milea
Distribuție (parțial): Florin Piersic Jr.; Diana Cavallioti; Alina Rotaru; Rodica Mandache
Producție: Teatrul Mic, București
Vizionare: octombrie 2019, în cadrul Festivalului Național de Teatru, București
Durată: 3 ore 15 minute
Credite foto: Bogdan Catargiu

Pentru a viziona spectacolul, urmăriți programul Teatrului Mic.