Sebeș. Motive de zâmbet (II)

Săptămâna trecută vă scriam despre un Sebeș turistic care, de poluare și griji zilnice, aproape că nu se vede deloc. Cel puțin nu prin ochii localnicilor. Ar trebui, dacă vreți să-l vedeți, să se întâmple unul din două lucruri. Unu, fie să fiți turiști și să priviți orașul strict prin prisma celor câtorva spații turistice care îi dau identitate bună. Doi, fie să fiți localnici și să faceți un efort de ieșire din rutină și de conștientizare a monumentelor care stau la doi pași de voi. Și pe care unii dintre voi le văd din curte. Tocmai de-aia, textul de azi se încăpățânează să scoată la iveală partea bună. Jumătatea plină. Motivele de zâmbet, în Sebeș, așa cum le vede aparatul foto de la gâtul turistului. Deci...

... cetatea Sebeșului

Șapte burguri, adică Siebenbürgen. E numele săsesc al Transilvaniei, iar unul dintre cele șapte este Sebeșul (Mühlbach, pe săsește), de la poalele Munților Șureanu. Alături de Bistrița (Bistritz), Brașov (Kronstadt), Cluj (Klausenburg), Mediaș (Mediasch), Sibiu (Hermannstadt) şi Sighișoara (Schässburg), Sebeșul e reprezentativ atât pentru ceea ce este Transilvania, cât și pentru felul în care e privită Transilvania. De aceea, în ochii turistului entuziast, Sebeșul e spațiul săsesc ad literam: piață centrală, străzi înguste, flori la geam, case colorate cu câte trei „ferești” la uliță, cu acoperișuri înalte cât casa și cu porți atât de mari, de parcă intri într-o cetățuie, nu într-o casă...

Cu toate astea, Sebeșul nu mai are decât puțin din rafinamentul urbanistic de altădată, pe care îl găsiți mai mult în cărți poștale îngălbenite. Da, există o geometrie săsească a orașului, după model german, dar ea nu se îmbucă cu „implanturile” arhitecturale moderne, impuse mai ales de comuniști: blocuri, fabrici, spații comerciale și tot felul de căi de acces, care pun în umbră detaliul medieval, frustându-ne pe noi, cei care vrem să pozăm nu cabluri și betoane, ci statui, frontoane și coloane. Turistul experimentat va ști, însă, să separe derizoriul de artă și să înțeleagă că tot ce a rămas în picioare din vechiul Mühlbach ascunde cicatricile a multe secole. Opt, mai exact. Ei bine, în aceste opt secole numărăm o invazie mongolă care a pârjolit totul (1241), patru asedii turcești (1438, 1442, 1479 și 1661), un cutremur devastator (1523), o răscoală a curuților (1703), o epidemie de ciumă care a decimat populația (1738), o inundație majoră (1942) și două revoluții (1848 și 1989).

Privit în ansamblu, trecutul orașului e, însă, pașnic; nu are „vulcanicitatea” altor cetăți, precum tragicul Aiud, de pildă. La Sebeș, evenimentele violente s-au succedat cu pauze mari între ele, viața cetății fiind ritmată de negoț, meșteșugărie și șantiere. Iată de ce zidurile și turnurile cetății sunt înghițite de grădini și ulițe, fortificația pierzându-și, de-a lungul secolelor, rolul; poate doar un ochi avizat ar putea să-i descifreze formele, strecurate printre case. Asta, însă, nu scade valoarea arhitecturală a cetății, considerată prototip arhaic în sistemul defensiv din Transilvania. Cert e că vorbim despre singura cetate orășenească, în legătură cu care s-a păstrat un document oficial de construcție (datat 1387). Lucrările de construcție au început imediat după acel an (făcând să fie suspendat șantierul bisericii săsești din centru), dar au fost întrerupte în 1438, la primul atac al turcilor. De altfel, localnicii au predat cetatea fără luptă, având în vedere imposibilitatea lor de a face față asediului cu o fortificație neterminată. Astfel, din structura ridicată în evul mediu, care cuprindea turnuri, o structură ovală și șanțuri cu apă în afara zidurilor (elemente obligatorii de fortificare, dată fiind poziția nefavorabilă a cetății, în câmp deschis), au rămas doar șase turnuri și fragmente de ziduri, groase de 1,5 m, înalte de până la 7 m și cu un perimetru de 1.700 m.

Cetatea nu este, deci, impresionantă ca proporții. Adevăratele valori sunt înăuntrul ei, fie în orânduirea stradală, cu ulițe înguste pavate cu piatră de râu, umbrite de arbori, fie în clădirile-monument, care acoperă fiecare metru pătrat din centrul istoric. Micuțul și aparent neînsemnatul Mühlbach este, într-un fel, o combinație de intimitate, pustietate și masivitate, așa cum o exprimă ansamblul bisericii săsești, Casa Zápolya, Casa Binder, Piața Mare și Piața Mică, mănăstirea franciscană, clădirea primăriei, „cartierul romantic”, halele breslelor și casele-monument care umplu centrul istoric.

... centrul istoric al Sebeșului

Ambianța de gravură a Mühlbach-ului nu se oprește aici. Ea cuprinde toate străzile centrului, înțesate de case-monument, dincolo de porțile cărora sonorul urban pur și simplu se oprește. Multe dintre ele – devenite între timp restaurante, spații comerciale, case private sau triste imobile goale – au fost ridicate în timpul mandatelor lui Johann Schöpp, cel mai prolific primar al orașului. Iată câteva monumente pe care ar fi păcat să le ratați...
... Casa Zápolya, de secol XV, sediu al Dietei Transilvaniei, spațiu de cazare pentru demnitari (inclusiv, se presupune, pentru Mihai Viteazu, în noaptea de dinaintea Unirii), azi muzeu al orașului;
... Casa Binder, splendidă lucrare de secol XIX, cu frize, statui și feronerie care împodobesc fațada;
... Piața Mare și Piața Mică, în stil german, definite prin echilibru și sobrietate, fiind spații de târg, de execuții publice și de înmormântări ale demnitarilor;
... clădirea fostului Gimnaziu Evanghelic, uriaș edificiu neogotic, pe frontonul căruia care cuvintele lui Heinrich Heine („Bildung ist Freiheit”, în traducere „cultura este libertate”) spun totul despre istoria urbei;
... mănăstirea franciscană, de tip baroc, „insulă” de tihnă monahală în plin centru urban;
... halele breslelor, de secol XVII, aflate lângă biserica evanghelică;
... clădirea primăriei, monument neogotic de secol XIX;
... Poșta Veche, construită în art nouveau, opțiune stilistică surprinzătoare pentru acest ținut săsesc;
... „cartierul romantic”, adică str. Șureanu, bordată cu clădiri neoclasice de secol XIX. Rar cred că mai găsiți, în toată România, o uliță care să-și merite mai bine renumele. Aici, săruturile și plimbatul de mână fac peisajul zilnic al străzii. E genul de spațiu vintage, bine conservat, cu farmec implicit, cumva în afara timpului prezent. Aici, ceasul de la mână aproape că nu mai contează: timpul trece în favoarea plimbăreților.

Și cam atât.

Și, totuși, încă ceva. Cu excepția câtorva obiective clar definite ca spații turistice din Sebeș sau din jurul Sebeșului (biserica evanghelică, muzeul municipal, mănăstirea franciscană, Casa Memorială „Lucian Blaga”, Râpa Roșie, cetatea medievală din Petrești, etc.), restul monumentelor sunt cel mult vizitabile... de pe trotuar. Ele există și atât. Deocamdată, avem de-a face la Sebeș cu un potențial turistic fotografiabil-și-atât, care are toate motivele să devină integral vizitabil, integral remarcabil. Sunt convins de asta, la fel cum și voi, cei care umblați prin lume, sunteți convinși că orice loc, definit ca valoare, poate fi folosit ca valoare.

Obiective turistice: cetatea medievală a Sebeșului; centrul istoric al Sebeșului
Localizare: Sebeș (județul Alba)
Acces: cu mașina; pietonal
Surse de informație pentru acest articol: Sebeșul. O istorie în imagini, de Călin Anghel, Radu Totoianu, Adrian Popa, Constantin Șalapi, Bibliotheca Musei Sabesiensis, 2014
Credite foto: Florian-Rareș Tileagă; Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș (arhivă)
Articolul face parte din campania de promovare media, derulată de Asociația „Turism Mülhbach” 2015