Sölden. Raiul accesibil

Nu, nu este o blasfemie. Există multe raiuri pământești iar cine s-a simțit ca în cer acolo unde a călătorit – fie că vorbim de Paris, Niagara sau de o simplă poiană cu flori – știe ce spun. Așa că voi abuza de cuvântul „rai” în textul care urmează, pentru că Sölden are datele unui paradis. E locul în care mulți vor să ajungă, în care puțini ajung și pe care foarte puțini îl merită.

Poate sună exclusivist, dar la Sölden te simți cu adevărat bine doar dacă-ți curge schiul prin vene. Sigur, poți urca și în bocanci și să petreci toată ziua în après-ski-uri, ciocnind o șampanie la peste 3.000 metri înălțime. Dar Sölden înseamnă, în esență, schi, schi, schi. E un loc atât de curat, de alb și de înalt, încât, dacă schiezi acolo, ești mai aproape de cer decât de lume. Și, spre deosebire de Raiul biblic, Sölden e un rai în care accesul se face urmând doar trei porunci: 1) dorește-ți să ajungi acolo 2) economisește din timp 3) plănuiește-ți concediul în modul cel mai chibzuit posibil.

Dar hai s-o luăm nemțește. Sölden înseamnă Tirol. E acel nume intimidant care, odată rostit, te face să-ți imaginezi cele mai înzăpezite stânci din Alpi. Ei bine, așa e și în realitate. Valea Ötztal, pe care se află stațiunea (alături de multe alte perle ale turismului austriac), între cotele 1.350 și 3.340, e umbrită de 250 de piscuri, toate la peste 3.000 metri altitudine. E un ținut care trăiește din schi de peste un secol, unde locuințe private aproape că nu mai există și în care totul este gândit ca să placă și să bucure. Este un principiu care, astăzi, contrazice total sărăcia pe care localnicii Văii Ötztal o suportau prin secolul al XIX-lea, cu puțin înainte să-și dea seama că zona lor era, de fapt, un paradis din care se pot face bani. Au început cu turismul de vară și, treptat, cu turismul de iarnă, așa încât cifrei de 88.000 de turiști / an care veneau în anii ‘30 la Sölden, i se opune acum cifra de peste 2.000.000 de paturi, închiriate în Sölden în decursul unui an. Azi, îți stau la dispoziție aproape 600 de hoteluri, pensiuni, vile, cabane, hanuri și apartamente în care e imposibil să nu-ți găsești camera care-ți placă atât ca preț, cât și ca stil.

Dacă Sölden n-ar însemna atât de multe lucruri la un loc (și încă majoritatea la superlativ în arealul Alpilor), aș termina articolul aici. Dar stațiunea asta e atât de bine nuanțată pe fiecare plan – sport, relaxare, distracție –, încât trebuie să le iau pe rând. Iată, mai jos, motivele pentru care Sölden nu poate fi uitat.

Pârtiile

În 1948, Sölden se mândrea cu primul telescaun. Era din lemn și avea un singur loc. Azi, muntele arată ca o pânză de păianjen, cu încrengături de cabluri, pârtii și après-ski-uri. Prin urmare, muntele este (sau pare a fi) folosit în totalitate. Există 144 km de pârtii (33 km pe ghețari, 111 km pe versanții mai joși), dintre care 67 km sunt albastre, 48 km roșii, 27 km negre și 2 km rute intermediare. De asemenea, bătrânul telescaun s-a transformat, treptat, în 33 de instalații de cablu, unele adevărate capodopere inginerești, fiecare costând binișor peste 10 milioane de euro. Cât despre sezonul de schi, el începe în septembrie, însă doar pe cei doi ghețari Tiefenbach și Rettenbach. Apoi, în octombrie au loc câteva evenimente care confirmă sezonul (First Snow Glacier Start și FIS Alpine Ski World Cup Opening), urmând ca în noiembrie să fie deschise și celelalte pârtii. În total, sezonul durează până în mai, timp în care zăpada artificială este garantată pe 67% din suprafața domeniului schiabil.

Esența turismului din Sölden este ghețarul

De fapt, ghețarii, adică Tiefenbach și Rettenbach, singurii din Alpi care sunt interconectați printr-un tunel schiabil (tunel care este un deliciu să-l parcurgi, te asigur), la altitudinea de 3.100 metri. Pârtiile sunt de o lărgime dezarmantă iar 25 km din cei 33 ai ghețarilor sunt ocupați de pârtii albastre, așadar dedicate acelui carving lejer, fluent, relaxant. Alți 5 km sunt pârtii roșii, dar suficient de largi și de drepte astfel încât să n-ai senzația că ești la proba de slalom uriaș. Încă 3 km sunt pârtii negre, dar nu te gândi la ceva în genul înspăimântătoarei Harakiri din Mayrhofen... În cazul ghețarilor din Sölden, vorbim de accesibilitate și agrement, mult mai mult decât de adrenalină. Din punctul meu de vedere, ca schior căruia îi plac strict pârtiile roșii, ghețarii Tiefenbach și Rettenbach sunt (chiar și prin pârtiile negre) „locul de joacă” al celor care caută calea de mijloc între relaxare și perfecționare. În acest sens, recomand cu căldură coborâri pe pârtiile 38, 39, 33 și 36. De reținut este și faptul că ghețarul Rettenbach (dezvoltat încă din 1975 pentru schi) e singurul loc din Europa care oferă un spațiu oficial de testare a celor mai noi echipamente de schi și snowboard, pentru sezonul care începe.

Dacă schiezi în Sölden, nu rata Big 3

E traseul de coborâre care atinge trei vârfuri la peste 3.000 metri altitudine (Gaislachkogl 3.058 m, Tiefenbachkogl 3.250 m, Schwarze Schneide 3.340 m), fiind, de fapt, singurul din Alpi prin care ai acces la trei vârfuri de asemenea altitudini, folosind telegondola. Big 3 se poate face într-o singură zi iar ruta e următoarea: Giggijoch – Rettenbach – Schwarze Schneide – Tiefenbachkogl – bază Gaislachkogl – restaurant „Ice-Q” – coborâre pe pârtiile 1, 4, 3a, 10 până la baza Gaislachkogl. În patru ore cucerești 50 km. Alte variante spectaculoase de coborâre, celebre pentru lungimea lor, sunt Schwarze Schneide – bază Gaislachkogl (15 km) sau Rosskirpl – Giggijoch (9 km). Dacă vrei abrupturi ceva mai scarry, încearcă pârtiile 14, 25 și 31. Dar, ca și în cazul pârtiilor de pe ghețar, aproape toate zonele de schi sunt abordabile, ba chiar prietenoase în sensul deschiderii către orice vârstă, ceea ce, pentru un domeniu schiabil care urcă de la 1.350 m la 3.340 m, cu o diferență de nivel de 1.880 m, este remarcabil.

Dacă vrei să știi ce lună din an este, uită-te la pârtiile din Sölden

Mai exact, dacă e gol și vezi încă urmele de ratrack chiar și la amiază, fii sigur că e septembrie, octombrie sau noiembrie. Dacă apar cozile la telescaun, e decembrie iar dacă îți vine să claxonezi pentru că ai zeci de schiori printre care trebuie să faci slalom special – e ianuarie, ba chiar și februarie. Abia din martie se mai răresc rândurile iar această aglomerare poate fi iritantă pentru mulți. Iritantă spre exasperantă. Iar dacă punem la socoteală faptul că mare parte din turiștii care schiază la Sölden sunt ruși, trag un semnal de alarmă în privința... prudenței pe pârtie. De asemenea, atenție la perioadele de sărbători, când alcoolul consumat în cantități nemțești produce binecunoscutul teribilism pe pârtie.

Și pentru freeride există enorm de mult spațiu

Cel mai recomandat ar fi abruptul care coboară de pe vârful Gaislachkogl, însă poți cunoaște și alte zone, la fel de întinse și generoase în powder. Bineînțeles, există și posibilitatea de a plăti un ghid specializat pe freeride, care îți poate arăta cele mai bune zone și te poate însoți o zi întreagă într-o asemenea aventură. Preț: 240 euro / zi (incluzând echipament de salvare). Că veni vorba de bani, trebuie știut că un skipass te poate costa până la 250 euro în plin sezon, pentru șapte zile. Nici închirierile de echipament nu sunt tocmai un chilipir: vorbim de circa 180 euro pentru șapte zile și, în cazul în care vrei lecții de schi, 130 euro / două ore de instructaj privat.

Punctele de belvedere

Sunt avantajul major al faptului că te afli la Sölden. Pe oricare pârtie ai schia, la picioarele tale se întinde un ocean de priveliști. Și nu forțez deloc metafora. În special dacă ai ajuns la peste 3.000 metri, panoramele cu piscuri infinite, acoperite de omăt, îți taie răsuflarea oricât ai fi de obișnuit cu peisajul montan. Ca să nu mai spun de cele patru splendide platforme de belvedere, special construite așa încât tu să uiți că vrei să faci poze și să rămâi, pur și simplu, cu ochii larg deschiși. Trei din cele patru sunt accesibile cu telegondola (hanul Rotkogljoch, terasa restaurantului „Ice-Q” și puntea de sticlă de pe vârful Tiefenbachkogl). Cea de-a patra platformă de belvedere se află pe vârful Schwarze Schneide (3.340 m) și îți trebuie picioare bune ca să poți urca acolo; sunt 20 de minute de mers pe jos, prin zăpadă, dar priveliștile cu Dolomiții din nordul Italiei merită toată osteneala.

„Ice-Q”

Adică restaurantul pe care de acum înainte o să îl vezi pe toate vederile și felicitările cu Sölden, și asta pentru că a fost inaugurat de scurt timp. Poartă numele piscului pe care a fost construit – Gaislachkogl, cota 3.048 – și este, de departe, una dintre cele mai îndrăznețe și puternice creații arhitecturale din Alpi. Sticlă și oțel pe patru etaje, cu o terasă care oferă priveliștea Tirolului, restaurantul este un deliciu pentru toți cei care îi deschid ușa: iubitori de arhitectură, fotografi, schiori & boarderi, turiști, oameni de afaceri etc. Conceptul de intimitate și transparență, prin pereții imenși de sticlă, este perfect pliat pe senzația turistului de „pierdere” în peisajul alpin. Poți servi orice, de la stridii proaspete, gustări locale, speck tirolian și cârnăciori, la caviar, șampanie și deja celebrul vin Pino 3000, care reflectă identitatea Văii Ötztal. Restaurantul are 94 de locuri în interior și 34 pe terasă, este accesibil și persoanelor cu handicap și conține și o sală de conferințe. Îndrăznesc să spun că, în Tirol, „Ice-Q” e cea mai frumoasă interpretare a schiului, din punct de vedere arhitectural. De neratat: podul suspendat care face accesul între restaurant și vârful Gaislachkogl.

Relaxarea pe munte

După o zi de schi, cele 30 de cabane-restaurant și après-ski-uri oferă meniuri atât de încărcate, încât garantez că nu poți mânca tot ce ți se pune pe masă. Dacă ceri felul întâi, felul doi, desert și băuturi, va fi mai mult decât suficient ca să nu mai poți coborî pe schiuri, ci cu telegondola... Bineînțeles, mâncărurile sunt aproape în totalitate regionale, așa că prânzul pe pârtie poate fi cel mai bun mod de a afla gustul Tirolului. Recomand în acest sens berea nefiltrată (adică „weiss”) și vestita Schmarr’n, un fel de clătită bătută cu care tirolienii se mândresc nevoie mare.

Jos, în stațiune

Skibus-ul (gratuit) te duce aproape de orice hotel. După-masa ți-o poți petrece în faimosul Freizeit Arena Sölden, un centru spa impresionant ca proporții și servicii, care include saună, solar, fitness, terenuri de tenis, piscine, bowling și echipament sportiv pentru fiecare dintre acestea. Intrarea costă 10 euro pentru adulți, 5 euro pentru copii. Un alt centru spa, poate mai important decât toate la un loc, este Aqua Dome, din satul Längenfeld, la 20 de minute de Sölden. E o capodoperă de arhitectură futuristă, cu facilități spa care întrec orice imaginație: piscine exterioare suspendate, cu hidromasaj și apă termală la 36 de grade, saună cu arome florale, saună finlandeză cu vedere spre munți, saloane de tratament pentru cupluri, masaj, spa pentru copii, fitness, dușuri minerale, împachetări cu nămol etc. Prețul unei zile variază de la 40 la 95 euro, în funcție de servicii. Cât despre viața de noapte din Sölden, aici lista e lungă și începe cu Fire & Ice, Mogul Bar and Music, The Lucky Shag, Black & Orange Rockbar, Katapult etc. Atenție la prețuri, nu sunt nici pe departe cele din après-ski-uri...

Pentru mai multe detalii despre Sölden, intră pe www.soelden.com (un site care, probabil, ar merita un premiu pentru simplitate și utilitate).

Articolul a fost publicat inițial pe www.skipassmagazine.ro
Credite foto: www.soelden.com

***

Sunt instructorul Florian-Rareș Tileagă și vă aștept, în Munții Șureanu, la lecții de schi și închirieri de echipamente.