1 martie, Alba Iulia. Fiți mulți.

Details

Category: Raiuri

Published on Wednesday, 25 February 2015 22:42

Written by Florian-Rareș Tileagă

Hits: 4871

În clasele I-IV, după ce vedeam o casetă cu bătăi, ne băteam. Karate. Eram buni. Mai târziu, am descoperit țevile cu cornete și ne jucam pac-pac. Durea, că aveau ac în vârf. Dar eram duri. Sufeream cu haznă și, mestecând șmecherește guma cerșită de la șoferii de tir, eram supereroii de cartier, care se rușinau când părinții îi întrebau, de la balcon, dacă au asudat la spate. Apoi am crescut, am cunoscut violența profesorilor de generală și am văzut că și noi, uite, avem palme, pumni și, mai ales, gură să-njurăm. După care ne-am dus la facultă, ni s-a zis „d-voastră” și am devenit cuminți.

De fapt, am devenit decenți. Calmi. De nerecunoscut suntem azi când zâmbim dezaprobator, oferind nimic mai mult decât o remarcă fină sau un citat din Caragiale, dacă un prieten aruncă pe jos o hârtie, ignorând coșul de gunoi. Am renunțat de mult să reacționăm prost, negândit, haotic, bădăran, furios. Suntem, sau ne străduim din răsputeri, să fim așa cum e bine să fim. Echilibrați, corecți, culți, occidentali. De fapt, dormim în pace cu gândul că suntem culți, occidentali etc., doar pentru că din occidentalism noi am ales... ce era mai comod: să fim calmi. Nu uniți, nu fermi, nu hotărâți, nu vocali. Calmi, nene. Atâta doar că, la noi, calmul nu e tocmai calm și civism, e teamă, e lene. Am ales să fim moi, neimplicați, nepuși la treabă, am ales să nu ieșim din casă, sub pretextul echilibrului comportamental și al chibzuinței cu moacă serioasă. Am ales să vedem revoluții la TV, războaie pe YouTube, să susținem votul prin statul în fotoliu, să fim de acord cu mari mișcări de societate prin like-uri și thumbs up-uri, să spargem semințe cu gândul înlăcrimat la marii eroi ai neamului românesc. Care, da, au ieșit din casă.

Unde, când, datorită cui, în numele a ce și pentru ce ne-am pierdut noi tăria? De ce n-am știut să înlocuim noi datul pumnului în gură cu datul pumnului în masă? Unde e guma de mestecat, atunci când avem tot dreptul să fim șmecheri, superiori, prin simplul fapt că avem dreptate? Unde e hazna și urletul de bucurie? Unde e nepăsarea că ne-am julit la cot și că, julindu-ne, jocul merge mai departe? Unde s-a scurs energia noastră de a fi împreună și de a face ceva, concret, anti-fotoliu, anti-sămânță, anti-like și anti-frică? Când o să avem și noi înțelepciunea de a fi fermi, transformând energiile animalice din copilărie în energii mature, calme, dar esențialmente ferme?

Eu, unul, voi fi la schi în ziua aia. Nu pentru că vreau, ci pentru că n-am de ales. Sunt instructor și voi avea elevi, iar ei mă vor aștepta pe pârtii. Pot, însă, să vă spun că mă voi vopsi pe față tricolor. Și că, în semn de totală solidaritate cu voi, cei ce veți ieși în stradă în 1 martie 2015, la Alba Iulia, ca să vă apărați dreptul fundamental la aer curat, îmi voi începe fiecare lecție de schi cu următorul enunț: „copile, azi vom schia bine, pentru că azi începe primăvara”.
 
PS: privite de pe munte, toate duminicile voastre de protest de până acum, de la Sebeș, au fost duminici cu D mare. Vă asigur de asta. Micul Sebeș, insignifiantul Sebeș a făcut, datorită vouă, un pas nebănuit de mare înspre ceva ce noi n-am avut niciodată în aceste părți ale României: coeziune, energie, curaj. Iată, mai jos, câteva imagini de la primul protest, din 11 ianuarie 2015, pe care am avut onoarea să-l fotografiez.

 Credite foto: Florian-Rareș Tileagă