Cu riscul de a părea unul care face pe deșteptul, trebuie să vă zic că, pentru mine, teatrul înseamnă de obicei una dintre următoarele două situații opuse, pe care le-am întâlnit inclusiv la FITS 2016. Pe de o parte, când văd un spectacol slab, în care totul o ia în jos, iar actorii sunt fie

Estetici, stilistici, referințe, alegorii, metafore, registre, criterii, categorii, etc. Un mare bau-bau de chestii care ar putea speria pe oricine și care au devenit, pentru mine cel puțin, în ultimii ani, puținele lucruri care îmi mai trec prin cap când văd teatru. Nu fiindcă asta îmi place să fac; credeți-mă, mi-e dor să văd și

O mare nedreptate care poate fi făcută unui spectacol este, totodată, o nedreptate pe care o comitem toți: datul cu părerea printr-un singur cuvânt. S-o recunoaștem, e mai ușor așa, mai ales în festivaluri, când spectacolele vin unul după altul, fugim de la o sală la alta și n-avem timp de fraze lungi. Și se

Ați pățit vreodată să mergeți în mare grabă la teatru, de teamă că întârziați, că va fi multă lume și că nu mai prindeți loc? Și, imediat după ce a început, vi s-a întâmplat să simțiți că parcă-parcă ceva nu e OK, că ori nu pricepeți voi, ori ceva e greșit acolo, că nu e

Într-un Sibiu cu ploaie, cu frig și cu un cer gri de parcă e noiembrie, străzile sunt goale. Chiar și-n centru. N-ai zice că cineva ar mai avea chef de ieșit. Și, totuși, vă asigur că există aglomerații și există cozi, trebuie doar să știți unde să căutați. În mod miraculos, pe vremea asta bacoviană

Să fii critic de teatru și să nu fi participat deloc, la nici o ediție a Festivalului Internațional de Teatru din Sibiu, e ca și cum ai zice că-ți plac plăcintele, știi ce gust au, dar nu știi cum arată. Să știți, însă, că am scuze pentru grava mea absență: 1) mulți ani festivalul a

Ați văzut vreodată postările alea de pe Facebook, gen „nu ești născut în anii ’80 dacă nu umblai cu cheie la gât” ? Cam din aceeași categorie de memorie afectivă, colectivă, intenționat amuzantă și eficient amuzantă face parte și spectacolul lui Cristian Ban, Ai mei erau super!. Aceeași întoarcere pozitivă înspre trecut, aceeași scormonire după

Teatrul, atunci când nu e bine făcut, enervează, plictisește, provoacă pufăituri. Ca să nu mai spun de calculele pe care plătitorul de bilet și le face în cap („hm, 20 lei e o pizza în centru…”) din secunda în care s-a decis, după multe șanse date spectacolului, că spectacolul e dezamăgitor în mod definitiv. Practic,

De multe zile încerc să scriu despre Festivalul Național de Teatru, care s-a încheiat de curând. Dar nu m-am putut aduna deloc. N-am putut scrie un rând. La început, de neputință și șoc pentru tinerii ăia arși. Dup-aia, de nervi, de chef de ieșit în stradă și de urlat, fără să-mi pese că, poate, fix

Din 2004, de când vin la București pentru Festivalul Național de Teatru, pot să spun că am trăit și am văzut multe pe aici. De pildă: un cutremur pe care nu-l uit până mor (2004); o înmormântare faraonică (Păunescu, 2010); niște alegeri prezidențiale bizare, dure ca mineriadele (2014); niște proteste de stradă care nu se