Primul meu FNT – sau, ca să mă exprim corect și complet, prima ediție a Festivalului Național de Teatru din București la care am fost vreodată – a fost în 2004. Era, de altfel, anul debutului meu în scris. Nu mai am emoția de atunci, nu mai am cheful începutului, nu mai ştiu cum e

Să faci un spectacol de care să se bucure și ochii de copil – și mă refer aici la prunci de 5-6 ani, pe care i-a adus educatoarea de mânuță –, și ochii obosiți ai unui bunic de 81 de ani, care a făcut până la ușa teatrului de trei ori mai mult decât făcea

Ca unul care, în studenție, făcusem un fel de cult pentru Toma Caragiu – până într-acolo încât, la un moment dat, mergeam pe stradă bolborosind, ca nebunu’, replici din Actorul și sălbaticii – m-am bucurat când am primit invitație la Festivalul „Toma Caragiu”, care are loc în Ploiești, chiar acum. Amintirea anilor de facultate, în

O zi caldă de noiembrie, într-un oraș în care n-ai mai pus piciorul până acum, e perfectă ca să faci cunoștință cu acel oraș. Cu clădirile, cu străzile, cu felul orașului de a fi prin oameni, prin mașini, prin vorbele pe care le auzi pe trotuar și în trafic. Pe scurt, vibe-ul orașului. Așa a

Când eram student aveam un obicei. De fiecare dată când ajungeam la cămin și mă puneam la masă, îmi plăcea să mă uit în revista „Teatrul”. Pe vremea aia încă n-aveam mobil, deci nu puteam da cu deștiu’ pe ecran, ca să mai treacă vremea. Aveam un teanc întreg de reviste, cele mai vechi de

Dacă v-aș spune că nu mi-a plăcut la spectacolul lui Cristi Juncu, de la Teatrul Mic, nu v-aș minți. Dar aș risca să mă înțelegeți greșit. Neplăcutul, în cazul de față, înseamnă o apăsare sufletească, o stare de insecuritate, un fel de spaimă în momentul în care ieși de la teatru și scoți, din nou,

Ca unul care nu locuiește în București, dar care ajunge aici cam o dată pe an, la FNT, am o nerăbdare și o fierbere pe care cei care stau aici nu le mai au de mult. Ba poate ar și râde să vadă că cineva le mai poate avea. De cum intru în oraș, coborând

În cazul în care nu ați mai văzut, până acum, un spectacol de Radu Afrim – sau, cum se spune, „un Afrim” –, vă propun un exercițiu. Amintiți-vă un vis ciudat, pe care l-ați avut într-o noapte și pe care îl țineți minte și acum, tocmai pentru ciudățenia lui. Afrim. Un fel de vis de

Ca întotdeauna când trece mult timp de când n-ai mai făcut o chestie – cum e mersul la teatru, în cazul meu –, în clipa în care intri în teatru ai senzația că ești parașutat acolo și că nici nu mai știi cu ce se mănâncă toată povestea. Te simți în plus, te simți mic,

E atât de celebră revoluția din ’89, ca tranziție dintr-o eră în alta, încât mulți din cei care au prins-o vor să arate că au prins-o și că au câte o amintire de atunci. Eu, de pildă, aveam 6 ani la revoluție și îmi amintesc că mama ne-a pus să stăm pe hol, că cică