Dacă tot a nins și încă mai putem vedea zăpadă pe acoperișuri, pe dealuri și, din păcate, pe caișii mei din grădină ale căror flori nu cred că vor trece peste frigul ăsta, aș vrea să vă povestesc ceva despre iarnă. Da, știu, e criză, e boală, stăm acasă (stați?) și ne așteaptă un viitor

Am făcut istorie. Am spart gheața. Am fost primii care au făcut asta.Tocmai am lansat primul ghid despre Munții Șureanu. Un ghid despre tot ce înseamnă, azi, Șureanu. Un ghid turistic despre schi, despre munte, despre psihologia schiorului, despre turismul de iarnă și vară din Munții Șureanu. Un ghid onest, original. Un produs 100% marca

Soția mea schiază. De un an. Dar schiază bine, elegant, intens, stilat. Aproape perfect, de fapt. Am pus-o pe schiuri în ziua de 5 decembrie 2015, iar după o lună cobora în carving și în contraderapaj cu punctare. După încă vreo două săptămâni, îi învăța, deja, pe alții să schieze, iar după încă o lună

Șureanu, 2013. Eram la teleschi, cu un elev pe care îl pregăteam să urce pentru prima oară cu înspăimântătoarea instalație, când, dintr-o dată, o mână mă bate pe umăr. Îmi întorc capul. O doamnă.-„Nu vă supărați, cât e ora?”– „70 lei”, zic.– „Nu-nu, cât e ceasul?”– „Mă iertați… Doișpe jumate…”Iată, dragi prieteni, una din multele

În Italia, în bucătăria hotelului în care lucram ca spălător de oale, fiecare zi începea la fel: cu un ștampăl de espresso, cu ochii cârpiți de somn și cu discuții leneșe între colegi care n-aveau niciodată chef de lucru. Fiecare știa ce are de făcut, în bucătărie, în sala de mese sau pe etaj, și

Publicam, zilele trecute, un text despre ce cred eu că este schiul, cu riscul de a părea unul care face pe deșteptu’ și care, din biroul lui de fildeș, crede că le știe pe toate. Ei bine, vă asigur că biroul meu e pârtia, e undeva la cota 1.800, în plin viscol, iar costumul meu

Uneori, după ce cobor de pe pârtie, e aşa de mare înghesuiala în après-ski, încât îmi beau vinul cot la cot cu oameni pe care nu-i cunosc. Fără să vreau, îmi intră în urechi discuţiile lor despre schi, aşa că singurul lucru pe care-l mai pot face, istovit după o zi de schi, e să

De obicei, pe pârtie nu se prea vorbește. Se schiază. În afară de „pe unde-o luăm acum?” și „nu vrei să-mi faci o poză?”, singurele fraze pe care ar trebui să le auzi la munte sunt cele ale schiurilor, când taie zăpada. Și, totuși, la schi se vorbește. Mult. De fapt, un singur cuvânt e

„Mă apuc de treabă la iarnă” „Anul ăsta intru pe negre” „Jur că la iarnă încerc powder-ul” „Gata, de data asta schiez ca lumea” Vă sună cunoscut? Mie da, pentru că, deși schiez de când mă știu, în fiecare nou sezon de schi mi-am promis să fiu mai bun și să încerc încă o „chestie”

… nu uita că schiurile te cumpără pe tine. Există o subtilă dar certă posedare a schiorului de către propriul echipament, mai ales dacă acel echipament a fost cumpărat cu cap. Ai văzut vreodată reclamele alea cu schiori care dorm în pat cu schiurile în brațe? Ei bine, nu-s povești… Dar hai să coborâm cu