De fiecare dată când schiez pe ceaţă, când nu văd la doi pași în faţa mea şi mă chinui să intuiesc pe unde ar fi brazii, eu îmi amintesc de Pamporovo. Poate nu vă spune multe numele ăsta de staţiune bulgărească, aşa cum nici mie nu-mi spunea înainte să schiez acolo. Dar vă asigur că,

Când au auzit prietenii mei că plec în Franța, ca instructor de schi, au făcut niște fețe lungi și au căscat niște ochi mari, lăcrimoși, de parcă urma să plec pe front. Reacția lor, de adâncă admirație, a fost una și aceeași: „bravo, bă băiatule…” Nu știu de ce, dar aveau impresia că merg acolo

Când am aflat, acum câțiva ani, că se poate schia și vara și că poți face plajă la cota 3.600, am crezut că e o glumă. Părea prea frumos să fie adevărat. A fost ca în anii ‘90, când am aflat că poți cumpăra roșii în ianuarie și lubeniță în martie. Pentru un schior dependent

Bansko, martie 2014. Un câine se ia după mine pe pârtie, în zona de pădure. În timp ce mă apăr simbolic cu bățul, lăsându-l în urmă lătrând, îmi dau seama că mi se întâmplă un lucru absolut normal. Unu la mână, pentru că mă aflu în Bulgaria; doi la mână, pentru că vin din România.

Nu, nu este o blasfemie. Există multe raiuri pământești iar cine s-a simțit ca în cer acolo unde a călătorit – fie că vorbim de Paris, Niagara sau de o simplă poiană cu flori – știe ce spun. Așa că voi abuza de cuvântul „rai” în textul care urmează, pentru că Sölden are datele unui

Articolul de mai jos ar trebui să fie film, nu text. Film dintr-ăla pe Vimeo, cu rideri în bătaia soarelui și cu pulberi de zăpadă în urma schiurilor. Film cu munți la peste 3.500 m altitudine, care te fac să uiți că există Facebook, tastaturi, depresii și nervi. Bine ai venit în Les Deux Alpes,

Suntem în Sofia, în drum spre cele mai mari trei stațiuni de schi din Bulgaria. Dar ceva nu e bine. Microbuzul luxos, cu geamuri fumurii ne duce printr-o Sofie pe care eu altfel mi-o imaginam. Asta prin care trecem noi e gri, cu bălți, rămasă în urmă; străzile mișună de chipuri cu batic pe cap