E entuziasmant și greu, totodată, să definești un an prin câteva momente de vârf pe care le-a avut. 2014, în cazul meu cel puțin (și nu pot decât subiectiv să fiu în textul de mai jos), a însemnat o maturizare forțată a felului meu de a fi cu mine însumi și cu lumea din jur.
Nu voi intra în detalii, e suficient să recunosc asta și să mi-o asum, cu speranța că asumarea înseamnă depășire de criză și tărie. Așa că momentele de mai jos, „de top personal în anul 2014”, sunt puține. Sunt trei. Nu voi vorbi despre film, teatru, schi, etc., așa cum de obicei o fac, nu voi vorbi despre artă și sport. Vorbesc despre momente de viață reală, care au trecut printr-un filtru mental și sufletesc ultra-încordat. Iată, dragi prieteni, lucrurile din 2014 de care îmi voi aminti cu plăcere:
1. Trezirea la viață a românilor, în noiembrie 2014, cu ocazia alegerilor prezidențiale. Motivele trezirii și însăși trezirea au fost demontate sistematic de către cei care nu le-au acceptat, însă foarte important este că românii – adică tineretul, acel tineret ultra-aclamat de poporul român de când e el popor român – au ieșit în stradă pentru a cere dreptul la vot, la adevăr și la fericire. Am luat parte la protestele din Cluj (14 noiembrie) și Sibiu (16 noiembrie) și mă uitam în ochii celor care erau lângă mine, în mulțime, de parcă i-aș fi cunoscut de o viață. Simțeam cu toții că suntem la fel, chiar dacă până la clipa protestelor nimeni nu cunoștea cu nimeni. Iar asta, din punctul meu de vedere, este aur curat.
2. Adormirea bunicii mele, în 22 decembrie 2014, după 17 ani de imobilitate la pat, cu mintea limpede până la capăt și cu cărți de rugăciune pe colțul mesei. După atâta suferință, în care crucea aproape că se vede concret pe spinarea omului, e în mod liniștitor de clar că durerea înseamnă purificare. Bunica mea, împreună cu care am locuit 11 ani, a ridicat toate păcatele neamului meu. Și nu sunt puține. De aceea, femeia căreia i-am închinat un motto pe pagina de titlu a tezei mele de dizertație la master a fost, este și va fi un model uman, chiar dacă nu o cunoaște decât o mână de oameni și, evident, Dumnezeu.
3. Ninsoarea și gerul de dinaintea Revelionului. Avem iarnă, oameni buni, așa cum ne doream de mult. Poate unii vor muri de frig și de viscol, pe străzi, în timp ce noi ne bucurăm de temporara revenire la viață a unui climat scăpat de sub control. Dar avem dreptul să sărim în sus de bucurie că avem zăpadă în fața blocului, pe acoperișuri, pe lanurile de grâu și pe pârtiile de schi. E normal să fie alb, iarna, așa cum vara e firesc să avem verde. Din punctul meu de vedere, când culorile sunt la locul lor, totul este bine.
Articolul a fost publicat inițial pe LiterNet.ro, ianuarie 2015
