Despre filmul de mai jos aș fi vrut să scriu mai mult decât am scris. Nu e cel mai bun pe care l-am văzut în ultimul timp, nu e nici măcar original, ca situații, ca umor, ca tot. De fapt, văzându-l, aveam mereu senzația că tipul ăla de secvență și genul ăla de poantă am mai văzut în altă parte, fără să știu exact unde. Dar mi-a plăcut, m-a convins și, când mă convinge ceva, aș vrea să tot vorbesc despre asta. Cât despre originalitate, ideea este – și o subliniez ori de câte ori am ocazia – că un film, un spectacol de teatru etc. se separă de restul nu prin faptul că spune o poveste care nu s-a mai spus, ci prin faptul că o spune cum nu s-a mai spus. Vă recomand, așadar, povestea de mai jos.

Ușa deschisă / The Open Door 

Un bloc de târfe, sârme cu haine întinse între etaje și o atmosferă de coteț de găini. Mama o înjură pe fiică, fiica pe mamă, etajul 1 se înjură cu etajul 2 și, la un loc, toți vecinii între ei. Iată universul în care are loc povestea din Ușa deschisă, un univers urât, țicnit, cretin (și sunt blând în exprimare, credeți-mă), în care fiecare urlă și trântește cu ușile.

Din păcate, asta e lumea în care e nevoită să crească Lyuba, o fetiță de șapte ani care, după moartea mamei, fuge din casă și se ascunde într-un alt apartament de la același etaj. Acolo, însă, locuiesc Rosa, o târfă de vreo 50 de ani, și Antonia, mama ei, o babă în căruț cu rotile, ex-prostituată – două acrituri care se urăsc reciproc și care, mai ales, își urăsc viața. Lyuba, în acest cuib de viespi, pare să n-aibă nici o șansă. 

Dar, culmea, intruziunea micuței în viața celor două femei are alt efect. Dacă la început ambele vor s-o dea afară, mai apoi fetița începe să devină din ce în ce mai utilă. Tace, îndură, se pricepe la toate ca un fel de „fata moșneagului” din povești și trezește, în cele două femei, nevoi și instincte care le modifică radical viețile. Din baba dementă, Antonia se transformă, încet, în bunica blândă, ideală, care dintotdeauna și-ar fi dorit să fie. În plus, având-o alături pe fetiță, 24 de ore din 24, bătrâna are acum ocazia de a se proiecta în trecut și de a fi, cumva, mama bună care n-a fost în stare să fie toată viața. Rosa, pe de altă parte, e scârbită de posibilitatea de a fi, dintr-o dată, un om mai bun. O urăște și mai tare pe mamă, pentru noul ei statut de bunică și e decisă să excludă, din inima ei, orice soi de emoție. Relația ratată cu mama pare să aibă, din acest punct de vedere, cel mai urât deznodământ. 

Nu vă închipuiți, însă, un film lacrimogen. Dacă ați văzut Almodóvar, Álex de la Iglesia sau orice altceva din uriașa ofertă a cinema-ului latin, veți ști că și aici povestea înseamnă umor și viteză. Sau amintiți-vă de personajul Cabiriei, din Nopțile Cabiriei al lui Fellini, și înmulțiți-o cu zece, ca să obțineți temperatura umană din Ușa deschisă. De la primele minute de film, povestea izbucnește pe ecran în schimburi iuți de atitudini și replici, care ridică tonusul poveștii la un nivel pe care doar spaniolii îl pot atinge. Trebuie să ții pasul, ca să te bucuri de poveste, pentru că și aici, ca în aproape toate filmele iberice, axul este comicul de caracter și, parțial, comicul de situație, alimentat de viteza loviturilor sub centură și a judecăților de valoare, tipice sângelui latin. Personajele sunt ironice, autoironice, plâng, țipă, mor, omoară și trăiesc, de fapt, din energia cu care își încalcă reciproc teritoriile, fiind mai aproape de caricatură decât de firesc. Și chiar dacă multe drame au loc dincolo de replici, în Ușa deschisă, chiar dacă accentul e grav și cade pe importanța iertării, a bunătății, a iubirii, totuși dialogul zvâcnește de umor, individualizând personajele. Iată de ce toate rolurile din film – peste care tronează rolul bătrânei, jucat vulcanic și 100% imprevizibil de către Terele Pévez – sunt roluri a căror forță stă în verbozitate, într-o teatralitate cum destul de rar se vede pe ecranul de film. 

Din punctul meu de vedere, Ușa deschisă va deveni un clasic, un film de personaj, în care oamenii sunt atât de gros desenați, încât par personaje din desene. O să găsiți aici hiena, lupul, îngerașul, șarpele, leul, vulpea, balena. Și o să râdeți pe măsură.

Filmul mai rulează miercuri, 1 iunie, ora 12.45, la Cinema „Victoria”.
Spania, 2016, 88’
Titlu original: La puerta abierta / The Open Door
Regie: Marina Seresesky
Scenariu: Marina Seresesky
Imagine: Roberto Fernández
Distribuție (parțial): Carmen Machi; Terele Pávez