Nu, nici pe asta n-o va recunoaște nimeni. Dintre toate excesele publicului, despre care am scris și vom scrie pe „Pasi Liberi”, probabil doar despre frică și scepticism omul va spune, cu juma’ de gură, „da, domne, așa e…” Restul? Tăcere suspectă. Hai, atunci, să eliminăm măcar în scris tăcerea asta și să vorbim, mai jos, despre încă un exces: SUPERFICIALITATEA. Repezeala. Nerăbdarea de a da verdicte. Fuga de efort. Lipsa de chef în a aprofunda lucrurile.
La fel ca și celelalte excese, superficialitatea vine la pachet cu judecățile de valoare, dar, spre deosebire de consistența celor pe care le generează scepticismul, de exemplu, judecățile superficialului s-ar putea să provină din lene și grabă. Nu că i-ar lipsi ceea ce se numește, atât de pretențios, „cultura teatrală”, însă refuză să și-o folosească activ și să aprofundeze receptarea, având totodată pretenția că… aprofundează. Țineți cont că însăși istoria artei a evoluat ca reacție la superficialitate și conformism. Momentele de avangardă (în special în literatura și, ulterior, în teatrul începutului de secol XX) au întors lucrurile cu susul în dos cu unicul scop de a trezi interes față de forța actului creator, în toate formele legitime pe care le putea lua.
Ceea ce nu știe superficialul, însă, e că, cumva, se dă în vileag tocmai în clipa în care deschide gura. „A, păi la Dabija nu mă duc dacă face spectacole după Creangă…”, „ce naiba, Caragiale e cu dans?” – sunt mici gafe de evaluare care vin din nerecunoașterea a ceea ce înseamnă libertatea artei, în cel mai larg sens. Judecățile pot fi și rafinate, bineînțeles, în sensul că pot fi justificate, cu argumente de stilistică sau de estetică, dar problema de raportare rămâne aceeași: graba de a da verdicte, bucuria de a nu face efort (având pretenția că îl faci) și munca insuficientă de a scotoci în propria cultură teatrală, pentru informații, analogii, contexte. Repet, superficialitatea n-ar fi condamnabilă dacă, la mijloc, n-ar fi pretenția, așadar snobismul.
Există, totuși, unele forme legitime de superficialitate. Când sunteți obosiți, supărați, nervoși, în mod oficial „cu gândul în altă parte” pentru că există în viața voastră lucruri mult mai importante decât estetica teatrală, atunci prin superficialitate puteți spune că vă conservați energia. Chiar o recomand. Așadar, în cazul în care nu trebuie să folosiți scobitori ca să țineți pleoapele deschise, recomand să deschidem bine ochii și să dăm credit spectacolului, chiar mult credit, înainte de a judeca / refuza / eticheta / trece cu vederea.
în curând, despre snobism
