Ciprian, ca mulți alții care au trecut prin greul unei facultăți de teatru, vede acum jumătatea plină a paharului. Iar unui absolvent de liceu, căruia îi trece prin cap să dea la Actorie, nu-i spune „bă, fii cuminte, o să fie al naibii de greu”, ci „felicitări”. Cu vreo trei semne de exlamație.
Veți găsi, mai jos, un scurt interviu cu Ciprian Valea, participant la Gala HOP, ca să știți pe cine aplaudați, în septembrie, la Costinești.
 |
Ciprian Alexandru Valea, 22 de ani, din Bistrița
Studii: Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, secția Actorie, promoția 2016, clasa prof. univ. lector Ionuț Caras
Participă la Gala HOP 2016, la secțiunea Individual, cu De-mentis (texte din piesele Richard II, Richard III, Regele Lear, Hamlet de William Shakespeare și Shakespeare și psihiatria dramatică de Alexandru Olaru)
Rareș Tileagă: Cine este Ciprian?
Ciprian Valea: Tânăr entuziast și foarte bucuros de ceea ce îi e sortit să facă. Sunt încântat că am fost selectat la Gala HOP și foarte dornic de muncă. Îmi place mult mișcarea și expresivitatea corporală, de asta vreau să urmez un master în coregrafie.
R. T.: Cum vedeai teatrul, înainte de facultate, și cum îl vezi acum?
C. V.: Înainte de facultate făceam parte dintr-o trupă de teatru amator, la Palatul Copiilor din Bistrița. Acolo era un soi de familie, unde ideile noastre căpătau viață, tot acolo am simțit că teatrul, pe lângă tot ce înseamnă el, oferă imaginației un câmp pe care să o ia razna. După facultate m-am convins că asta e!
R. T.: Spune-mi un nume care te-a marcat, ca actor, în cel mai bun sens.
C. V.: Aș putea să fac o listă lungă de oameni, care aparțin acestui domeniu, de la care am învățat și încă învăț. Dar principalii oameni care mi-au marcat traiectoria, ca actor, și care îmi vor fi mereu exemplu sunt foștii mei profesori, Ionuț Caras și Mara Opriș.
R. T.: Cât de mult contează pentru tine oamenii din sală, atunci când joci?
C. V.: Contează destul de mult. Nu mă gândesc la ei, doar că publicul are energia lui, care uneori e benefică pentru noi, alteori nu… Publicul trebuie să fie mulțumit, dar mai mulțumit trebuie să fiu eu.
R. T.: Crezi în aplauze?
C. V.: Nu. Îmi plac, ce-i drept, dar nu întotdeauna reflectă succesul prestației.
R. T.: Cât de mare este distanța între ceea ce visezi să faci și ceea ce faci acum?
C. V.: Nu e foarte mare, dar e plină de încercări și obstacole.
R. T.: Ce importanță are pentru tine critica?
C. V.: Una foarte mare, mai ales dacă vine din partea unor oameni cu experiență în domeniu.
R. T.: Ce citești?
C. V.: Îmi place ficțiunea speculativă. Combinația perfectă între știință și metaforă.
R. T.: Ce altceva, în afară de teatru, îți ocupă mintea în fiecare zi?
C. V.: Ideile altora.
R. T.: De ce lucruri te temi, ca actor?
C. V.: Să nu stau pe tușă.
R. T.: Enumeră câteva lucruri care te fac să te simți viu.
C. V.: Atunci când ajung pe un vârf de munte și mă uit în jurul meu, când înot pe sub apă, când sunt supărat sau nemulțumit, când mă joc cu puii de animale.
R. T.: Ce înseamnă pentru tine expresia „să dai din coate”?
C. V.: Să te folosești de toate lucrurile din jurul tău pentru a putea evoloua, să lucrezi mult, să bagi la cap tot ce se spune, să te autoeduci, iar atunci când ai ocazia să te arăți, să o faci la maxim.
R. T.: Ce i-ai spune unui tânăr absolvent de liceu, care vrea să facă Actoria?
C. V.: FELICITĂRI!!!
R. T.: Ce regizor ai vrea să te sune?
C. V.: Guy Ritchie.
R. T.: Cum înțelegi succesul?
C. V.: Când ceea ce îmi doresc se întâmplă.
R. T.: Când ai început să te gândești serios la teatru? Și, mai ales, de ce?
C. V.: Pe clasa a XII-a mi-am dat seama că repetițiile cu trupa erau singurul lucru pe care îl făceam involuntar, cu drag și nu mă stresa deloc. Apoi propoziția: „Aici nu există nu vreau, nu pot, nu știu.”
R. T.: Ce înseamnă pentru tine HOP?
C. V.: O oportunitate de a te arăta, de a lucra, de a cunoaște oameni și experiențe.
Articolul a fost publicat inițial pe LiterNet.ro, august 2016
