Când l-am întrebat pe actorul Bogdan Florea ce-l face să se simtă viu, mi-a zis „55 km/h pe schiuri”. Ei bine, ca unul care știe ce înseamnă 55 km/h pe schiuri, instructor de schi fiind, sunt curios să-l văd pe Bogdan pe scenă. Cred că ceva din nebunia coborârii „pe scânduri”, în ger și viscol, se simte, într-un fel sau altul, în jocul lui pe scenă. De fapt, sunt convins de asta.
Iată un interviu imprevizibil și sincer cu acest Bogdan, care în copilărie vroia să fie Tom Cruise, dar pe care soarta l-a făcut, din fericire, participant la Gala HOP. Citiți mai jos, ca să știți pe cine aplaudați, în septembrie, la Costinești.
 |
Bogdan-Emilian Florea, 24 de ani, din Petroșani
Studii: U.N.A.T.C. București, secția Actorie, promoția 2015, clasa prof. univ. dr. Doru Ana
Participă la Gala HOP 2016, la secțiunea Grup, cu spectacolul http://error500 (texte de William Shakespeare), regizor Vlad Trifas
Rareș Tileagă: Cine este Bogdan?
Bogdan Florea: Pentru cine? Sunt copil, fiu, frate, verișor, prieten, iubit, fost iubit, unu’ care mi-a aprins o țigară, un geniu, un fraier, un rău, un generos, e tăios, e romantic, e dement, e cuminte… Habar nu am. Bogdan Florea are 24 de ani, 72 kg, 1.80 m. Sunt actor și sunt disponibil pentru perioada de repetiții sau de filmare…
R. T.: Cum vedeai teatrul, înainte de facultate, și cum îl vezi acum?
B. F.: Teatrul e locul în care imposibilul devine posibil. Așa l-am văzut atunci și așa îl văd și azi.
R. T.: Spune-mi un nume care te-a marcat, ca actor, în cel mai bun sens.
B. F.: Tom Cruise.
R. T.: Povestește, pe scurt, cel mai amuzant lucru care ți s-a întâmplat, ca actor.
B. F.: S-a rupt patul pe scenă, în timpul spectacolului, iar noi trebuia să mai jucăm cu el destul de mult. Așa că am intrat în scenă și am improvizat o situație timp de 3-4 minute, cât a durat să-l reparăm. Am motivat intrarea, am rezolvat patul împreună cu colegii de scenă, iar totul a decurs conform planului inexistent. Imediat ce am ieșit din scenă am explodat de râs. De bucurie. De extaz. A fost o reală victorie.
R. T.: Cât de mult contează pentru tine oamenii din sală, atunci când joci?
B. F.: Contează sa fie! Am jucat și la 600 de suflete, și la șase suflete. Ești profesionist. Îți faci treaba. Dar parcă o faci mai bine dacă e și lume în sală.
R. T.: Crezi în aplauze?
B. F.: Depinde de ce cred eu că am făcut. Da. Nu.
R. T.: Cât de mare este distanța între ceea ce visezi să faci și ceea ce faci acum?
B. F.: Distanța nu e foarte mare. Înălțimea, însă… E puțin de urcat.
R. T.: Ce îți place în teatrul românesc?
B. F.: Că ai unde să mergi ca să te deconectezi, să te bucuri și să înveți.
R. T.: Ce te dezamăgește în teatrul românesc?
B. F.: Că uneori te conectezi mai rău, te enervezi și pleci mai prost. Dar până la urmă… Riscul ăsta apare peste tot.
R. T.: Ce importanță are pentru tine critica?
B. F.: Mică. Dar mă motivează. Asta e o certitudine. Știu că nu pot să împac pe toată lumea și când merit să fiu ars… Merit să fiu ars. Încasez, analizez, procesez, concluzionez și totul e bine. Mergem mai departe. Știu mai multe despre ce cred alții despre mine. Nu poate fi ceva rău, nu? Iar când e ceva de bine, e și mai bine.
R. T.: Ce citești?
B. F.: Acum, Mizerabilii. O să vedeți în toamnă de ce.
R. T.: Ce altceva, în afară de teatru, îți ocupă mintea în fiecare zi?
B. F.: Filmul.
R. T.: De ce lucruri te temi, ca actor?
B. F.: De banalitate, de clișeu și de lipsa de inspirație.
R. T.: Enumeră câteva lucruri care te fac să te simți viu.
B. F.: Prima intrare în scenă, dragostea, 55 km/h pe schiuri, muzica, luna plină, visele…
R. T.: Ce înseamnă pentru tine expresia „să dai din coate”?
B. F.: Că nu stai foarte bine și că trebuie să faci un efort mai mare ca să ajungi unde vrei. Sau că gesticulezi mult, gros si prost.
R. T.: Ce i-ai spune unui tânăr absolvent de liceu, care vrea să facă Actoria?
B. F.: Îți place teatrul sau de tine în teatru? Și, în funcție de ce răspunde, îl las să trăiască sau nu… Nu chiar… Cred că dacă vrea să facă e suficient. Se face, nu se vorbește despre. Încerci? Reușești? Bine. Nu reușești? La anu’… Dar să mergi în fața șansei tale CA TINE, nu CA ALTCINEVA!
R. T.: Ce regizor ai vrea să te sune?
B. F.: Sunt atât de mulți și în România, și dincolo de granițele țării noastre, și de teatru și de film… Dar dacă e ce vreau eu, atunci e Christopher Nolan.
R. T.: Cum înțelegi succesul?
B. F.: Este un efect temporar.
R. T.: Când ai început să te gândești serios la teatru? Și, mai ales, de ce?
B. F.: 7 ani, pe canapea, la TV, în sufragerie, acasă, după ora 22:00. Days of Thunder. Era prima dată când întrebam de numele unui actor… E vorba de Tom Cruise. Și cred că era prima dată când vedeam treaba asta ca pe o meserie. Nu știam exact cu ce se mănâncă, dar știam că vreau și eu să fac ce face el. După care a apărut în diferite ocazii pe ecranul televizorului din sufragerie și… a fost același gând de fiecare dată. Vreau să fac și eu ce face el. Probabil din cauza asta filmele de la 22:00 erau +12.
R. T.: Ce înseamnă pentru tine HOP?
B. F.: O întâlnire cu parfum de șanse, cu oameni noi care se află în aceeași situație ca tine, multă simpatie, empatie, imaginație, și mai vedem în septembrie…
R. T.: Cum se face că ai ales, la HOP, participarea în grup, în defavoarea celei individuale?
B. F.: Am crezut că nu mai am timp și de individual. Când a fost prea târziu, mi-am dat seama că aveam. Anul viitor.
Articolul a fost publicat inițial pe LiterNet.ro, august 2016
