Dacă vă place ciorba de burtă și mersul la shopping, nu citiți interviul de mai jos și nu mergeți la spectacolele în care joacă Alina Rotaru. Pentru că Alina nu știe să facă nici celebra zamă, nici cumpărături.
Dacă, însă, teatrul înseamnă pentru voi altceva decât burtă și sacoșe cu cartofi, vă invit s-o cunoașteți pe actrița Alina, care vede, în teatru, un prilej de a lucra cu omul. E lesne de înțeles, așadar, că ceea ce produce pe scenă această tânără actriță ține de emoție, de gând, de prezență umană. Aceasta este Alina Rotaru, iar mai jos puteți afla câteva lucruri esențiale despre ea, ca să știți pe cine aplaudați, în septembrie, la Costinești.
 |
Alina Laura Rotaru, 27 de ani, din Buzău
Studii: U.N.A.T.C. București, secția Actorie, promoția 2012, clasa prof. univ. dr. Doru Ana
Participă la Gala HOP 2016, la secțiunea Individual, cu De vorbă cu tine (texte din piesa A douăsprezecea noapte, de William Shakespeare)
Rareș Tileagă: Cine este Alina?
Alina Rotaru: Sunt din Buzău. Nu știu să spun bancuri, nu știu să fac ciorbă de burtă, nu mă descurc să fac cumpărături strict necesare.
R. T.: Cum vedeai teatrul, înainte de facultate, și cum îl vezi acum?
A. R.: Înainte de facultate nu știam mare lucru despre teatru, dar ce știu sigur e că îmi plăcea să îi văd pe actori după spectacole. Acum văd teatrul ca pe un loc în care mergem să ne jucăm de-a oamenii pe bune, dar, pentru că suntem norocoși, facem din asta o meserie.
R. T.: Spune-mi un nume care te-a marcat, ca actriță, în cel mai bun sens.
A. R.: James Thiérrée.
R. T.: Povestește, pe scurt, cel mai amuzant lucru care ți s-a întâmplat, ca actriță.
A. R.: Jucam în Cântăreața cheală, în Ungaria și, la un moment dat, noi am „sărit” peste „niște” text, iar supratitrarea a luat-o razna. Publicul râdea și noi nu înțelegeam de ce. Ne-am prins, am stat blocați câteva secunde și am luat-o de la capăt.
R. T.: Cât de mult contează pentru tine oamenii din sală, atunci când joci?
A. R.: Mult. Dacă ce fac e bine, atunci se întâmplă un schimb de energie care mă duce mai departe. Mă motivează să fac și mai bine. Dacă ei se bucură, asta ajunge la mine și invers. E o chestiune egoistă, dar unii fără alții nu putem.
R. T.: Crezi în aplauze?
A. R.: Cred.
R. T.: Cât de mare este distanța între ceea ce visezi să faci și ceea ce faci acum?
A. R.: Păi dacă tot am noroc să visez, nu visez mic. Visez mare. Cu cât e mai „departe”, cu atât mă lupt mai mult. E posibil.
R. T.: Ce îți place în teatrul românesc?
A. R.: Credința. Oricât de greu/urât/enervant/frustrant ar fi, mergem înainte. Și umorul.
R. T.: Ce te dezamăgește în teatrul românesc?
A. R.: Confortul. Nu-mi place atunci când e călduț. Dar ne descurcăm: cumpărăm niște cărbuni și jăruim. Domnul O’Toole zicea: „Nu vreau să fiu un om obișnuit, pentru că am dreptul să fiu excepțional“.
R. T.: Ce importanță are pentru tine critica?
A. R.: Sunt câțiva (puțini) oameni în a căror părere am încredere. Pentru că, dacă joc prost, ei mă fac praf și apoi mă ajută. E mai sănătos așa. Critica „în general” nu e neapărat un reper pentru mine, din cauza că nu e personalizată. Sunt de acord să mă desființezi, dar întinde-mi măcar degetul mic. Și-așa o să funcționăm împreună.
R. T.: Ce citești?
A. R.: Jurnal, Mihail Sebastian.
R. T.: Ce altceva, în afară de teatru, îți ocupă mintea în fiecare zi?
A. R.: Ce să pregătim la masa de prânz/cină, când o să termin vreodată de spălat toate hainele, ce filme/seriale mai vedem. A, și când o să încetez să mai mănânc atâtea dulciuri.
R. T.: De ce lucruri te temi, ca actriță?
A. R.: Să dezamăgesc, să ratez, să fiu comodă, să stau să aștept să pice ceva, să fiu leneșă.
R. T.: Enumeră câteva lucruri care te fac să te simți vie.
A. R.: George, sportul, conversațiile lungi cu prietenele mele, călătoriile în afară.
R. T.: Ce înseamnă pentru tine expresia „să dai din coate”?
A. R.: Portofoliu cu fotografii, CV, toate puse la punct, casting-uri neratate, studiu/antrenament permanent, tupeu, încredere că se poate, curaj și muncă.
R. T.: Ce i-ai spune unui tânăr absolvent de liceu, care vrea să facă Actoria?
A. R.: Dacă e sigur de alegerea făcută, să nu uite de ce a ales meseria asta. Și să aibă încredere.
R. T.: Ce regizor ai vrea să te sune?
A. R.: Oskaras Koršunovas.
R. T.: Cum înțelegi succesul?
A. R.: Păi nu prea înțeleg, știu în teorie cum ar fi.
R. T.: Când ai început să te gândești serios la teatru? Și, mai ales, de ce?
A. R.: În mod real, cred că am început să mă gândesc serios la teatru când am terminat masterul. Am ales asta pentru că e o meserie care se face cu omul și, pe cât de complicat pare, e ceva foarte special.
R. T.: Ce înseamnă pentru tine HOP?
A. R.: Pentru mine, HOP înseamnă o competiție actoricească, întâlniri între actori profesioniști și un motiv bun de „a fura” de la cei mai buni.
Articolul a fost publicat inițial pe LiterNet.ro, august 2016
