Ar fi unul din micile şocuri ale TIFF-ului din 2009, cu atât mai mult cu cât vorbim de un grupaj de documentare. În total sunt şapte, filmate chiar de către protagoniste, care îşi spun povestea orbirii sau, pur şi simplu, îşi filmează o zi din viaţă. Cert e că fiecare dintre nevăzătoare – femei obişnuite, cu handy cam în sertar – are ceva esenţial de spus. Că-i vorba de confesiuni dureroase, răzbunare, certuri în familie sau căsnicii frumoase, cele şapte scurtmetraje vin cu câteva lecţii de „viaţă pe întuneric”. Ce înseamnă să te împiedeci de covor, să nu găsești tacâmul pe masă, să nu vezi decât cu ochii minții… Sigur, da, sună sentimental și plictisitor, poate chiar „fumat” din perspectiva exploatării cinematografice a unor cazuri de handicap, dar pentru cei ce trăiesc pe viu această realitate întunecoasă filmul e, poate, singurul mod prin care aceste femei se exprimă. Între toate prostiile pe care le îndurăm pe marele şi micul ecran, astfel de documentare pot fi tratate și ca o cură de umanitate, în cel mai nepervertit sens al cuvântului. Şi da, îşi găsesc locul la TIFF, compensând inflaţia de scabroşenii (de multe ori gratuite) din secţiunile „Umbre” şi „Fără limită”…
Iran, 2004-2008, 116’
Titlu original: 7 Blind Women Filmmakers / 7 zan filmsaz-e nabina
Regie: Sara Parto; Shokoofe Davarnejad; Narges Haghighat; Banafshe Ahmadi; Mahdis Elahi; Naghmeh Afiat; Neda Haghighat
Scenariu: Sara Parto; Shokoofe Davarnejad; Narges Haghighat; Banafshe Ahmadi; Mahdis Elahi; Naghmeh Afiat; Neda Haghighat
Vizionare: în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), 2009, Cluj-Napoca
Articolul a fost publicat inițial pe LiterNet.ro, iunie 2009
