Nu știu exact ce înseamnă pentru București faptul că filmele de la Cannes se văd în trei din cele aproape o sută de săli de cinema din Capitală. Dar e sigur că biletele se vând rapid și că nu se prea aplaudă la final. Deocamdată nu văd ce concluzii pot trage din combinația asta de „casă închisă” și „aplauze… așa și așa”, dar parcă nu se simte decât rece și nefestiv bucuria că există acces la cele mai mari filme ale anului, timp de o săptămână. Poate mă înșel, poate n-am fost la filmele potrivite, poate prea m-am lăsat dus de entuziasmul festivalurilor de film din Transilvania și acum nu mai accept ideea de festival decât ca efervescență cu zeci de ecusoane pe metru pătrat, cu cafele nebăute pe mese și țigări aprinse și nefumate, pentru că oamenii uită de ei și vorbesc în neștire despre film…
În atmosfera asta de „hai să mergem și noi la un film” am intrat la All is Lost. Din fericire, însă, pentru identitatea acestui superb festival Les Films de Cannes à Bucarest, filmul lui Chandor a rupt sala în bucăți și a marcat un moment de mare festival. Moment dintr-ăla în care filmul te ia pe sus din toate părțile și îți face praf așteptările. Știam că e cu Robert Redford – de fapt doar cu Redford, fiind un fel de one-man-movie. Dar nu știam c-o să se ridice atât de sus peste acele clișee de macho-movie în care, dacă apare un fost sex symbol de Hollywood, trebuie neapărat să vedem sărituri de la trambulină și eroisme de dragul publicurilor de mall.
Așa că pe Redford îl găsim în rolul unui marinar bătrân care călătorește, de unul singur, prin Oceanul Indian. Într-o dimineață, nava e spartă de un container care plutea în derivă și, odată cu apa care intră prin crăpături, apar o mie și una de alte complicații, amplificate de furtunile care lovesc nava și o întorc de câteva ori cu susul în jos. E o înșiruire de situații-limită care îți țin respirația în loc și care pun la încercare extremă forța acestui marinar – o forță dezarmantă, în ciuda vârstei, combinată cu acel calm al concentrării care elimină panica și judecă la rece. Este un film neașteptat de cerebral, o demonstrație de pricepere și eroism necesar, într-o epocă în care cinefilii au renunțat să mai aștepte eroi credibili de la cinema-ul american.
Dacă sunt zece replici în filmul ăsta, înseamnă că sunt multe. Totul se întâmplă tăcut și laborios, cu o logică incredibilă a situațiilor, pe care cuvintele mai degrabă le-ar artificializa. De fapt, cuvântul e înlocuit de o muzică apăsătoare a acțiunii, cântată de scârțâitul scândurilor, de stropii de ploaie, de respirația bărbatului, de vântul care parcă îți trece prin oase. Sunt zgomote care personifică oceanul și nava, împreună cu muzica de orchestră care însoțește insesizabil acțiunea și îi dă profunzime. E o punere în valoare a detaliilor de supraviețuire, în genul claustrofobicului Lebanon, fiind genul de film care trebuie văzut exclusiv pe ecran de cinematograf. Nelacrimogen, deși asta pare la prima vedere și nespectaculos, deși povestea are potențial, All is Lost este o porție de suspans și o satisfacție pentru toți cei cărora le era dor să-și înfige unghiile în fotoliul de cinema.
S.U.A., 2013, 106’
Regie: J. C. Chandor
Scenariu: J. C. Chandor
Imagine: Frank G. DeMarco; Peter Zuccarini
Distribuție: Robert Redford
Vizionare: în cadrul festivalului Les Films de Cannes à Bucarest, 2013, București
Articolul a fost publicat inițial pe LiterNet.ro, octombrie 2013
 |
 |
 |
 |
