De fiecare dată când merg la dezbateri cu titluri importante, pe subiecte care ard, mă entuziasmez. Pe moment, am acea speranță a naivului că, în decursul celor două-trei ore, se vor pune lucrurile cap la cap, se vor coagula idei și se va ajunge, cumva, la soluții pe care le așteptam de mult. Realitatea este,
Alaltăieri, în timp ce eram la cinema și vedeam The Assassin, acest film cumplit de neoccidental și necomercial, știam că nu am prea multe șanse să vă fac să-l vedeți, cândva, în viața asta. În ciuda superlativelor pe care le foloseam. Ieri, însă, când am văzut Chronic, îmi râdeau mustățile, pentru că știam că filmul
Dacă „cinema” înseamnă, pentru voi, filmele care plac, care sunt ușor de înțeles, simplu de privit, care nu schimbă „macazul” receptării și care corespund exclusiv genurilor cu care v-ați obișnuit de mult, puteți să vă opriți aici din citit. Sau dacă cumva citiți iar filmul vi se pare atractiv și mergeți să-l vedeți, să știți
Din 2004, de când vin la București pentru Festivalul Național de Teatru, pot să spun că am trăit și am văzut multe pe aici. De pildă: un cutremur pe care nu-l uit până mor (2004); o înmormântare faraonică (Păunescu, 2010); niște alegeri prezidențiale bizare, dure ca mineriadele (2014); niște proteste de stradă care nu se
Amintiți-vă cum erau filmele de suspans în anii ’50-’60. Pătimașe, teatrale, frumoase ca niște tablouri. Apoi a venit Jaws, în 1975, al lui Spielberg, care a spulberat tot și a schimbat la față cinema-ul, ca industrie, și thriller-ul, ca specie. Amintiți-vă cum era muzica în filmele primelor decenii de secol XX – lăcrimoasă în drame,
De la gară, urma să plec direct la cinema. Aveam doar câteva minute între sosirea trenului și începerea proiecției și cred că taxiul ar fi trebuit să zboare, ca să prind filmul. În fine, cum-necum, am ajuns. Dar, după doișpe ore de tren între Cluj și București, între care două de mică întârziere, tipic cfr-istă,
Diseară plec spre București, la festivalul Les Films de Cannes a Bucarest. Dar, ca unul căruia îi plac prescurtările (fiindcă întotdeauna o prescurtare sună mai lejer, mai de gașcă, mai chill decât versiunea integrală), eu le spun tuturor că „merg la Cannes”, în loc să zic, așa cum ar trebui, că „merg la Les Films
Ați văzut vreodată la televizor, în concursurile de golf, cum lovește câte unul mingiuța aia albă și o face să zboare peste tot terenul, intrând fix în gaura aflată departe? Firește, nu vedem asta zilnic; de fapt, șansele să aibă loc asemenea lovituri sunt atât de mici, încât putem vorbi de mari excepții. Gen „People
