În secunda în care am intrat în bisericuță, fiind soare afară și întuneric înăuntru, n-am putut vedea mai nimic. M-am frecat la ochi, dar tot degeaba. În schimb, am auzit două voci, care rosteau, pe rând, o rugăciune lungă. O rosteau în șoaptă și, în combinație cu întunericul, părea un fel de vis, ziua-n amiaza
Când eram mic, mergeam la Adunare cu bunica din partea tatălui, dar și la Liturghie, cu bunica din partea mamei. Îmi plăcea și într-un loc, și în altul. Mai târziu, mergeam la baptiști, fiindcă aveam niște veri pe acolo, pentru ca, în liceu, să devin organistul bisericii luterane din oraș și, simultan, membrul ardent al
Dacă încă nu v-ați prins că filmul românesc e cu vorbe și tăceri, înseamnă că nu erau românești filmele pe care le-ați văzut. Ultimii ani sunt arhiplini de filme-dialog și filme-liniște, de filme-conversație și filme-privire, care prin cuvânt și liniște ecranizează o realitate pe care toți o știm. Pentru noi, ele sunt un fel de
Chiar dacă încă nu e prea evident și nu suntem toți de acord, interesul pentru poveste în scenaristica românească a început să crească. A evoluat, în ultimii ani, de la puținul sec și complet dependent de dialog, la tot mai multă acțiune și efect, fără însă ca acțiunea și efectul să fie neapărat scopuri în
Aud multe păreri despre filmul românesc. Păreri nu tocmai bune, de regulă, dar îndreptățite de multe ori. Păreri subiective dar oneste, păreri de oameni care au văzut două-trei titluri, au rămas dezamăgiți și s-au gândit ca altădată nici să nu mai calce la filme românești. Însă nu știu câți dintre voi ați văzut, de fapt,
Mai demult, când mergeam la câte un festival și vedeam un film prost, mă enervam. Eram în stare să dau vina pe tot festivalul pentru filmul ăla, de zici că staff-ul evenimentului l-ar fi regizat. Nu făceam distincția între calitatea unui eveniment, care ține de organizatori, și calitatea filmelor din program, care ține de artă
Uneori mă uit prin sală, pe întuneric, la spectatori. Deși nu pot vedea decât siluete și profiluri, îmi place să-i văd cum reacționează, dacă se joacă sau nu pe telefon, dacă se foiesc, șușotesc, își dau coate, dacă-și suflă nasul de plâns sau pufnesc în râs. Ieri, de exemplu, am prins niște reacții de pozat,