Ca să ajungi la cetatea de la Căpâlna, cocoțată pe un deal, departe de case, tre’ să-ți lași mașina jos, la șosea. Ai mult de urcat, îți trebuie provizii de apă și, mai ales, haine groase, pentru că e frig pe acolo. Cine știe, probabil te prinde și ploaia și, poate, o să-ți mânjești bocancii de noroi și bălți. Un chin, ce mai.
Sau…
Ca să ajungi la cetatea de la Căpâlna, ai de străbătut niște păduri de fag, pe un drum de țară, bătrânesc, pentru ca, apoi, după o oră de urcat pe munte, să ajungi în vârf, să vezi lacul Căpâlna în depărtare și să-ți simți plămânii umpluți cu aer adevărat.
Voi ce variantă vreți?

Opțiunile citadinului

Eu, unul, o vreau pe a doua. La fel ca și voi, cei care citiți deja această frază, sunt omul care zice „da” când vine vorba de ieșit pe munte, pe jos, pe schiuri sau pe motocicletă. Sunt întotdeauna on când apare posibilitatea unei ieșiri care să conțină aer, poteci de munte, păduri încă întregi de fag, gorun, brad, etc., priveliști care te lasă fără aer, stat de vorbă cu oamenii locului, fotografiat locuri noi sau locuri vechi, dar în lumină nouă. Îmi plac, ca și vouă, ieșirile în spații verzi, neatinse de mâna omului decât atât cât a trebuit ca să facă drum până sus sau băncuță pentru hodinit picioarele. Îmi plac, ca și vouă, evadările dintre tastaturi, birouri și betoane.

Cetatea de la Căpâlna are, din fericire, toate datele unei asemenea aventuri escapiste, cu iz de refugiu. Începând cu urcarea pe munte, care e tot mai abruptă pe măsură ce vă îndepărtați de case, traseul spre cetate vă asigură, prin sălbăticia lui, că vă aflați la munte. Chiar și acum, în decembrie, când zăpada încă n-a căzut în acele locuri iar peisajele par a fi gri și maro, drumul către cetate este cât se poate de rustic. Fotografiabil, nici nu mai vorbim.

Despre valoarea locului

Nu vă așteptați, însă, la o cetate ca-n filme, cu ziduri și metereze perfecte. Un incendiu din timpul războiului daco-roman (anul 106), două milenii de istorie și mâna lacomă a sătenilor din vale (care, deh, aveau nevoie de piatră bună la casele lor…) au afectat grav integritatea cetății dacice de la Căpâlna. Zidurile ei, deloc spectaculoase, ba chiar pitice în raport cu cele ale cetăților medievale de la Petrești și Săsciori, „cântăresc” însă mai greu. În comparație cu orice altă fortificație de pe Valea Sebeșului, Căpâlna este, de fapt, numele de cetate care a trecut granițele României și care a consacrat, alături de Sarmizegetusa, zona Șureanu ca ținut esențialmente istoric. Aflată pe lista patrimoniului mondial UNESCO, ca fortificație inclusă în rețeaua de apărare a Daciei, cetatea de la Căpâlna este cel mai important obiectiv de patrimoniu dacic din județul Alba.

A fost clădită, cel mai probabil, din ordinul regelui Burebista, în secolul I î.Hr., fiind punct strategic în apărarea accesului spre Sarmizegetusa (aflată, la rândul ei, în Munții Șureanu, sau, în limbaj popular, în „Munții Orăștiei”). Avea un perimetru de 280 m, două centuri de ziduri și trei turnuri, precum și șanțuri de apărare cu adâncimi variabile, grupate într-un platou oval. A fost ocupată de către romani în primul război dacic, prin asalturile cavaleriei maure conduse de Lussius Quietus. Trupele lui au urcat prin pasul Turnu Roșu, au cucerit Tilișca și Căpâlna, îndreptându-se spre Sarmizegetusa. Timp de 300 de ani, cetatea a fost, totodată, centru tribal, dovadă stând tezaurul de vestigii, conservat, azi, în muzeul din Sebeș – vase ceramice, de sticlă, scripeți, piese metalice de îmbrăcăminte, pinteni, pumnale, vârfuri de sulițe și săgeți. Este, deci, aproape sigur că viața dacilor era, aici, mult mai dinamică decât viața plină de lipsuri a sătenilor care locuiesc, azi, în colibele de sub cetate…

În loc de încheiere

Când eram mici, cam pe clasa a III-a, țin minte că am făcut o excursie sus, la cetate. Ne-am întins păturile pe acolo, am mâncat pită cu unt și salam, timp în care d-na învățătoare ne-a făcut o scurtă descriere a cetății, suficientă cât să înțelegem că acolo s-au bătut dacii cu romanii. Nouă atâta ne-a trebuit. Imediat am pus untu’ deoparte și ne-am împărțit în două cete. Evident, în daci și romani (țin să mărturisesc, cu oarecare fală, că eram dac, chiar dacă lobul urechii mele mă trăda ca fiind roman). În fine. Ne-am luptat, ne-am ucis, am băut apă vie și ne-am înviat unii pe alții. Ca-n filmele cu Amza. E limpede că, la școală, două săptămâni numa’ despre asta am povestit…

Acces la cetatea de la Câpâlna

Pe DN 67 C, la ieşire din satul Căpâlna înspre Șugag, după pod, un indicator arată la dreapta drumul spre cetatea dacică de la Căpâlna. Traseul se face la pas, întâi printre case, apoi prin pădure, şi e semnalizat prin indicatoare şi marcaj pe copaci. Lungimea lui nu depăşeşte 2 km, iar durata, fără popasuri, este de o oră. Atenție, însă, oricât ar părea de clar accesul, în aceste locuri vă puteți pierde cu uşurinţă. Nu ezitați să-i consultați pe localnici în privinţa traseului. Urcarea spre cetate este obositoare pentru cei care nu sunt obişnuiţi cu efortul pe munte. Nu grăbiți pasul, menţineți un ritm constant şi faceți popasuri relativ puţine.

Obiectiv turistic: cetatea dacică de la Căpâlna
Localizare: sat Căpâlna, comuna Săsciori (județul Alba)
Coordonate: latitudine 45.822157; longitudine 23.603147; alt. 660 m
Acces: cu mașina; pe jos
Surse de informație pentru acest articol: Muzeul Național al Unirii Alba Iulia
Credite foto: Florian-Rareș Tileagă
Articolul face parte din campania de promovare media, derulată de Asociația „Turism Mülhbach” 2015