Să zicem că ai văzut cam tot ce poţi vedea într-o viaţă de om, la cinema. Nu-ți scapă nici o premieră și eşti „la zi” cu toate, că-i thriller, dramă, comedie istorică, eroico-pastorală, gotico-tragico-poetică. Nimic nu-ţi mai poate lua ochii. Poţi intra liniştit cu autosuficiența asta la Doubt, fiindcă e genul de film la care
Cu Jeff Bridges în rolul chitaristului Bad Blake, filmul celor de la Fox Searchlight Pictures a avut, la TIFF 2010, un succes minor. Dar nu aplauzele decid calitatea (mai ales la festivaluri), deci merită văzut din acele raţiuni de gust personal, care te fac să-ţi placă când toţi ceilalţi strâmbă din nas. Crazy Heart are
Dacă într-un șir de scurtmetraje comice e proiectat și Alexandra, al lui Radu Jude, hazul se va opri iar tonul va coborî înspre serios și foarte serios. Aici, suflul dramatic este categoric și îmbracă o poveste simplă, clară, centrată pe loviturile sub centură pe care şi le aruncă doi foşti soţi divorţaţi. La mijloc se
Izolaţi te convinge cam cum arată un film făcut în şase zile, în scenografie reală (Ibiza, nimic mai mult, nimic mai cult), cu buget jignitor de mic (600 de Euro), favorit la Marele Trofeu al TIFF-ului şi preferat al publicului, imediat după proiecţie. Impressive, nu? Doi spanioli, prieteni de-o viaţă. De fapt, acea viaţă pe
Mai în glumă, mai în serios, s-ar putea spune că în cinema-ul recent există două epoci. Una de dinainte și alta de după Veit Helmer. Cine a văzut Tuvalu sau Baikonur (și el prezentat la Comedy Cluj), știe că sunt filme al căror stil e ireductibil. Inimitabil. Oricât ai vrea să refaci atmosfera din ele
Dintre toate locurile în care se muncește greu în România, gândește-te la cele mai reci, mai dezolante. Vei avea ideea generală despre ceea ce înseamnă 8 martie, documentarul lui Alexandru Belc despre muncă, colegi, viață. Despre cum trece o zi de lucru în agenda câtorva românce din patru medii muncitorești. O mină de pe Valea
Ar fi unul din micile şocuri ale TIFF-ului din 2009, cu atât mai mult cu cât vorbim de un grupaj de documentare. În total sunt şapte, filmate chiar de către protagoniste, care îşi spun povestea orbirii sau, pur şi simplu, îşi filmează o zi din viaţă. Cert e că fiecare dintre nevăzătoare – femei obişnuite,
Sunt două feluri de a vedea acest film: rămânând până la capăt sau plecând pe la mijlocul proiecției. Din păcate, paradoxul e valabil pentru că după primele 20-30 de minute deja ești pătruns în totalitate de „temperatura” acestui eseu stilistic, pe nume Leviathan și ai putea, după ce pleci, să intuiești restul filmului. Mă voi