Ar fi unul din micile şocuri ale TIFF-ului din 2009, cu atât mai mult cu cât vorbim de un grupaj de documentare. În total sunt şapte, filmate chiar de către protagoniste, care îşi spun povestea orbirii sau, pur şi simplu, îşi filmează o zi din viaţă. Cert e că fiecare dintre nevăzătoare – femei obişnuite,

Sunt două feluri de a vedea acest film: rămânând până la capăt sau plecând pe la mijlocul proiecției. Din păcate, paradoxul e valabil pentru că după primele 20-30 de minute deja ești pătruns în totalitate de „temperatura” acestui eseu stilistic, pe nume Leviathan și ai putea, după ce pleci, să intuiești restul filmului. Mă voi

În Oceanul Indian, o navă de tip cargo cade în mâinile unor pirați, împreună cu toți membrii echipajului. Mikkel e bucătarul și, dintre toți, e omul pe care se bazează atât negociatorul piraților, cât și echipa de negociere de acasă. E chemat în continuu la telefon, ca să comunice cu răscumpărătorii și, astfel, este folosit ca

Nu i se potrivește nici un sinopsis. Oricât ai încerca să-i cuprinzi esența în cuvinte, n-o să poți. Eventual poți face un alt documentar despre felul în care e văzut, din sală, acest documentar, pentru că esența lui stă în felul în care e spusă povestea pe ecran de-a lungul a 159 de minute, în

Nu știu exact ce înseamnă pentru București faptul că filmele de la Cannes se văd în trei din cele aproape o sută de săli de cinema din Capitală. Dar e sigur că biletele se vând rapid și că nu se prea aplaudă la final. Deocamdată nu văd ce concluzii pot trage din combinația asta de