Distanţa dintre ceea ce visa să facă şi ceea ce face, în momentul de față, este mare pentru Cătălin. „Abia am trecut de geamandură”, o spune fără disperare, fără of-uri de autocompătimire acest actor care își construiește întregul univers în jurul oamenilor și care, la unele repetiții, scapă ca prin urechile acului de a fi înjunghiat.
Iată, mai jos, un interviu rapid, cu vorbe puține, dar frumos și simplu. Un interviu cu Cătălin, participant la Gala HOP, ca să știți pe cine aplaudați, în septembrie, la Costinești.
 |
Cătălin Asanache, 24 ani, din București
Studii: Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, secția Actorie, promoția 2014, clasa prof. conf. dr. habil. Miklós Bács
Participă la Gala HOP 2016, la secțiunea Individual, cu Hamlet (texte din piesa Hamlet de William Shakespeare)
Rareș Tileagă: Cine este Cătălin?
Cătălin Asanache: Aș vrea să pot să vă răspund… Nu știu.
R. T.: Cum vedeai teatrul, înainte de facultate, și cum îl vezi acum?
C. A.: Simplu.
R. T.: Spune-mi un nume care te-a marcat, ca actor, în cel mai bun sens.
C. A.: Nu pot. Sunt mai multe.
R. T.: Povestește, pe scurt, cel mai amuzant lucru care ți s-a întâmplat, ca actor.
C. A.: Repetam pentru examen. Shakespeare. Vârful pumnalului aruncat de colegul meu s-a înfipt bine în parchet, printre degetele aproape lipite ale mâinii mele stângi, și ea, la rândul ei, lipită de podea. Felul în care arma și-a croit drum prin acel spațiu, oprindu-se-n scândură, fără să mă rănească, ne-a făcut pe toți să încremenim de bucuria de a fi, pentru o clipă, martorii unui miracol.
R. T.: Cât de mult contează pentru tine oamenii din sală, atunci când joci?
C. A.: Eu am ales să fac teatru pentru oameni. Jocul meu izvorăște din iubire și, de aceea, în ceea ce fac, publicul contează.
R. T.: Crezi în aplauze?
C. A.: Cred.
R. T.: Cât de mare este distanța între ceea ce visezi să faci și ceea ce faci acum?
C. A.: Este mare – abia am trecut de geamandură.
R. T.: Ce îți place în teatrul românesc?
C. A.: Tot.
R. T.: Ce te dezamăgește în teatrul românesc?
C. A.: Nimic.
R. T.: Ce importanță are pentru tine critica?
C. A.: Are.
R. T.: Ce citești?
C. A.: Oameni.
R. T.: Ce altceva, în afară de teatru, îți ocupă mintea în fiecare zi?
C. A.: Oamenii.
R. T.: De ce lucruri te temi, ca actor?
C. A.: Mi-e greu să fiu în fața oamenilor. Nu mă pot urca pe scenă fără ca înainte să petrec câteva ceasuri în singurătate. În ziua spectacolului vorbesc puțin. Încerc să mă gândesc la ce am de făcut. Mi-e teamă să nu întrec măsura, mi-e teamă de consecințele acțiunilor mele, de mărginirea mea și de misiunea pe care trebuie să o împlinesc. Mi-e teamă că n-am să reușesc.
R. T.: Enumeră câteva lucruri care te fac să te simți viu.
C. A.: Și tocmai asta mă face să fiu din ce în ce mai prezent.
R. T.: Ce înseamnă pentru tine expresia „să dai din coate”?
C. A.: Multă muncă.
R. T.: Ce i-ai spune unui tânăr absolvent de liceu, care vrea să facă Actoria?
C. A.: Da!
R. T.: Ce regizor ai vrea să te sune?
C. A.: N-aș putea. Sunt mai mulți, multe.
R. T.: Cum înțelegi succesul?
C. A.: Nu îl înțeleg.
R. T.: Când ai început să te gândești serios la teatru? Și, mai ales, de ce?
C. A.: Încă de la început. Am avut onoarea de a lucra cu oameni care și-au jertfit întreaga existență pentru a sluji teatrul. Fiindcă am această experiență, nu reușesc să gândesc altfel.
R. T.: Ce înseamnă pentru tine HOP?
C. A.: Împreună.
Articolul a fost publicat inițial pe LiterNet.ro, august 2016
