Unii actori se gândesc la teatru din copilărie, de când au văzut nu știu ce film cu nu știu ce actor. Alții, din liceu, de când au jucat pentru prima oară într-un spectacol și au simțit fiorul ăla, unic, fenomenal. În cazul lui Eduard, însă, primele gânduri despre teatru n-au avut nimic glorios în ele, și asta pentru că Eduard a început să se gândească serios la teatru din secunda în care a primit orarul de cursuri, în primul semestru din primul an de Actorie. Vă sună cunoscut?
Dacă da, înseamnă că ați făcut Actoria și știți ce înseamnă acest inconfundabil duș rece. Iată, mai jos, un interviu scurt și limpede cu pragmaticul Eduard, ca să știți pe cine aplaudați, în septembrie, la Costinești.
Eduard Cristian Trifa, 21 ani, din Arad
Studii: Studii: Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, secția Actorie, promoția 2016, clasa lector univ. drd. Ionuț Caras
Participă la Gala HOP 2016, la secțiunea Individual, cu Unchiu’ Richard, (texte din piesa Richard al III-lea, de William Shakespeare)
Rareș Tileagă: Cine este Eduard?
Eduard Trifa: Eduard este un tip din Arad, care a terminat Actoria la Cluj și care se zbate cu problemele actorilor proaspăt ieșiți pe piață… De asemenea, are un câine foarte frumos.
R. T.: Cum vedeai teatrul, înainte de facultate, și cum îl vezi acum?
E. T.: Ca o artă în care fără muncă, simț și determinare nu ai cum să excelezi. Acum îl văd la fel, doar mai aplicat.
R. T.: Spune-mi un nume care te-a marcat, ca actor, în cel mai bun sens.
E. T.: Fără să fiu subiectiv în alegerea făcută, dintre toate persoanele care îmi vin în cap acum, îl voi menționa pe Ionuț Caras, care mi-a fost și profesor în cei trei ani de facultate.
R. T.: Povestește, pe scurt, cel mai amuzant lucru care ți s-a întâmplat, ca actor.
E. T.: Cu o seară înainte de o repetiție filmată, era Halloween-ul. Nu aveam nimic la dispoziție pentru o costumație decentă, în afară de un tub de spray roșu (vopsea de pereti)… O bere, un tub de spray mai încolo… Am ajuns a doua zi la repetiții încă plin de vopsea roșie, pe gât și mâini.
R. T.: Cât de mult contează pentru tine oamenii din sală, atunci când joci?
E. T.: Singurii oameni care contează în momentul în care joc sunt colegii mei, care sunt alături de mine pe scenă.
R. T.: Crezi în aplauze?
E. T.: Nu cred în aplauze, mă bucur doar de satisfacția pe care mi-o dau.
R. T.: Cât de mare este distanța între ceea ce visezi să faci și ceea ce faci acum?
E. T.: Singura distanță care contează este cea geografică, în rest fac ce mi-am propus. Dar fără glumă acum, este doar o problemă de a ajunge și pe la case mai mari. Între timp voi continua să fac ce consider eu că pot să fac mai bine – să joc.
R. T.: Ce îți place în teatrul românesc?
E. T.: Că înțelege publicul ce limbă vorbesc.
R. T.: Ce te dezamăgește în teatrul românesc?
E. T.: Mulți care au talent și merită să fie pe scena mare se pierd în mulțimea de actori, ce ies în fiecare an de pe băncile facultății.
R. T.: Ce importanță are pentru tine critica?
E. T.: Știu foarte bine și frumos cum să tac, să zâmbesc drăguț și să dau din cap. În rest, din ce spun ei, iau doar ce consider că mă ajută în ceea ce joc. Cu alte cuvinte, cred mult în critica de tip constructiv.
R. T.: Ce citești?
E. T.: Ultima carte a fost Damned, de Chuck Palahniuk.
R. T.: Ce altceva, în afară de teatru, îți ocupă mintea în fiecare zi?
E. T.: Să trăiesc, să văd, să simt, să aud, orice mă ajută să-mi îmbogățesc bagajul emoțional și mă ajută să mă bucur de viață.
R. T.: De ce lucruri te temi, ca actor?
E. T.: De ace, așchii, orice poate înțepa în tălpi, când joc desculț pe scenă… În rest, doar de eșec.
R. T.: Enumeră câteva lucruri care te fac să te simți viu.
E. T.: Să văd fericire în jurul meu, să văd multă furie în jurul meu, o vreme plăcută și un loc liniștit și tăcut, de unde să poți să te bucuri de ea și încă câteva lucruri un pic mai indecente.
R. T.: Ce înseamnă pentru tine expresia „să dai din coate”?
E. T.: Să dai copacii la o parte, să scapi de umbră.
R. T.: Ce i-ai spune unui tânăr absolvent de liceu, care vrea să facă Actoria?
E. T.: Să fie foarte sigur că vrea să facă asta.
R. T.: Ce regizor ai vrea să te sune?
E. T.: Da.
R. T.: Cum înțelegi succesul?
E. T.: Ca un miez dulce de nucă… După ce ai forat în cimentul în care s-a afundat și îi spargi coaja dură.
R. T.: Când ai început să te gândești serios la teatru? Și, mai ales, de ce?
E. T.: În primul an, când am primit orarul de pe primul semetru.
R. T.: Ce înseamnă pentru tine HOP?
E. T.: O oportunitate de a-mi cunoaște colegii din celalalte orașe și de a lucra cu profesoniști.
Articolul a fost publicat inițial pe LiterNet.ro, august 2016
