Actriței Loredana Cosovanu, căreia i-ar plăcea s-o sune Tarantino, i-aș aminti că Tarantino face filme cu săbii, gloanțe și scalpuri tăiate, ceea ce nu „bate” cu bucuria ei de a-și deschide sufletul în fața oamenilor din public și de a le spune o poveste, atunci când joacă pe scenă. Ceea ce nu știe, însă, Tarantino, e că Loredana poate să verse și lacrimi, și sânge, pentru că a lucrat cu Afrim.
Interviul de mai jos este o interesantă conversație cu această tânără și imprevizibilă actriță, pe nume Loredana. Citiți-l, ca să știți pe cine aplaudați, în septembrie, la Costinești.
 |
Loredana Cosovanu, 26 de ani, din Botoșani
Studii: Universitatea de Arte „George Enescu” Iași, secția Arta Actorului, promoția 2012, clasa prof. univ. dr. Mihaela Arsenescu Werner
Participă la Gala HOP 2016, la secțiunea Grup, cu spectacolul +Lorenzo, de Daniel Chirilă, producție a Frilensăr
Rareș Tileagă: Cine este Loredana?
Loredana Cosovanu: Locuitoare a pământului, foarte curioasă să afle de unde vine și de ce e aici și nu pe altă planetă.
R. T.: Cum vedeai teatrul, înainte de facultate, și cum îl vezi acum?
L. C.: Înainte de facultate îl vedeam mai rar, acum îl văd de fiecare dată când am ocazia. Gluma-i glumă, dar să știi că eu mergeam rar la teatru înainte de facultate. Dar, când ajungeam, mi se părea un loc în care poți să mergi să te afunzi în scăunelul tău și să aștepți să înceapă spectacolul ca să te lași condus în alt univers. Acum, pentru mine e un fel de terapie. Am observat că dacă eu îmi deschid sufletul în fața oamenilor din public, îmi spun părerile, poveștile și of-urile folosindu-mă de textul altora, și eu, și privitorii suntem mai mult decât împliniți.E ca la psiholog. Eu sunt pacientul și spectatorii sunt specialistul.
R. T.: Spune-mi un nume care te-a marcat, ca actriță, în cel mai bun sens.
L. C.: Radu Afrim. Prima colaborare cu el mi-a deschis ochii ca la lemur.
R. T.: Povestește, pe scurt, cel mai amuzant lucru care ți s-a întâmplat, ca actriță.
L. C.: Am început repetițiile la un spectacol, în care trebuia să joc o balerină șchioapă. A doua zi, când m-am întâlnit cu coregraful pentru momentele de mișcare, am avut un accident în urma căruia am rămas șchioapă pentru o lună de zile. Ironia sorții…
R. T.: Cât de mult contează pentru tine oamenii din sală, atunci când joci?
L. C.: E plăcut să te lași pe mâna lor.
R. T.: Crezi în aplauze?
L. C.: Depinde la ce se aplaudă.
R. T.: Cât de mare este distanța între ceea ce visezi să faci și ceea ce faci acum?
L. C.: Îmi place să visez la lucruri care urmează să se întâmple în scurt timp…
R. T.: Ce îți place în teatrul românesc?
L. C.: Destul de grea întrebarea, mai ales că tot timpul se poate mai bine. Îmi place că există oameni de teatru care încearcă să crească calitatea spectacolelor care se fac la noi în țară, că nu se mai complac unor principii, rețete și metode învechite.
R. T.: Ce te dezamăgește în teatrul românesc?
L. C.: Faptul că încă se promovează relația și nu calitatea. Și nu mă refer la relația de pe scenă.
R. T.: Ce importanță are pentru tine critica?
L. C.: Dacă exprimă un punct de vedere valid, coerent, consider că ne poate ajuta. Dar din păcate cred că, în ziua de azi, teatrologii nu prea mai au timp să stea să se îngrijească de actor, să-i urmărească parcursul, să îl poată ajuta într-o direcție sau alta. Oricum, fiecare text critic are un sâmbure de adevăr pe care trebuie să îl afli.
R. T.: Ce citești?
L. C.: Îmi place să citesc ficțiune, dar și cărți de psihanaliză cum ar fi cele ale lui Jung. Să aflu cât mai multe lucruri despre ființa umană, despre corpul dar mai ales despre mintea noastră.
R. T.: Ce altceva, în afară de teatru, îți ocupă mintea în fiecare zi?
L. C.: Lucrez cu copii în fiecare zi, iar asta necesită documentare și planificare amănunțită, pe care le fac cu mare plăcere și pasiune.
R. T.: De ce lucruri te temi, ca actriță?
L. C.: Mi-e frică de blocaje. Uneori am și eu problemele și gândurile mele, care mă bântuie, și am senzația că o să mă compleșească și că o să îmi sugă toată energia și vlaga.
R. T.: Enumeră câteva lucruri care te fac să te simți vie.
L. C.: Vacanțele la părinți acasă, marea și nisipul, copiii cu care lucrez, iubitul meu, colegii mei și… și…
R. T.: Ce înseamnă pentru tine expresia „să dai din coate”?
L. C.: Mă amuză foarte tare proverbele și zicătorile. Chiar dacă bănuiesc că le înțeleg sensul, nu îmi vine să răspund serios. Dar încerc. În cerc. Să te lupți ca să ieși sau să stai la suprafață?
R. T.: Ce i-ai spune unui tânăr absolvent de liceu, care vrea să facă Actoria?
L. C.: Ești sigur? Ești pregătit să dai din coate?
R. T.: Ce regizor ai vrea să te sune?
L. C.: Claaaar Tarantino.
R. T.: Cum înțelegi succesul?
L. C.: Cu greu. Haha, să faci ce îți place ție cu toată inima și asta să fie bine pentru toată lumea.
R. T.: Când ai început să te gândești serios la teatru? Și, mai ales, de ce?
L. C.: În liceu, când căutam metode de a lipsi de la ora de matematică fără să îmi iau absențe, am descoperit trupa de teatru a liceului. Păi fratele meu… După primul spectacol în care am jucat cu ei, am rămas hipnotizată.
R. T.: Ce înseamnă pentru tine HOP?
L. C.: Eu o să spun ce este pentru mine, deoarece ce înseamnă mi se pare a fi o proiecție care nu corespunde neapărat cu realitatea. Este o șansă. Este un prilej de bucurie. Este un eveniment în cadrul căruia pot să învăț lucruri noi. Este momentul să îmi cunosc colegii.
R. T.: Cum se face că ai ales, la HOP, participarea în grup, în defavoarea celei individuale?
L. C.: Eu am participat în 2012 la secțiunea Individual și am câștigat un premiu, așa că mi-am zis că nu mai am ce să caut la acest festival. Dar uite că am avut norocul să îl cunosc pe Daniel Chirilă care a scris textul spectacolașului nostru, ne-a convocat și iată-ne acceptați.
Articolul a fost publicat inițial pe LiterNet.ro, august 2016
