Dacă mi s-ar permite lipsa de gentilețe ca să fac comparații între oameni și obiecte, pe Raluca aș compara-o cu un mic briceag. Pentru că, așa cum un briceag are cuțitaș, tirbușon și forfecuță, adică mici chestii practice, bune la toate, tot așa Raluca are câte un răspuns iute, tăios, neașteptat, bun la orice întrebare din interviul de mai jos. Nici nu mă mir: e în structura actorului să înțeleagă clipa, să dibuiască provocarea, s-o înfrunte sau s-o evite elegant, să fie atent la amănunte, să fie pe fază, etc. Sunt curios (și chiar nerăbdător) să văd toate aceste „date” ale ei, pe scenă. Toată combustia asta intimidantă. Iată, mai jos, interviul cu „tăișul” Raluca, ca să știți pe cine aplaudați, în septembrie, la Costinești.
 |
Raluca Marina Radu, 25 de ani, din București
Studii: Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, secția Actorie, clasa prof. univ. dr. Miriam Cuibus
Participă la Gala HOP 2016, la secțiunea Individual, cu Apemantus (texte din piesa Timon din Atena,de William Shakespeare)
Rareș Tileagă: Cine este Raluca?
Raluca Radu: Raluca este o ființă vie. Foarte vie. Curioasă și tonică, curajoasă și ironică. Note de vârf: dimineața, lămâie, scânteie. Note de mijloc: univers, mare, crater. Note de bază: somn, mângâiere, pământ.
R. T.: Cum vedeai teatrul, înainte de facultate, și cum îl vezi acum?
R. R.: Am venit la teatru cu orizonturi crude, cu o lipsă de viziune, da. Dar acum îmi e clar că e una dintre cele mai frumoase viziuni.
R. T.: Spune-mi un nume care te-a marcat, ca actriță, în cel mai bun sens.
R. R.: Artaud.
R. T.: Povestește, pe scurt, cel mai amuzant lucru care ți s-a întâmplat, ca actriță.
R. R.: Pe scurt: eu pe o scară, improvizație pentru commedia dell’arte. Arunc un măr spre public, sub incidența întelegerii prealabile cu un coleg care să-l prindă. Eroare 000: traiectorie ratată. Noua traiectorie: ochiul profesoarei mele. Timp până la impact: ….1….0!
R. T.: Cât de mult contează pentru tine oamenii din sală, atunci când joci?
R. R.: Martorii trebuie sa vadă și să înțeleagă ce s-a întâmplat. E important să le livrez just totul. Întotdeauna măcar just. Mai departe… E o transă.
R. T.: Crezi în aplauze?
R. R.: Hm… Aș da un răspuns prea lung. Da și nu.
R. T.: Cât de mare este distanța între ceea ce visezi să faci și ceea ce faci acum?
R. R.: Noi ne jucăm cu distanța asta.
R. T.: Ce îți place în teatrul românesc?
R. R.: Arhitectura. Actorii. Eclerajul.
R. T.: Ce te dezamăgește în teatrul românesc?
R. R.: Foamea cea mare. De bani. De oameni. De piedestale.
R. T.: Ce importanță are pentru tine critica?
R. R.: Depinde de ocazie.
R. T.: Ce citești?
R. R.: Acum? Mereu? Psihologie, teatru, religie, filosofie, beletristică, critică, memorii. Ce vreau. Ce îmi servește.
R. T.: Ce altceva, în afară de teatru, îți ocupă mintea în fiecare zi?
R. R.: Oamenii, iubirea și dinamica.
R. T.: De ce lucruri te temi, ca actriță?
R. R.: De nimic. Mă tem de nimic. Dar noi, actorii, căutam nimicul cu perversitate.
R. T.: Enumeră câteva lucruri care te fac să te simți vie.
R. R.: Îmi răspund doar mie.
R. T.: Ce înseamnă pentru tine expresia „să dai din coate”?
R. R.: O simplă teamă. Sau o manie în toată regula. Prima categorie mai are scuze.
R. T.: Ce i-ai spune unui tânăr absolvent de liceu, care vrea să facă Actoria?
R. R.: Ce repertoriu pregătești?
R. T.: Ce regizor ai vrea să te sune?
R. R.: Nu mă pot decide între Aureliu Manea și Tadeusz Kantor.
R. T.: Cum înțelegi succesul?
R. R.: Bine. Sau rău. Din păcate și din fericire suntem o generație competitivă. Dar de sufletele noastre noi trebuie să avem grijă.
R. T.: Când ai început să te gândești serios la teatru? Și, mai ales, de ce?
R. R.: În prima zi de școală. Am primit inițierea cu tot sufletul.
R. T.: Ce înseamnă pentru tine HOP?
R. R.: Un mic hop.
Articolul a fost publicat inițial pe LiterNet.ro, august 2016
