S-a mutat din Cluj (unde vedea teatrul din geamul bucătăriei) în București, unde face cam 20 de minute până la cel mai apropiat teatru. Dar nu-i bai, ca să vorbim pe limba ardeleanului Tudor: importantă e nu distanța geografică, ci distanța între cine ești și cine vrei să fii. Între „unde sunt” și „unde vreau să ajung”. Asta crede Tudor, asta spune și pentru asta s-a pregătit: să ajungă departe, la un „departe” care înseamnă nu metri, ci profesionalism, calitate, artă.
Nu sunt cuvinte mari; sunt reperele normale unui actor tânăr, gata de drum. Citiți interviul de mai jos, cu actorul Tudor, ca să știți pe cine aplaudați, în septembrie, la Costinești.
Tudor-Răzvan Morar, 23 ani, din Cluj-Napoca
Studii: U.N.A.T.C. București, secția Actorie, promoția 2014, clasa prof. univ. dr. Florin Zamfirescu
Participă la Gala HOP 2016, la secțiunea Grup, cu spectacolul Visul lui Ariel, producție independentă
Rareș Tileagă: Cine este Tudor?
Tudor Morar: Tata lor. Un ardelean… Bla, bla, bla.
R. T.: Cum vedeai teatrul, înainte de facultate, și cum îl vezi acum?
T. M.: Înainte de facultate vedeam teatrul din geamul bucătăriei (în Cluj locuiesc în centru, vis-à-vis de Teatrul Național). Acum, că m-am mutat în București, îmi ia vreo 20 de minute până să-l văd. Sunt și eu glumeț… Încă din liceu am prins gustul pentru această meserie; consider arta actorului o meserie, nu un hobby. Am terminat liceul cu profil vocațional „Octavian Stroia”, secția Artă Dramatică, sub îndrumarea doamnei profesoare Melania Ursu în primii doi ani, iar mai apoi a doamnei profesoare Rodica Lăpuște – profesoare care au avut grijă ca eu să iubesc această meserie și cărora le rămân pe veci recunoscător. Până să termin cinci ani de studiu, consideram teatrul ca fiind cea mai frumoasă formă de expresie. Le îmbină pe toate – poezie, expresivitate corporală, muzică, lumini – pentru a transmite un mesaj (sau nu). O meserie invincibilă, mereu proaspată, satisfăcătoare și nobilă. După acești ani de studiu, părerea mi-a rămas neschimbată, însă i-am mai descoperit un atribut: teatrul e dur. Pe cât este de frumos, estetic și armonios, pe atât este de dur și de nemilos. Am învățat că teatrul, mai presus de toate, înseamnă rigoare și disciplină. Matematică. E un tărâm în care nu există loc pentru jumătăți de măsură. Dacă nu-i acorzi respectul și importanța cuvenite, vor exista consecințe.
R. T.: Spune-mi un nume care te-a marcat, ca actor, în cel mai bun sens.
T. M.: Victor Borge. Prințul clovn al Danemarcei. Actor, comediant, pianist. L-am descoperit după ce am început să studiez pianul.
R. T.: Povestește, pe scurt, cel mai amuzant lucru care ți s-a întâmplat, ca actor.
T. M.: Odată, cineva m-a rugat să-l împrumut.
R. T.: Cât de mult contează pentru tine oamenii din sală, atunci când joci?
T. M.: Fie că e un om în sală, fie că sunt 100, fie că sunt 1.000, am să investesc aceeași energie de fiecare dată când voi urca pe scenă. Încerc să nu mă gândesc prea mult la „cine” e în sală, pentru că există o mare probabilitate să mă încarc cu emoții care pot fi distructive.
R. T.: Crezi în aplauze?
T. M.: Cred. Cred că e cea mai bună recompensă pe care o poți primi în urma unei reprezentații sincere. De asemenea, oamenii au fost instruiți să aplaude indiferent de produsul la care au fost martori. Nu știu să existe reprezentații care să se sfârșească fără aplauze. Le vei primi chiar dacă a fost jalnic. Iar tu vei ști când e jalnic. Și vei primi aplauzele. Și știi ce gust vor avea. Așa că ai grijă să fie bine!
R. T.: Cât de mare este distanța între ceea ce visezi să faci și ceea ce faci acum?
T. M.: Principala sursă a suferinței umane este discrepanța dintre eul real și eul ideal, dintre cine ești și cine ți-ai dori să fii. Mă bucur de tot ceea ce pot face astăzi și încerc să tratez lucrurile cu profesionalism fără a mă gândi prea mult „unde să ajung”. Cred că așa ajungi cel mai departe – orice ar însemna „departe”.
R. T.: Ce îți place în teatrul românesc?
T. M.: Valul noii generații și seniorii care ne inspiră. Și Grigore Vasiliu Birlic.
R. T.: Ce te dezamăgește în teatrul românesc?
T. M.: Faptul că nu se prea lasă ajutat.
R. T.: Ce importanță are pentru tine critica?
T. M.: Feedback-ul nu poate decât să îți ducă produsul mai departe. Fie că e pozitiv, fie că e negativ. Dacă relația artist – critic e una sinceră, amândoi câștigă.
R. T.: Ce citești?
T. M.: În ultima perioadă am citit – pentru lucrarea mea de disertație Muzica în teatru și teatrul în muzică – Adolphe Appia, Aristotel, Antonin Artuad, Gordon Craig, Richard Wagner, etc. Îmi place teatrul și nuvelele lui Samuel Beckett și Edgar Allan Poe.
R. T.: Ce altceva, în afară de teatru, îți ocupă mintea în fiecare zi?
T. M.: Muzica.
R. T.: De ce lucruri te temi, ca actor?
T. M.: De un partener care nu cunoaște generozitatea.
R. T.: Enumeră câteva lucruri care te fac să te simți viu.
T. M.: Muzica, teama, munca, succesul, râsul, înălțimea, oamenii.
R. T.: Ce înseamnă pentru tine expresia „să dai din coate”?
T. M.: Să știi că nu îți este locul undeva, dar cu toate astea să vrei să fii acolo. Mulți dau din coate fără ca măcar să știe încotro dau din coate. Nu trebuie să dai din coate. E imposibil să nu se întâmple ceva bun dacă ești sincer, în primul rând, cu tine.
R. T.: Ce i-ai spune unui tânăr absolvent de liceu, care vrea să facă Actoria?
T. M.: Multă baftă!
R. T.: Ce regizor ai vrea să te sune?
T. M.: Alexandru Dabija / Yuri Kordonsky.
R. T.: Cum înțelegi succesul?
T. M.: Activitate permanentă în profesie și echilibru în viața personală înseamnă succes pentru mine.
R. T.: Când ai început să te gândești serios la teatru? Și, mai ales, de ce?
T. M.: Am început să mă gândesc serios la teatru când mi-am dat seama că pot să fac asta și că vreau să trăiesc din asta. Mai exact, de prin liceu.
R. T.: Ce înseamnă pentru tine HOP?
T. M.: Oportunitatea de a-mi cunoaște o parte din generație și privilegiul de a-mi spune povestea.
R. T.: Cum se face că ai ales, la HOP, participarea în grup, în defavoarea celei individuale?
T. M.: La început (6/7 iulie) vroiam să mă pregătesc pentru secțiunea Individual. M-am înscris la preselecție cu un moment intitulat Trichard. Mai apoi, împreună cu Marian Olteanu și Florin Crăciun, am hotărât să pregătim un moment pentru secțiunea de grup. Cum în fiecare zi ne întâlneam de la orele 11:00 / 12:00, pentru repetiții, și munceam până în jurul orei 20:00, mi-a rămas prea puțin timp pentru a investi și în exercițiul la care mă gândisem inițial. Am hotărât că e mai profesionist și mai corect să nu alerg după doi iepuri și să mă concentrez asupra unuia singur.
Articolul a fost publicat inițial pe LiterNet.ro, august 2016
