Venind dinspre un București gălăgios (cu semafoare care durează puțin și cu șoferi care, dacă nu treci iute pe zebră, te claxonează) și sosind într-un Cluj moale, dar tot mai fancy & artsy & exclusivist (șmecher, pe scurt), pot să zic că saltul e uriaș. Mental, adaptarea urgentă de la Bucureşti la Ardeal e un fel de parkour, adică sportul ăla în care niște tineri cu picioare bune sar de pe nu știu ce bordură pe nu știu ce zid, de la înălțimi mari, fără să se julească. Dar și când se julesc… Ei bine, eu asta încerc să evit și să mă adaptez, fără julituri, de la un festival de București, intimist și pretențios, la un festival de Cluj, plin de lume, de ritm, de marketing, de suflu și de zâmbete comerciale.
Festivalul de film de la Cluj, despre care am scris în fiecare an pentru că în fiecare an mi-a dat motive să scriu, e Comedy Cluj. Un eveniment ajuns la ediția VII, despre care încă plutește în aer ideea că e un fel de TIFF – idee pe care o au cei care nici măcar la TIFF nu merg – și care uimește prin faptul că oau, e la ediția VII și că, oau, ține 10 zile. Din păcate, discuția asta de clasa a 5-a „Comedy – identitate proprie, TIFF – identitate proprie, rezultă de aici două treburi diferite” trebuie s-o repetăm an de an, până ne intră în cap. Dar ce zic eu aici… Mai bine mergeți la filme și vedeți voi înșivă ce înseamnă programul unui festival de cinema de comedie, care, printre altele, e cel mai mare și important din Europa. Și care, tot printre altele, oferă multe abordări a umorului în cinema, de la discret, aluziv, eseistic, narativ, anti-narativ, autoreferențial, la explicit și comercial. Pe teme și registre estetice la fel de multe, de la social, politic, familial, individual, la erotic, liric, grotesc, tragic. You name it, eu le enumăr nu ca să par deștept, ci ca să vă conving că există multe feluri de a stârni râs, zâmbet sau meditație în sala de film. Iar Comedy Cluj e o „vitrină” bună de expunere a acestor abordări, care, atenție, pot plăcea sau nu. Puteți da nota 5 sau 1 oricărui film: nu dați vina neapărat pe festival, acceptați ideea că orice festival cu selecție responsabilă e doar oglinda felului în care se face cinema, azi. Altfel spus, asta este.
Din motive inexplicabile / VAN valami furcsa és megmagyarázhatatlan
Dacă mulți dintre noi am trecut prin momente de mari timidități, frici, emoții la fiecare două vorbe, lene și izolare, înseamnă că mulți dintre noi ar trebui să ne regăsim, parțial, în filmul lui Gábor Reisz, Din motive inexplicabile. Áron, un tânăr la 30 de ani, e întruchiparea tuturor minusurilor de mai sus, cu mențiunea că îl întrețin părinții, că l-a părăsit iubita și că, la o beție, a cumpărat din greșeală un bilet de avion spre Lisabona, pe banii părinților. Închipuiți-vă, deci, o poveste în care nimic nu merge, în ciuda intențiilor bune pe care Áron încontinuu. Cu fiecare nouă eroare, Áron se adâncește tot mai mult în spaima de viață și nu reușesc să-l scoată de acolo nici gașca de amici – nici ei mai breji, de fapt –, nici familia. Totul ține de felul în care el „sapă” în propriul sine, unde se află toate resursele de personalitate.
Dacă tocmai ați văzut Oglinda lui Tarkovsky și intrați apoi la Din motive…, al lui Gábor Reisz, veți râde superior și veți zice că ați făcut o mare greșeală, că arta e în altă parte, că etc. Corect, cât timp comparăm mere cu pere. Arta, dacă vrem să vorbim despre lucruri mari, poate fi peste tot unde povestea, mesajul și stilul de a le transmite sunt legitime, în limitele genului lor. Și o spun ca să apăr acest film lejer și totuși consistent de posibilele acuzații elitiste gen „a, e o jucărioară de film…” Sigur, e mai aproape de comedioară decât de comedie. Te face să râzi des, la efecte comice instante și la aparente nimicuri, construite cu instrumentele de discurs ale comicului de situație – încurcături neașteptate, ironii și autoironii, ciocniri de eroi diametral opuși. Dar toate astea nu sunt decât apanajul unei comedii care pune accent pe caractere și pe felul în care greșelile lor stârnesc clișee, moravuri, ticuri sociale în care toți ne regăsim, cumva.
Mai mult, cred că virtutea acestei comedii e ușurința cu care povestea e preluată de perspectiva lui Áron, erou principal. O perspectivă subiectivă, interiorizată mai ales sonor, prin muzica de film, splendidă, și prin sunete în surdină, înfundate. Tot ca interiorizare a poveștii are loc un fel de decupare a personajului din spațiile în care se mișcă, decupaj pe care cadrele largi (cu focus pe Áron și cu bokeh puternic pe fundal) îl exprimă simplu. Montajul e alert, cu salt de la detalii cu sprâncene și zâmbete, la cadre în plonjeu și contraplonjeu, care caricaturizează personajul prin supradimensionare. Sunt folosite și câteva artificii de cinema fantastic, precum proiecțiile mentale ale lui Áron, materializate fizic. În fine, Din motive… e un exemplu de film echilibrat, cu umor fin, neforțat, amestecând cumva tonalitatea comediilor romantice cu viteza și belșugul de text ale comediilor lui Woody Allen.
Filmul mai rulează joi, 22 octombrie, ora 21.30, la Cinema „Victoria”.
Ungaria, 2014, 96’
Regie: Gábor Reisz
Scenariu: Gábor Reisz
Distribuție (parțial): Áron Ferenczik, Miklós Horváth
Imagine: Gábor Reisz
Vizionare: în cadrul Festivalului Comedy Cluj, 2015, Cluj-Napoca
