Când spui „țigan”, spui multe. Cuvântul ăsta, pe care până la urmă e legal să-l folosești, conține o listă lungă de aspecte ultra-contradictorii, din care eu, unul, n-aș exclude sărăcia, tradiția, bișnița, cerceșetorii, râurile de bani, manelele, schilozii, puturoșenia, discriminarea, frica, mirosul, câinii care latră la ei, talentul, hoțiile, folclorul, săbiile, vrăjitoarele, palatele. Iertați-mi enumerarea

Filmele de mai jos sunt ambele din categoria „Encounters”. Adică întâlniri, în acel sens larg, prin care înțelegem momentul în care un popor se apropie de altul și ia decizia să-l accepte sau nu. Iar în vremurile de azi, poate mai mult decât acum câteva decenii, chestiunea deschiderii brațelor pentru străini este mai actuală, mai

Cred că cea mai mare chestie, într-un festival de film cum e Astra, ar fi să vină, la filme, oameni din alte orașe. Pentru că una e să stai în Sibiu și, când ai timp, să dai o fugă în centru, și cu totul altceva e să fii departe, să dai bani pe drum, pe

An de an, în aceeași perioadă (vară-toamnă), umblu prin festivaluri. Cei de acasă știu asta, sunt obișnuiți să fiu plecat, deși nu le place și, cu un aer trist, își încearcă norocul în fiecare an: „când gați odată cu astea?” Răspunsul e nasol: nu știu, fiindcă nu pot fără. Și vă mai zic ceva. Dependența

Pentru foarte mulți, Cristi Puiu e doar un nume. Pentru mulți, e unul care apare la TV, în interviuri târzii, pe programe artsy care de obicei „se sar” din telecomandă. Pentru puțini, e un nume legat, de-a valma, de Cannes, TIFF, Moartea domnului Lăzărescu, regizori noi post-Nicolaescu, de care n-auzi decât dacă fac ceva rău

Mulți văd, în TIFF, două chestii: 1) film românesc și 2) ocazia să vadă film românesc. Și bine fac. Că văd trei filme pe zi la fiecare ediție, sau unul pe an, sau unul la trei ediții, sau că merg pentru prima oară în viața lor la festivalul ăsta de care nu se poate să

Mărturisesc că de mult timp mă chinui să găsesc un cuvânt suficient de frumos și, în același timp, suficient de dur, care să descrie dezamăgirea spectatorului în sala de film și să înlocuiască, de fapt, urâtul termen „țeapă”. Caut un cuvânt care să sune, dacă s-ar putea, onest și totodată livresc, să însemne și „m-a

Despre filmul de mai jos aș fi vrut să scriu mai mult decât am scris. Nu e cel mai bun pe care l-am văzut în ultimul timp, nu e nici măcar original, ca situații, ca umor, ca tot. De fapt, văzându-l, aveam mereu senzația că tipul ăla de secvență și genul ăla de poantă am

E foarte posibil ca întrebările care se aud cel mai des, la TIFF, să fie „ai bani de filme azi?”, „mai apucăm să mâncăm?”, sau, cea mai răspândită, aici la Cluj, „no, ai văzut ceva fain?” Dacă la primele două am răspunsuri pe care nu le-aș face publice, la ultima aș răspunde că da, am

Când am auzit prima oară aplauze la cinema, nu-mi venea să cred. Era ceva ciudat, atât pentru faptul că aplaudații nu auzeau aplauzele, cât și pentru că aplaudatorii aplaudau puțin, nici pe jumătate din cât se aplaudă la teatru. Pe urmă, mi s-a părut că devine ceva firesc, apoi obișnuință, apoi obligație. TIFF a contribuit