Izolaţi te convinge cam cum arată un film făcut în şase zile, în scenografie reală (Ibiza, nimic mai mult, nimic mai cult), cu buget jignitor de mic (600 de Euro), favorit la Marele Trofeu al TIFF-ului şi preferat al publicului, imediat după proiecţie. Impressive, nu?
Doi spanioli, prieteni de-o viaţă. De fapt, acea viaţă pe care o pricep doar bărbaţii, fiindcă tot filmul e o imensă discuţie despre subiecte la ordinea zilei, ca DVD, VHS, femei, politică, filme iraniene şi filme de artă, jocuri PC şi homosexuali, francezi şi italieni, curve şi excursii – toate aruncate într-un balast de umor irezistibil. Un fel de Cehov în cele mai şoade straie de road-movie, pentru că tipii ăştia doi vorbesc şi merg, merg şi vorbesc, într-un fel de variantă autohton-spaniolă a lui Ilie Moromote şi Dumitru lu’ Nae. Rezultatul acestui marasm de vorbe interminabile este că râzi de te-mprăştii, fiindcă recunoşti în acest recital „în doi” toate clişeele de gândire de care sunt capabili bărbaţii, plus ceva psihologie de discurs şi mult, foarte multă opinie regizorală, subtilă, despre calitatea textului în cinema. Nu te oboseşte presiunea verbală (asta dacă îţi convine Woody Allen sau Seinfeld), pentru că ţi se serveşte, cu viteza picăturilor de perfuzie, un umor pe care l-ai înghiţi dintr-o bucată, pe tot. N-aş zice chiar „umor universal”, pentru că declanşează acel tip foarte special de haz al glumelor şi fazelor „de moment”. Un must-see, fără doar și poate, atât pentru cei care abia așteaptă să savureze dialoguri cu adevărat imprevizibile, cât și pentru cei care ridică din sprâncene și cred că n-au cum să prizeze astfel de umor.
Spania, 2005, 80’
Titlu original: Aislados
Regie: David Marqués
Scenariu: David Marqués
Imagine: Arie Van Dam
Distribuție (parțial): Adrià Collado; Eric Francés
Vizionare: în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), 2006, Cluj-Napoca
Articolul a fost publicat inițial în revista „Verso”, iunie 2006
