PasiLiberi.ro e un loc în care, citind despre film, dai click și pe schi. Și, citind despre turism, dai click și pe teatru. E un loc în care ți se pune filmul în brațe, teatrul pe genunchi, clăparii în picioare și rucsacul în spate.

Am ales, deci, cinci domenii (film, teatru, schi, turism, viață), cu un numitor comun: libertatea de mișcare. Fără mișcare suntem falși. Fără libertate suntem triști. Fără idei suntem mici.

Bine ai venit pe site-ul celor ce nu sunt falși, triști și mici.

cinema

3 faces

Când ne mirăm de ce occidentalii privesc cu ochi mari filmele venite din est – adică ale noastre, în special, izvorâte din această lume neocomunistă, ultra-coruptă, încă gri, exotică pentru ei dar banală pentru noi – ar trebui să ne dăm seama că la fel privim și noi filmele care vin, tot din est, înspre

Dramă sub capac etanș: One Day

Până să apară Les Films de Cannes à Bucarest, în 2010, nu exista, în ce mă privește, un alt festival în afară de TIFF care să conteze. TIFF era, în esență, festivalul, adică cel mai bun motiv să plec de acasă în alt oraș, ca să văd filme. Din 2010, însă, TIFF a trecut pe
Miss Julie 1

Unic, irepetabil: Miss Julie

Ca întotdeauna când trece mult timp de când n-ai mai făcut o chestie – cum e mersul la teatru, în cazul meu –, în clipa în care intri în teatru ai senzația că ești parașutat acolo și că nici nu mai știi cu ce se mănâncă toată povestea. Te simți în plus, te simți mic,

Trip cu Keta & Moștenitoarele

Uneori, ezit să-mi chem prietenii la TIFF. Mi-e… nu știu cum. Și vă zic și de ce. Am văzut prea multe în TIFF și sunt prea conștient că nu poți niciodată să știi cât de reușit / prost / complicat / șocant / grețos o să fie filmul la care nimerești. Pe scurt, pur și
TOP