Piatra Craivii, de lângă Alba Iulia, e cum desenam noi munții în copilărie: un vârf ascuțit, în care te înțepi dacă pui mâna. Înalt, stâncos, fotografiabil, desenabil, povestibil, e muntele care, spun mulți, ar ascunde capul lui Decebal… În sfârșit, e muntele clasic. Din simplul motiv că e sălbatic. Și, culmea, accesibil, chiar și celor cu picioare leneșe.
Părerea mea, ca umblător pe coclauri, e că singurul lucru care v-ar putea opri să urcați pe Piatra Craivii e frica de înălțimi. Și vremea rea. În rest, aveți toate motivele să vă cățărați pe cei 1.078 m pe care îi măsoară stânca: priveliștile amețitor de largi; aventura de urcare pe coate și genunchi; ruinele cetății dacice Apoulon; Poiana Inimii, din vecinătate; legendele locului; off-road-ul generos pentru MTB, moto și 4×4. Să le luăm pe rând.
Priveliștile
Traseul de urcare prin Bucerdea Vinoasă e cel mai ofertant, ca peisaj. Mai ales toamna, în octombrie, când totul e ruginiu, galben și încă verde. De cum ieșiți din sat și urcați prin superba livadă de meri, traseul vă duce iute sus. Încă de pe acum panoramele încep să vi se așeze la picioare, la doar 15 de minute de când ați început urcușul. Dar veți căsca ochii abia din secunda în care veți porni pe traseul de urcare pe stâncă. Realmente cu fiecare pas făcut, veți fi cu un metru mai sus și mai departe de vale iar locurile prin care știți că ați trecut vor părea miniaturi. Valea, culmile îngrășate de verdeață, Alba Iulia, Ighiu etc. Totul e mic și departe, înșelător de palpabil când e atmosfera clară. Iar de sus, de la crucea din vârf (cota 1.078), veți admira Cheile Turzii, Piatra Cetii, văile Munților Trascău, ca niște jgheaburi verzi, Culoarul Mureșului, Alba Iulia, Sebeș, Munții Șureanu, chiar și crestele Făgărașilor. Atenție, însă, admirați și stați deoparte; nu vă apropiați nici măcar la un metru de prăpăstiile care pornesc din vârf.
Aventura
La baza Pietrei Craivii e un izvor. Luați-l ca reper, fiindcă abia de acolo începe urcușul. Un urcuș obositor, cu of-uri și transpirații, dar palpitant. La început, traseul e cu pajiști, cu copăcei, dar se transformă treptat în cărări înguste, strecurate printre bolovani, pe care nu-i urci decât dacă te împingi în picioare, dacă te sprijini de omul din față și dacă te prinzi bine cu mâinile. Bocancii adecvați, obligatorii firește… Cât despre „omul din față”, ideal ar fi să fiți însoțiți de persoane care au mai urcat acolo. Mai ales că traseul nu e bine marcat, iar hăurile care se cască la un pas distanță pot crea panică în cazul în care n-ați nimerit pe cărarea corectă și v-ați pomenit pe un dead-end.
Cetatea dacică Apoulon
Dacă mulți urcă pe Piatra Craivii pentru priveliști, există totuși câțiva care merg acolo fiindcă le place istoria. Mai exact, istoria dacilor. Pe Piatra Craivii se află cetatea dacică Apoulon, găsită accidental în timpul unor săpături arheologice, acum peste 50 de ani. Cetatea era construită strategic, de aici putând fi supravegheat accesul spre munte; de altfel, Piatra Craivii oferea spațiul ideal de locuire: poziție strategică; zăcăminte metalifere; izvoare de apă. Cercetările au scos la iveală faptul că cetatea avea dimensiunile de 67×36 m și că era clădită dintr-un zid gros de 3 m, așezat pe stâncă. De asemenea, s-a constatat că tehnica de construcție e diferită de cea utilizată în așa-numiții Munți ai Orăștiei, astfel că cetatea (din care azi se mai văd rămășite pe traseul de urcare, așadar pe latura nord-vestică a masivului) impresionează prin arhitectură complexă (clădiri cu caracter civil, militar şi spiritual, ateliere, gropi de provizii sau cu depuneri de ofrande). Civilizația pe Piatra Craivii, însă, nu se oprește la antichitate, ci continuă cu evul mediu. Există urme ale unei cetăți medievale, parțial suprapusă celei dacice, însă sunt greu de identificat. Cu atât mai puțin de fotografiat.
Poiana Inimii
E, într-adevăr, o poiană și e, într-adevăr, ca o inimă. Decupată nu de om, cu drujbe și topoare, ci de Dumnezeu, cine știe acum cât timp. N-ai cum să n-o vezi, fiindcă e tocmai pe versantul opus, cum urci spre Piatra Craivii. Poiana Inimii, cunoscută printre localnici sub numele de Poiana lui Ursoi, a devenit, dintr-un loc ignorat și rareori pozat, un obiectiv turistic fotografiat, discutat pe forumuri, pin-uit pe Google Earth, tag-uit în selfie-uri de Facebook și filmat de n-șpe televiziuni. În plus, „inima” apare pe toate materialele de promovare a județului Alba. Mă refer la o idee mai veche a Consiliului Județean Alba de a folosi Poiana Inimii ca inspirație pentru logo-ul turistic al județului: o inimă, cu literele A, B (adică Alba) și T (adică turism) înscrise, simbolic, în ea, iar dedesupt, site-ul de turism al județului (www.turismalba.ro). Aceeași instituție dorește ca poiana să devină, în viitor, arie naturală protejată. Sperăm să se și întâmple. Cât despre accesul la Poiana Inimii, acesta e simplu. Din DJ 107 H, pe direcţia Ighiu-Cricău, se desprinde un drum la stânga, ce duce în satul Bucerdea Vinoasă. Drumul continuă până la ieşirea din sat, de unde se desprinde la stânga o potecă, ce străbate pădurea până la intrarea în poiană. Coordonate: 46°11’40” lat. N, 23°30’20” long. E. Iată, mai jos, câteva imagini făcute primăvara, vara și toamna, plus logo-ul turistic al județului.
Legendele
Ca orice stâncă impunătoare, cu trecut încărcat, violent, Piatra Craivii are multe povești în spate. Legende, dacă vreți. Una din ele, ușor horror, e că Piatra Craivii se deschide o dată la șapte ani, ca o gură de pește, lăsând cale liberă către comorile dinăuntru. Se spune că un om a nimerit acolo, acum câteva zeci de ani, tocmai în clipa când se deschidea stânca. Lacom după bogățiile văzute înăuntru, omul și-a îndesat desaga cu de toate. Piatra, însă, s-a închis înainte ca el să iasă. Bătrânii spun că, în unele nopți, se aud urletele celor încuiați înăuntru și că, în fiecare zi de Joi a Paștilor, stânca se redeschide.
O altă legendă spune că ar exista un tunel care leagă subsolul bisericii reformate din Cricău (sat din apropiere) de fosta cetate medievală de pe munte. Istoricii, însă, întorc capul de fiecare dată când se spune povestioara asta, dat fiind că în evul mediu nu existau posibilități tehnice pentru asemenea lucrări.
Dar poate cea mai sonoră poveste e cea legată de capul lui Decebal. Cum că el s-ar afla chiar acolo, la Piatra Craivii. Inutil să vă amintesc, acum, scena de pe Columna lui Traian, în care îl vedem pe regele Daciei tăindu-și gâtul… Așa că da, gurile credule și dornice de publicitate rapidă asta spun: că acolo e capul. Bineînțeles, studiile istorice infirmă totul, menționând că „trofeul” a fost, de fapt, dus la Roma și aruncat în râul Tibru, în mod ritualic.
Acces la Piatra Craivii
Trei căi de acces există spre Piatra Craivii și, cu toate că nici una nu e asfaltată, sunt practicabile de către orice tip de mașină. Un drum pornește din satul Craiva, altul din satul Cricău, iar al treilea din satul Bucerdea Vinoasă. Acesta din urmă e mai indicat, totuși, pentru mersul pe jos iar distanța de parcurs e de 6 km (care pot fi făcuți în două ore). Toate trei variantele sunt potrivite mai degrabă pentru off-road, în special pentru mountain-biking, pentru motociclism enduro și cross și pentru iubitorii de 4×4.
Obiectiv turistic: Piatra Craivii
Localizare: Munții Trascău, pe raza comunei Ighiu (județul Alba)
Coordonate: alt. 1.078 m, 46º12’28” lat. N; 23º29’02” long. E
Acces: cu mașina; pe jos
Surse de informație pentru acest articol: Academia Română; Muzeul Național al Unirii Alba Iulia
Credite foto: Florian-Rareș Tileagă
