Piatra Craivii, de lângă Alba Iulia, e cum desenam noi munții în copilărie: un vârf ascuțit, în care te înțepi dacă pui mâna. Înalt, stâncos, fotografiabil, desenabil, povestibil, e muntele care, spun mulți, ar ascunde capul lui Decebal… În sfârșit, e muntele clasic. Din simplul motiv că e sălbatic. Și, culmea, accesibil, chiar și celor

E, într-adevăr, o poiană și e, într-adevăr, ca o inimă. Decupată nu de om, cu drujbe și topoare, ci de Dumnezeu, cine știe acum cât timp. N-aveți cum să n-o vedeți, fiindcă e tocmai pe versantul opus, cum urcați spre Piatra Craivii. Și n-aveți cum să n-o țineți minte, pentru că pare a fi locul

Dacă v-aș arăta imagini cu Piatra Secuiului, din Apuseni, și v-aș spune că sunt din Tibet sau Japonia, m-ați crede. Stâncile enorme, înălțate parcă brusc din câmpie, ca și când n-ar trebui să fie acolo, te trimit cu gândul la cele mai stranii locuri din Asia. Locuri unde, de obicei, nu ajungi decât dacă dai