Mi-a plăcut mult a opta zi de FITS 2016 și cred că a fost ceea ce se spune că înseamnă festivalul ăsta lăudat de toți: vitalitate și inedit irepetabil. Pe mine, unul, mă exclud din acești „toți”, fiindcă e prima ediție la care vin și, să spunem, sunt încă în faza de acomodare. Dar, judecând după ziua de ieri, cred că și alte zile și ediții au fost așa. M-am simțit atât de bine la cele două spectacole de mai jos, încât nici unul dintre „minusurile” de ieri n-a reușit să mă indispună. Nici oboseala, nici dormitul pe apucate, nici fumul de țigară de la etajul de jos, care urca la mine prin geamul deschis, nici voluntarul obraznic, ultra-zelos, rotofei, care tăia bilete la cele două spectacole. Un fel de Bran, cu ochelari și aere de mic milițian. Nu, n-a fost să fie: festivalul e bun și să te face să uiți de nimicurile zilnice.

Azi n-o să fac critică, fiindcă sunt efectiv epuizat după șapte zile de disecat stilistici și găsit „diagnostice” pentru spectacole mai mult încâlcite și mai mult confuze, pe care nici nu știai de unde să le apuci. O să vă povestesc, în schimb, două momente speciale, care au definit, cum spuneam, acest festival atât de puternic ca diversitate: un spectacol de teatru într-o bazilică de secol XIII, cocoțată pe un deal, undeva lângă Sibiu, și un concert de orgă la miezul nopții, în cel mai frumos edificiu gotic sibian: catedrala evanghelică.

Memorie devastatoare / Memoria

Asfințit de vară, cetate pe vârf de deal și o mână de oameni care urcă pe o cărare, până sus de tot. În cetate, o biserică, iar de jur-împrejurul dealului, o pădure atât de groasă, încât parcă n-ar putea trece prin ea nici o rază de soare. Iată, pe scurt, decorul momentului de aseară, din biserica fortificată a satului Cisnădioara, în care a avut loc Memorie devastatoare, spectacol de Eugenio Barba.

Nu știu cât de multe cunoașteți despre omul de teatru Eugenio Barba, dar nu asta contează. Nu cred Barba v-ar fi propus toată experiența asta de a urca un deal, de a lăsa în urmă orașul și claxoanele și de a lua parte la o poveste de teatru, într-o biserică de secol XIII, doar dacă voi ați fi știut cine este el, ce a făcut el pentru teatrul european și cât de important e în manualele de teatrologie. Barba a dorit, în schimb – și a reușit, din punctul meu de vedere – crearea unui moment care cu greu se poate șterge din mintea spectatorului. Un moment care, dacă nu e puternic în sine, e cu siguranță puternic pentru locul în care se întâmplă.

Momentul s-a numit Memorie devastatoare – spectacol scris și jucat de Else Marie Laukvik, în regia lui Barba – iar locul a fost biserica fortificată, ale cărei ferestre strâmte, bolți frânte, uși groase și răcoare tipică bisericilor săsești au fost în acord perfect cu starea de durere și cântec din spectacol. Durere, fiindcă întreg spectacolul e monologul unei bătrâne care își aduce aminte drame din Holocaust și cântec, fiindcă pe tot parcursul monologului un bărbat cântă din acordeon și vioară, acompaniind durerea. Naiv, decent, echilibrat, cursiv ca proces de creare a spectacolului mental, prin ceea ce povestește bătrâna, Memorie devastatoare e una din puținele tragedii spuse cu zâmbetul pe buze, pe care le-am văzut până acum.

Regie: Eugenio Barba

Dramaturgie: Else Marie Laukvik, în colaborare cu Eugenio Barba și Franz Winther
Muzician: Franz Winther
Distribuție: Else Marie Laukvik
Producție: Odin Teatret – Nordisk Norvegia
Vizionare: iunie 2016, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru, Sibiu
Credite foto: www.transilvania-medievală.ro (foto monument); Tommy Bay și Riccardo Musacchio (foto spectacol)

Aproape de miezul nopții

Și, de parcă n-ar fi fost intensă noaptea de ieri, când, ieșind din cetate, vedeam zidurile în lumina lunii și, peste ziduri, luna, m-am întors în Sibiu, iar următorul moment la care m-am dus a fost concertul de orgă din catedrala evanghelică. Un concert nocturn, cântat la cea mai mare orgă din sud-estul Europeri, într-una din cele mai mari biserici gotice din țară. Cred că urmăream o încheiere potrivită pentru o zi pe care o vroiam bună până la capăt.

N-a fost tocmai repertoriul preclasic sau romantic pe care, cred, majoritatea dintre noi îl așteptam. Dimpotrivă, lucrările interpretate au venit din epoci mult mai puțin previzivile, cu inflexiuni moderne și postmoderne, cu accente jazz și neobaroce. Intensitatea bruscă, de tip expresionist, a frazei muzicale, coloratura cvasi-violentă a temei și aparentele dizarmonii au fost suficient de bizare și îndrăznețe pentru mulți dintre noi, cât să nu adormim în strane și să ne dăm seama că, de fapt, noi trebuie să ne adaptăm urechile la muzică, nu muzica la urechile noastre. În plus, a fost un prilej bun de conștientizare a profilului multicultural (nu, n-ar trebui să fim sătui de acest termen) al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, care cuprinde la fel de mult acorduri de orgă, drumeții pe cărări de munte și circ, pe cât cuprinde conferințe, expoziții, spectacole de o oră, două și trei ore și film documentar.

Organist: Jürg Leutert (Elveția)
Repertoriu:
– Postlude pour l‘Office de complies – Nachspiel zur Complet, dem letzten Stundengebet des Tages (Jehan Alain);
– Variationen über den Jazzstandard Lullaby of Byrdland (Urs Pfister);
– Fantômes aus des 3. Suite der Pièces de fantaisie op. 54 (Louis Vierne);
– Barafostus Dreame aus dem Fitzwilliam Virginal Book (anonim);
– ‘round Midnight (Thelonious Monk);
– Coral Nr. 2 în la minor (César Auguste Franck)
Audiție: iunie 2016, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru, Sibiu
Credite foto: Ana-Maria Elena Rizeanu

Articolul a fost publicat inițial pe LiterNet.ro, iunie 2016