PasiLiberi.ro e un loc în care, citind despre film, dai click și pe schi. Și, citind despre turism, dai click și pe teatru. E un loc în care ți se pune filmul în brațe, teatrul pe genunchi, clăparii în picioare și rucsacul în spate.

Am ales, deci, cinci domenii (film, teatru, schi, turism, viață), cu un numitor comun: libertatea de mișcare. Fără mișcare suntem falși. Fără libertate suntem triști. Fără idei suntem mici.

Bine ai venit pe site-ul celor ce nu sunt falși, triști și mici.

Mountains May Depart

Cel mai greu și, în același timp, iritant e să ai de-a face cu un film mediocru. Nici entuziasmant, nici dezamăgitor, ci undeva la mijloc, pe acea linie fină care s-ar putea numi „între”. E filmul care acum te surprinde plăcut și îți dă motive să crezi că e consistent, profund, că nu e așa

Chronic

Alaltăieri, în timp ce eram la cinema și vedeam The Assassin, acest film cumplit de neoccidental și necomercial, știam că nu am prea multe șanse să vă fac să-l vedeți, cândva, în viața asta. În ciuda superlativelor pe care le foloseam. Ieri, însă, când am văzut Chronic, îmi râdeau mustățile, pentru că știam că filmul

The Assassin

Dacă „cinema” înseamnă, pentru voi, filmele care plac, care sunt ușor de înțeles, simplu de privit, care nu schimbă „macazul” receptării și care corespund exclusiv genurilor cu care v-ați obișnuit de mult, puteți să vă opriți aici din citit. Sau dacă cumva citiți iar filmul vi se pare atractiv și mergeți să-l vedeți, să știți

Anii mei de București. Anii mei de FNT

Din 2004, de când vin la București pentru Festivalul Național de Teatru, pot să spun că am trăit și am văzut multe pe aici. De pildă: un cutremur pe care nu-l uit până mor (2004); o înmormântare faraonică (Păunescu, 2010); niște alegeri prezidențiale bizare, dure ca mineriadele (2014); niște proteste de stradă care nu se

Le tout nouveau testament

Amintiți-vă cum erau filmele de suspans în anii ’50-’60. Pătimașe, teatrale, frumoase ca niște tablouri. Apoi a venit Jaws, în 1975, al lui Spielberg, care a spulberat tot și a schimbat la față cinema-ul, ca industrie, și thriller-ul, ca specie. Amintiți-vă cum era muzica în filmele primelor decenii de secol XX – lăcrimoasă în drame,

Palme d’Or, 2015: DHEEPAN

De la gară, urma să plec direct la cinema. Aveam doar câteva minute între sosirea trenului și începerea proiecției și cred că taxiul ar fi trebuit să zboare, ca să prind filmul. În fine, cum-necum, am ajuns. Dar, după doișpe ore de tren între Cluj și București, între care două de mică întârziere, tipic cfr-istă,

Cannes dă București

Diseară plec spre București, la festivalul Les Films de Cannes a Bucarest. Dar, ca unul căruia îi plac prescurtările (fiindcă întotdeauna o prescurtare sună mai lejer, mai de gașcă, mai chill decât versiunea integrală), eu le spun tuturor că „merg la Cannes”, în loc să zic, așa cum ar trebui, că „merg la Les Films

An Honest Liar

Ați văzut vreodată la televizor, în concursurile de golf, cum lovește câte unul mingiuța aia albă și o face să zboare peste tot terenul, intrând fix în gaura aflată departe? Firește, nu vedem asta zilnic; de fapt, șansele să aibă loc asemenea lovituri sunt atât de mici, încât putem vorbi de mari excepții. Gen „People

2+2 & Cei ce salvează lumea

Când îmi chem prietenii la un film pe care nu l-am văzut (mare, imensă greșeală), iar filmul e un eșec trist chiar dacă sinopsis-ul sună bine, îmi vine să intru în pământ. De parcă eu l-aș fi făcut. Dar așa e în orice festival. Poți aplica ce criterii vrei ca să alegi cele mai bune

Din motive inexplicabile

Venind dinspre un București gălăgios (cu semafoare care durează puțin și cu șoferi care, dacă nu treci iute pe zebră, te claxonează) și sosind într-un Cluj moale, dar tot mai fancy & artsy & exclusivist (șmecher, pe scurt), pot să zic că saltul e uriaș. Mental, adaptarea urgentă de la Bucureşti la Ardeal e un

Vestul singuratic

Apoi am văzut Vestul singuratic, al lui Cristi Juncu. Acest al doilea și ultim spectacol pe care l-am prins la București, în „FESTin pe Bulevard”, era de fapt unica mea șansă să mă răzgândesc și să văd cu alți ochi festivalul ăsta despre care ar fi trebuit să știm mai multe. Nu pot folosi cuvinte

Tatăl

Când ajungi la un festival pe ultima sută de metri și încerci, în două zile, să prinzi cât poți, ca să simți măcar pe vârful limbii că ai gustat festivalul, e ca și când vii la spartul târgului. Nu se mai vinde nimic și nu te crede nimeni că ai fost acolo. Iacă așa m-am
TOP