PasiLiberi.ro e un loc în care, citind despre film, dai click și pe schi. Și, citind despre turism, dai click și pe teatru. E un loc în care ți se pune filmul în brațe, teatrul pe genunchi, clăparii în picioare și rucsacul în spate.

Am ales, deci, cinci domenii (film, teatru, schi, turism, viață), cu un numitor comun: libertatea de mișcare. Fără mișcare suntem falși. Fără libertate suntem triști. Fără idei suntem mici.

Bine ai venit pe site-ul celor ce nu sunt falși, triști și mici.

Hamlet-ul Indoneziei? The Look of Silence

Nu știu de ce, dar întotdeauna ultimul film pe care îl văd la Astra e, în cazul meu, un fel de pumn în stomac. Ca poveste, ca mesaj, ca mod de spunere a mesajului, filmul îmi rămâne tatuat pe creier, iar dacă mă întreabă cineva „cum a fost la Astra?”, eu răspund gândindu-mă fix la

Filme la care ne-am înghesuit

E suficient ca, într-un festival de film, să fie în program titluri care conțin termenii „sex”, „naked”, „pleasure”, ca să se umple sala de lume. Toți își închipuie un singur lucru – ceva cu sau despre sex – și, brusc, festivalul are un nemăsurat succes. Filmele, chiar dacă sunt de artă, încep să sune bine,

Câteva românești

A patra zi de Astra Film a fost, pentru mine, în roșu, galben și albastru. Trei filme, toate românești, mi-au umplut programul zilei de joi, 8 octombrie, iar fiecare dintre ele pot să spun că a „venit” cu realități complet diferite între ele. Una acidă, una intens umană și cu riduri pe frunte, alta cu

„Trimisul” lui Hitler. The Érpatak Model

Când un film durează o oră și jumătate, iar discuțiile de după, cu regizorul, încă o oră, e clar că ceva nu e în regulă acolo. Nu neapărat cu filmul, ci cu subiectul. Ieri, aproape o oră a durat șirul de întrebări și răspunsuri („Q&A”, pe românește), de după proiecția documentarului The Érpatak Model. Dar

The Long Way Home

Întotdeauna după ce ajung la un festival, în alt oraș, prietenii de acasă încep să mă întrebe „cum e”. E întrebarea standard, care, într-un fel, mă obligă să răspund standard: „ce să zic, e OK”, deși atâtea nuanțe încap în acest sărăcăcios OK, încât parcă nu există un răspuns mai prost. În legătură cu Astra

Gânduri de prima zi

Vă scriu de la fereastra unei clădiri înalte (de unde se vede tot Sibiul) și de pe un scaun care scârțâie. A trecut o zi de când sunt în Sibiu, la Astra Film Festival și încă n-am reușit să intru în „starea de festival”. Știu, ați auzit des expresia, eu însumi m-am săturat de ea

Mănăstirea Rîmeț

În decembrie ’89, călugăriţele de la Rîmeţ n-aveau nici televizor, nici radio. Rupte de lume în sensul complet al cuvântului, cum destul de rar vezi azi în spaţiile monahale româneşti, maicile din mănăstirea de secol XIV erau, în 1989, prea departe de zgomotul lumii, ca să-l poată auzi. Nu ştiau că ţara trece dintr-o eră

Cheile Rîmeţului

Cheile Rîmețului e genul de loc de care parcă toată țara a auzit și pe care parcă toți l-au văzut. Dovadă că, dacă n-ați fost încă acolo și o spuneți în gura mare, s-ar putea ca cinci să se mire, doi să facă pe deștepții iar unul să vă apostrofeze ironic „că nu se poate

Schitul Poșaga

În secunda în care am intrat în bisericuță, fiind soare afară și întuneric înăuntru, n-am putut vedea mai nimic. M-am frecat la ochi, dar tot degeaba. În schimb, am auzit două voci, care rosteau, pe rând, o rugăciune lungă. O rosteau în șoaptă și, în combinație cu întunericul, părea un fel de vis, ziua-n amiaza

Mirosul din cutia cu diafilme

În dulapul din stânga, jos, unde nu mai am decât niște casete cu Ace of Base, e o cutie roșie, veche. Capacul abia mai stă pe ea, iar cutia, de pe care eticheta s-a dezlipit de mult, e tocită la colțuri de zici că a căzut pe scări. Așa arată, azi, cutia mea cu diafilme.

Creștinul român

Când eram mic, mergeam la Adunare cu bunica din partea tatălui, dar și la Liturghie, cu bunica din partea mamei. Îmi plăcea și într-un loc, și în altul. Mai târziu, mergeam la baptiști, fiindcă aveam niște veri pe acolo, pentru ca, în liceu, să devin organistul bisericii luterane din oraș și, simultan, membrul ardent al

Comoara

Dacă încă nu v-ați prins că filmul românesc e cu vorbe și tăceri, înseamnă că nu erau românești filmele pe care le-ați văzut. Ultimii ani sunt arhiplini de filme-dialog și filme-liniște, de filme-conversație și filme-privire, care prin cuvânt și liniște ecranizează o realitate pe care toți o știm. Pentru noi, ele sunt un fel de

GET A FREE QUOTE

Please fill this for and we'll get back to you as soon as possible!

TOP