PasiLiberi.ro e un loc în care, citind despre film, dai click și pe schi. Și, citind despre turism, dai click și pe teatru. E un loc în care ți se pune filmul în brațe, teatrul pe genunchi, clăparii în picioare și rucsacul în spate.

Am ales, deci, cinci domenii (film, teatru, schi, turism, viață), cu un numitor comun: libertatea de mișcare. Fără mișcare suntem falși. Fără libertate suntem triști. Fără idei suntem mici.

Bine ai venit pe site-ul celor ce nu sunt falși, triști și mici.

Scurtmetraje. Sau despre filmul românesc (partea II)

Chiar dacă încă nu e prea evident și nu suntem toți de acord, interesul pentru poveste în scenaristica românească a început să crească. A evoluat, în ultimii ani, de la puținul sec și complet dependent de dialog, la tot mai multă acțiune și efect, fără însă ca acțiunea și efectul să fie neapărat scopuri în

Scurtmetraje. Sau despre filmul românesc (partea I)

Aud multe păreri despre filmul românesc. Păreri nu tocmai bune, de regulă, dar îndreptățite de multe ori. Păreri subiective dar oneste, păreri de oameni care au văzut două-trei titluri, au rămas dezamăgiți și s-au gândit ca altădată nici să nu mai calce la filme românești. Însă nu știu câți dintre voi ați văzut, de fapt,

600 de mile & Despre oameni și oi

De când a început TIFF-ul, mi se pun non-stop două întrebări. Aceleași două întrebări, care se repetă zi de zi, day & night, de parc-aș fi în Twilight Zone. Sau, mai rău, în Groundhog Day. Prima („no, cum e la TIFF?”) e întrebarea celor care nu vin la TIFF, dar vor să afle cam care-i

Incendiul & Plan pe șase ani

Mai demult, când mergeam la câte un festival și vedeam un film prost, mă enervam. Eram în stare să dau vina pe tot festivalul pentru filmul ăla, de zici că staff-ul evenimentului l-ar fi regizat. Nu făceam distincția între calitatea unui eveniment, care ține de organizatori, și calitatea filmelor din program, care ține de artă

Melbourne & Nopți de vară

Uneori mă uit prin sală, pe întuneric, la spectatori. Deși nu pot vedea decât siluete și profiluri, îmi place să-i văd cum reacționează, dacă se joacă sau nu pe telefon, dacă se foiesc, șușotesc, își dau coate, dacă-și suflă nasul de plâns sau pufnesc în râs. Ieri, de exemplu, am prins niște reacții de pozat,

Lecția & Melody

Nu știu de ce, dar, după atâția ani de mers la TIFF, îmi încep fiecare text cu o concluzie. Ca și când, brusc, m-a lovit înțelepciunea de veteran, cu barbă albă și priviri grave. Așa că iat-o, concluzia: la TIFF, lumea e mai bună, parcă. Mai liberă, mai matură. Plutește în aer un fel de

Povești trăsnite & Pâine neagră

Un nou record în Cluj, aseară: 2.500 de oameni congelați în Piața Unirii. Fix în centru. O congelare colectivă, dureroasă, până la oase, dar 100% asumată. A fost prima zi de TIFF, iar deschiderea oficială – adică o oră de discursuri, spectacolașe și prezentări, plus încă două ore de film – a fost un eveniment

Spectatorul pufăitor (partea I)

Dacă e vreun lucru pe lumea asta care cere eforturi de alpinist, care stoarce litri de sudoare și care, după ce ai încercat, îți face sete de trei beri, atunci lucrul ăla, vă spun eu, e încercarea de a convinge pe cineva să vadă un film pe care nu vrea să-l vadă. Ai de-a face,

Sebeș. Uneori e bine

Sebeșul e al meu. Nu-i al urmașilor urmașilor voștri, care, probabil, vor purta măști de gaze și-n somn. Sebeșul e al meu și, cu toate minusurile grave care există acolo și care te fac praf când ți-e lumea mai dragă – aerul toxic, mafia lemnului, administrația leneșă, delăsarea socială cronică, înmulțirea galopantă a cocalarilor, trista

Somewhere. De Coppola

Iubitorii lui Lost in Translation, scris și regizat de aceeași Sofia Coppola, vor priza și acest mult-mai-tulburător Somewhere, în care totul se învârte (din nou) în lumea neutră și aventuroasă a hotelurilor. La mijloc, însă, îl avem pe cel mai antierou dintre antieroi. Actor la Hollywood, posesor de Ferrari, Johnny e mare vedetă de tabloid,

Monitor în Franța

Când au auzit prietenii mei că plec în Franța, ca instructor de schi, au făcut niște fețe lungi și au căscat niște ochi mari, lăcrimoși, de parcă urma să plec pe front. Reacția lor, de adâncă admirație, a fost una și aceeași: „bravo, bă băiatule…” Nu știu de ce, dar aveau impresia că merg acolo

Aferim!

Românii care se bucură că filmele românești iau premii, dar nu merg să le vadă, sunt ca niște părinți care se bucură că băiatul lor e bun la fotbal, dar nu merg să-l vadă jucând. Cam așa văd eu legătura dintre numărul mare de exclamații patriotarde „oau ce fain!”, „bravo lor!”, „ce bine că luăm

GET A FREE QUOTE

Please fill this for and we'll get back to you as soon as possible!

TOP