PasiLiberi.ro e un loc în care, citind despre film, dai click și pe schi. Și, citind despre turism, dai click și pe teatru. E un loc în care ți se pune filmul în brațe, teatrul pe genunchi, clăparii în picioare și rucsacul în spate.

Am ales, deci, cinci domenii (film, teatru, schi, turism, viață), cu un numitor comun: libertatea de mișcare. Fără mișcare suntem falși. Fără libertate suntem triști. Fără idei suntem mici.

Bine ai venit pe site-ul celor ce nu sunt falși, triști și mici.

„Fiți amabil, aveți carvăre?”

Înainte să schiez pentru prima oară în străinătate, adică în Austria, eram tare bucuros că am și eu un centru de închirieri, la Șureanu. Eram de-a dreptul fălos și, în necunoștința mea, credeam că dacă totul e îmbrăcat în lemn iar echipamentele sunt frumos aranjate pe mărimi, ca la sași, e OK. Ei bine, nu

Schi bulgăresc. Borovets

Suntem în Sofia, în drum spre cele mai mari trei stațiuni de schi din Bulgaria. Dar ceva nu e bine. Microbuzul luxos, cu geamuri fumurii ne duce printr-o Sofie pe care eu altfel mi-o imaginam. Asta prin care trecem noi e gri, cu bălți, rămasă în urmă; străzile mișună de chipuri cu batic pe cap

Un nume: Arieșeni

Oricâte pârtii noi ar apărea în România, cele vechi își mențin supremația. Este o rezistență care sfidează avantajele de lungime și de mai bună amenajare a celor noi și care confirmă orientarea românului înspre tot ceea ce e vechi, probat și statornicit. Pur și simplu vezi mai mulți schiori în Păltinișul vechi decât la Arena

Fotografia în zăpadă

După ani la rând în care mi-am irosit energia părându-mi rău că din 400 de poze făcute în zăpadă, doar 4-5 erau excelente, am căzut pe gânduri. Exact cum zicea Cocoșilă: am făcut la tutun și m-am gândit; m-am gândit și-am făcut la tutun. And then it hit me: fotografia, domnule, e mai ceva ca

Remembering me

[EN] Beautifully floating in the feeling of life, like I never could in water. Even the saltiest sea draws me in. Above there is the sky, but I find myself in an impossibility of contemplating it… My senses fade out trying to control the waves. The music of the stars is a different story. It

Am plecat din țara voastră

Am plecat din țara voastră. Vă scriu de pe alt continent, dintr-o țară atât de îndepărtată, încât atunci când e dimineață la mine, aici, la voi e seară. Și invers. Mi-am strâns boarfele, mi-am pupat familia, iubita, jobul, microbuzul de navetă și am tulit-o. Nu vă zic unde. Dar de plecat, am plecat. Iar acum,

Sânziana și Pepelea

Știți cum e așteptată provincia în București? Așa cum e așteptat Bucureștiul în provincie. De multe ori se confirmă, în FNT, că cele mai așteptate spectacole sunt de la „maghiarul” din Cluj, de la Naționalul din Sibiu, de la Târgu Mureș, Brăila, Ploiești, de la „germanul” din Timișoara, de la „Tineretului” din Piatra, etc. Da,

Castingul dracului

Nu știu dacă Afrim e conștient, nu știu dacă ar vrea să fie conștient, dar drăcoveniile au devenit categorie estetică în teatrul românesc, datorită lui. O spun fără nici o ironie iar ca argument am aproape orice titlu afrimian care îmi vine în minte, de la Kinky ZoOne, Trei surori, Povestiri din nebunia (noastră) cea

Still the Water

Sună foarte bine echivalentul englezesc pentru „cineast”: filmmaker. Adică autorul de film, făcătorul de film, cel din capul căruia pornește tot. Termenul are ceva anti-comercial și temeinic la bază, stârnind parcă aceeași percepție ca și britanicul și elitistul film versus americanul și comunul movie. Spun toate acestea legate de percepții pentru că filmul japonezei Naomi

The Tribe

Voi vorbi mai jos despre The Tribe, un film în legătură cu care mă văd nevoit să fiu diplomat și să-mi țin gura pentru cele mai subiective reacții, fiindcă primul impuls, non-critic și non-deontologic, este ăsta: să-l contrarecomand din start, fără argumente. Așa că trag aer în piept și încerc să nu vă divulg reacțiile

De vânzare

Nu știu cum se vede FNT-ul din afară, adică din țară sau din București; mi-e imposibil să mă pun în pielea celor care nu vor sau nu pot să ajungă în sala de teatru. Cred că reacțiile variază cel mult de la „a, festival național de teatru? Fain!” la răzvrătita izbucnire „păi da, intră doar

Viața-i mai frumoasă după ce mori

Mi-e tot mai greu să scriu despre Festivalul Național de Teatru. Mult timp nu știam de ce și încercam, la început, să dau vina pe mediocritatea unor spectacole din festival, care te face să-ți storci creierii până când o depistezi. Dar nu e asta. Problema reală (și tot mai gravă pe măsură ce te afunzi
TOP