PasiLiberi.ro e un loc în care, citind despre film, dai click și pe schi. Și, citind despre turism, dai click și pe teatru. E un loc în care ți se pune filmul în brațe, teatrul pe genunchi, clăparii în picioare și rucsacul în spate.

Am ales, deci, cinci domenii (film, teatru, schi, turism, viață), cu un numitor comun: libertatea de mișcare. Fără mișcare suntem falși. Fără libertate suntem triști. Fără idei suntem mici.

Bine ai venit pe site-ul celor ce nu sunt falși, triști și mici.

Dear Pyongyang

Ceea ce citiți aici e textul unui om care ar fi vrut să-l scrie mai devreme. E, deja, a patra zi de Astra Film, la Sibiu și încă n-am scris un rând. Cel puțin nu pe hârtie. În cap, însă, am o mie de fraze, propoziții și titluri, multe din ele cu semnul exclamării și

Tony Manero

La cât de puţină lume era în sală, puteai pune pariu că ori urma un film slab, ori nu avea lumea chef de TIFF. Din fericire, nici una, nici alta. Cel de-al doilea lungmetraj al chilianului Pablo Larrain spune o poveste suficient de şocantă şi fluentă aşa încât, odată începută prima scenă din film, să

Teddy Bear

N-ar trebui să-l recomand fără argumente, dar fac o excepție: du-te să-l vezi. E unul dintre cele mai bune studii de caracter pe care le-a dat cinema-ul danez, cumulând parcă toată experiența scenaristică din ultimele decenii. Probabil că exagerez, dar e una din reacțiile firești la Teddy Bear – film care dezvoltă un scurtmetraj cu

Still Life

Afișul spune tot: silueta unui om într-un pustiu alb, sec, depersonalizant. El e John May, funcționar de primărie, a cărui unică sarcină de serviciu este să dea de urma rudelor celor care au murit în singurătate. E ultra-precis și tipicar, ține cu sfințenie la ordinea de pe birou și își duce viața într-o solitudine deplină.

Ship of Theseus

Aproape orice film din istoria cinema-ului este despre viață. Că-i western, scurtmetraj horror sau slapstick comedy, filmul a fost întotdeauna preocupat într-un fel sau altul, mai pe față sau mai discret, să vorbească despre om. Ship of Theseus nu doar că intră în marea categorie a filmelor despre om, dar o face declarativ și dezarmant,

Povestea lingurii

De la filmul lui Adrian Furtună pleci râzând și repetând replici, așa cum de la operă pleci fredonând. Subiectul nu e nou – soarta ultimilor meșteșugari romi, cioplitori în lemn – și l-ai mai văzut dacă nu în cinema, poate la TV, și dacă nu acolo, atunci în reviste. Dar e ceva care te face

Life in a Day

A fost unul din titlurile care, de obicei, la TIFF se numesc „bombe”. Nu atât ca experiment de cinema, ci ca șoc social, cam de aceleași proporții pe care le avea, la TIFF 2006, Noaptea Prostului Gust. Pe scurt, Life in a Day e ideea regizorilor Ridley Scott și Kevin Macdonald (care a făcut The

Laurence Anyways

Nu e bine să lauzi un film / o carte / un spectacol din prima frază de cronică. Nu e „profi”. Dar prefer să încalc regula și să mă asigur că vei vedea, cumva, cândva, Laurence Anyways, pentru că e un film pe care pur și simplu nu ți-l poți scoate din minte. Ca poveste,

Enough Said

După primele secunde, în care am văzut un generic dulceag pe acorduri de pian, eram sigur c-o să văd un romance duios vrednic de Acasă și Kanal D. Dacă nu mai rău, pentru că urmau să intre în acest cadru molatic energica Julia Louis-Dreifuss (da, Elaine din Seinfeld) și durul James Gandolfini (da, șeful mafiei

Doubt

Să zicem că ai văzut cam tot ce poţi vedea într-o viaţă de om, la cinema. Nu-ți scapă nici o premieră și eşti „la zi” cu toate, că-i thriller, dramă, comedie istorică, eroico-pastorală, gotico-tragico-poetică. Nimic nu-ţi mai poate lua ochii. Poţi intra liniştit cu autosuficiența asta la Doubt, fiindcă e genul de film la care

Crazy Heart

Cu Jeff Bridges în rolul chitaristului Bad Blake, filmul celor de la Fox Searchlight Pictures a avut, la TIFF 2010, un succes minor. Dar nu aplauzele decid calitatea (mai ales la festivaluri), deci merită văzut din acele raţiuni de gust personal, care te fac să-ţi placă când toţi ceilalţi strâmbă din nas. Crazy Heart are

Coreea de Nord, nimic de invidiat

Satisfacție, în cazul acestui reportaj al lui Adelin Petrișor despre Coreea de Nord, e mult spus. Nu pentru că publicul din sală n-ar fi știut, cel puțin în linii mari, cât de cumplit e locul ăla pe Pământ. Dar simplul fapt că vezi din nou imagini de acolo, indiferent de cine le-a filmat, cu oameni

GET A FREE QUOTE

Please fill this for and we'll get back to you as soon as possible!

TOP