PasiLiberi.ro e un loc în care, citind despre film, dai click și pe schi. Și, citind despre turism, dai click și pe teatru. E un loc în care ți se pune filmul în brațe, teatrul pe genunchi, clăparii în picioare și rucsacul în spate.

Am ales, deci, cinci domenii (film, teatru, schi, turism, viață), cu un numitor comun: libertatea de mișcare. Fără mișcare suntem falși. Fără libertate suntem triști. Fără idei suntem mici.

Bine ai venit pe site-ul celor ce nu sunt falși, triști și mici.

Call Girl

Filmele din competiție n-au o viață ușoară la TIFF: știm că se bat pentru premii și, din secunda în care se stinge lumina în sală, începem toți să le privim cu ochi mari, exagerat de mari. E o vigilență care n-are legătură cu cinefilia și care face ca, înainte de proiecție, filmele să fie simultan

Alexandra

Dacă într-un șir de scurtmetraje comice e proiectat și Alexandra, al lui Radu Jude, hazul se va opri iar tonul va coborî înspre serios și foarte serios. Aici, suflul dramatic este categoric și îmbracă o poveste simplă, clară, centrată pe loviturile sub centură pe care şi le aruncă doi foşti soţi divorţaţi. La mijloc se

Izolați

Izolaţi te convinge cam cum arată un film făcut în şase zile, în scenografie reală (Ibiza, nimic mai mult, nimic mai cult), cu buget jignitor de mic (600 de Euro), favorit la Marele Trofeu al TIFF-ului şi preferat al publicului, imediat după proiecţie. Impressive, nu? Doi spanioli, prieteni de-o viaţă. De fapt, acea viaţă pe

Absurdistan

Mai în glumă, mai în serios, s-ar putea spune că în cinema-ul recent există două epoci. Una de dinainte și alta de după Veit Helmer. Cine a văzut Tuvalu sau Baikonur (și el prezentat la Comedy Cluj), știe că sunt filme al căror stil e ireductibil. Inimitabil. Oricât ai vrea să refaci atmosfera din ele

8 martie

Dintre toate locurile în care se muncește greu în România, gândește-te la cele mai reci, mai dezolante. Vei avea ideea generală despre ceea ce înseamnă 8 martie, documentarul lui Alexandru Belc despre muncă, colegi, viață. Despre cum trece o zi de lucru în agenda câtorva românce din patru medii muncitorești. O mină de pe Valea

7 regizoare nevăzătoare

Ar fi unul din micile şocuri ale TIFF-ului din 2009, cu atât mai mult cu cât vorbim de un grupaj de documentare. În total sunt şapte, filmate chiar de către protagoniste, care îşi spun povestea orbirii sau, pur şi simplu, îşi filmează o zi din viaţă. Cert e că fiecare dintre nevăzătoare – femei obişnuite,

Leviathan

Sunt două feluri de a vedea acest film: rămânând până la capăt sau plecând pe la mijlocul proiecției. Din păcate, paradoxul e valabil pentru că după primele 20-30 de minute deja ești pătruns în totalitate de „temperatura” acestui eseu stilistic, pe nume Leviathan și ai putea, după ce pleci, să intuiești restul filmului. Mă voi

Deturnarea

În Oceanul Indian, o navă de tip cargo cade în mâinile unor pirați, împreună cu toți membrii echipajului. Mikkel e bucătarul și, dintre toți, e omul pe care se bazează atât negociatorul piraților, cât și echipa de negociere de acasă. E chemat în continuu la telefon, ca să comunice cu răscumpărătorii și, astfel, este folosit ca

The Act of Killing

Nu i se potrivește nici un sinopsis. Oricât ai încerca să-i cuprinzi esența în cuvinte, n-o să poți. Eventual poți face un alt documentar despre felul în care e văzut, din sală, acest documentar, pentru că esența lui stă în felul în care e spusă povestea pe ecran de-a lungul a 159 de minute, în

All is Lost

Nu știu exact ce înseamnă pentru București faptul că filmele de la Cannes se văd în trei din cele aproape o sută de săli de cinema din Capitală. Dar e sigur că biletele se vând rapid și că nu se prea aplaudă la final. Deocamdată nu văd ce concluzii pot trage din combinația asta de

Contact

e-mail: rares.tileaga@gmail.com Pe acest site, comentariile sunt activate. Având în vedere lipsa tot mai evidentă de argumentație și bun simț pe care o denotă, azi, fenomenul comentariilor publice online, vă rog ca opiniile exprimate aici să fie în limitele decenței. Pași Liberi, ca publicație online care conține critică de film, de teatru, jurnalism turistic și literatură,
TOP