Bunica e paralizată din ’93. În ’97 și-a rupt piciorul bolnav iar de atunci stă pe pat. Bunicul, paralizat și el, a îngrijit-o de la bun început. Mai greu, mai ușor, dar se descurcau. Într-o bună zi, când eram amândoi prin curte, bunicul m-a oprit ca să-mi spună ceva. Ca din senin, m-a prins de mână și s-a uitat la mine fix: „mă, io o iubesc pe bună-ta ca la 16 ani”. Nu am putut uita, dar nici n-am spus-o până acum. E una din acele clipe din viață care, după se întâmplă, par să nu mai fie știute de nimeni. Cu atât mai puțin să poată fi înregistrate cumva, ca să se bucure și alții de ele. Când un bătrân îți vorbește despre dragoste, despre amor chiar, e ca și când ai reușit să te scufunzi până pe fundul oceanului și să găsești perla.
Dar ce-ați zice voi despre un documentar în care un sat întreg de bătrâni își destăinuie cele mai ascunse amintiri despre amor? Asta este Stream of Love, cel mai nou documentar al unguroacei Ágnes Sós iar felul în care ea a reușit să obțină confesiuni la cel mai înalt grad de onestitate, pe un subiect ultra-tabu în spațiul rural, e o realizare. Dacă e vorba de găsit perle, atunci Ágnes Sós a găsit multe, dintr-o singură scufundare.
Aveam niște suspiciuni, înainte de proiecție. Eram aproape sigur că filmul va aluneca într-un pitoresc forțat, speculând cheful nostru de râs pe un subiect așa de suculent. Credeam că va exploata umorul involuntar al bătrânilor, care ar fi putut fi puși în situații caraghioase. M-am înșelat, pentru că bătrânii, în general, sunt oameni care cântăresc vorbele. Și chiar dacă îi pui într-un context peiorativ, cuvintele lor tot au o încărcătură de chibzuială care sfidează derizoriul. Aici, însă, nu există nici context peiorativ, nici derizoriu, nici pitoresc forțat. Oamenii se simt bine în fața camerei, pe care de fapt nici n-o bagă în seamă, vădesc o încredere deplină în regizoare (care a petrecut printre ei trei ani pentru a filma totul) și vorbesc despre trecut ca și când s-ar fi petrecut ieri. E o lume cu batic în cap, cu icoane în casă și „cheptar” de lână, dar care are poftă de iubit în cel mai primar și curat sens posibil. Și nu e un film moale pentru că e cu bătrâni; e un film echilibrat și fin pentru că reușește să suprindă mentalitatea calmă de acum 60-70 de ani, perfect conservată până în prezent. E ca și cum ai vedea un film de arhivă, color, cu sate transilvane din anii ’50.
„Când Dumnezeu ne-a luat puterea, trebuia să ne ia și pofta!”, spune unul dintre bătrâni. După care râde și dă o dușcă pe gât. Nu poți să nu te gândești că și noi vom ajunge așa, dar ceea ce e sigur este că noi nu vom avea liniștea lor. Putem râde cât vrem când vedem un moș fără dinți care vorbește despre sex, dar adevărul e că ei sunt poate ultimii care mai zâmbesc și râd la 80 de ani. Fără să fie un elogiu tras de păr, de tip comercialo-poporanist, Stream of Love e unul dintre puținele moduri în care mai putem afla, din mai multe guri deodată, cum se trăia altădată, ce principii de pudoare existau, ce jocuri erotice se făceau între iubiți și ce cutume sociale și familiale rânduiau comunitatea. E, din punctul meu de vedere, un film-document semnificativ, făcut cât încă s-a mai putut.
În loc de încheiere: vizual, filmul este o adevărată galerie foto. Secvențele de confesiune sau dialogate sunt contrapunctate în permanență de gros-planuri sau panorame fantastic de frumoase cu natură, în toate anotimpurile ei. Furtună, viscol, răsărit, amurg, pânze de păianjen pe colină, căpițe, garduri – un repertoriu bucolic de splendori care dau profunzime vorbelor spuse pe ecran și care confirmă legătura intimă a omului (a bătrânului) cu natura. Film decent, trist, amar, frumos, necesar, film făcut cu dragoste de om și de natură. Un must-see și o lecție de regie pentru orice documentarist.
Ungaria, 2013, 70’
Regie: Ágnes Sós
Scenariu: Ágnes Sós
Imagine: Ágnes Sós
Vizionare: în cadrul Astra Film Festival, 2014, Sibiu
Articolul a fost publicat inițial pe LiterNet.ro, octombrie 2014
