La cât de puţină lume era în sală, puteai pune pariu că ori urma un film slab, ori nu avea lumea chef de TIFF. Din fericire, nici una, nici alta. Cel de-al doilea lungmetraj al chilianului Pablo Larrain spune o poveste suficient de şocantă şi fluentă aşa încât, odată începută prima scenă din film, să vrei s-o vezi şi pe următoarea. Iar şocul ţine de acţiunea în sine, care se complică teribil de mult pe măsură ce protagonistul – Raúl, un pierde-vară din suburbiile lui Santiago de Chile – se crede John Travolta. Tony Manero, mai bine zis, adică personajul lui Travolta din Saturday Night Fever, hitul Hollywood-ului şaptezecist. Diferenţa e că fanteziile chilianului nu bat cu imaginea vedetei şi, cu atât mai puţin, cu realitatea gri, surprinsă în plin regim Pinochet. Ceea ce face ca frustrarea lui Raúl să ia proporţii de transă şi să-l împingă la tot felul de crime, cu unicul scop de a-l impersona cât mai bine pe Manero.
El însuşi co-scenarist al producţiei, Alfredo Castro (Raúl) conturează extrem de credibil unul din cele mai dubioase personaje din câte poți vedea în cinema. Combinaţie de tăcere şi ură, hedonism şi fantezie, diletantul Raúl se potriveşte perfect în puzzle-ul social. Totul respiră un romantism scăpătat, indigest, compus în stil verist din deşeuri şi improvizaţii caraghioase; e o lume tristă şi îţi aminteşte de Whisky (r. Juan Pablo Rebella, Trofeul TIFF 2005), prin potrivirea de rutină şi frustrare, şi, pe de altă parte, de Pianista lui Haneke, prin scabroşenie și răsturnare absolută în rău. Totuşi, scenele pornografice sunt în exces, în special spre final, de unde şi redundanţa ușor supărătoare a poveştii.
Chile, 2008, 97’
Regie: Pablo Larraín
Scenariu: Pablo Larraín; Alfredo Castro; Mateo Iribarren
Imagine: Sergio Armstrong
Distribuție (parțial): Alfredo Castro; Amparo Noguera
Vizionare: în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), 2010, Cluj-Napoca
Articolul a fost publicat inițial în revista „MAN.In.FEST”, iunie 2010
